Studiu Biblic cu biserica din Corjeuți

Vasle Filat predă studiu biblic la biserica din Corjeuţi

Prima dată am vizitat biserica din satul Corjeuţi cu vreo 15 ani în urmă, după care am făcut multe studii biblice împreună şi am predicat de multe ori. Dar, fiind în slujire, nu am mai avut posibilitatea un timp îndelungat să vizitez această biserică. Domnul mi-a oferit o posibiltate să merg la 1 aprilie şi mi-a făcut o bucurie deosebită. Am mers împreună cu Radu Blendarencu şi Ionel Druţă şi, astfel, am avut posibilitatea în drum să discutăm multe lucruri importante ce ţin de slujirea noastră comună. La sosire, ne-a întâlnit cu multă bucurie şi dragoste Nicolae şi Dusea Ţurcanu, care ne-au şi primit să dormin în casa lor.

Foarte mult am fost încurajat când, la începutul serviciului divin, fratele Vasile Miaun, fiind bolnav de picioare, se mişca greu, dar cu o faţă plină de bucurie mi-a spus: „Frate Vasile, am făcut de acasă până la biserică o oră şi jumătate, dar nu am putut să nu vin ca să te văd şi să ascult din Cuvântul lui Dumnezeu.”

Nicolae Ţurcanu, Andrei din Trinca, Vasile Filat şi Vasile Miaun

Pastorul bisericii, Sergiu Cucereavâi, ne-a întâmpinat cu bucurie şi ne-a oferit întreg timpul. La începutul serviciului divin Ionel Druţă şi Radu Blendarencu au spus câte o mărturie despre felul cum s-au întors la Dumnezeu, cum le-au fost transformate vieţile şi cum slujesc acum în Evaghelie prin predare în grupele sportive şi activitatea de jurnalism la Ziarul Liber.

Ionel Druţă spune mărturia la biserica din Corjeuţi

După aceea, am studiat cu toţii ce ne învaţă Dumnezeu în Sfintele Scripturi despre felul cum trebuie un creştin să ia parte la viaţa publică şi cum să avem o atitudine şi participare corectă în campania electorală. După studiu, am fost rugat să povestesc despre lucrarea Evangheliei pe care o facem în alte ţări şi felul cum oamenii se întorc la Dumnezeu. Am prezentat materialele noi de studiu biblic inductiv pe care le avem şi Ziarul Liber. Ne-am bucurat să auzim de lucrarea de misiune pe care o fac predicatorii din biserică, mergând prin satele din jur şi vestind Evanghelia. Slăvit sa fie Domnul pentru felul cum lucrează în creştinii acestei biserici şi, prin ei, în vieţile altor oameni.