Despre consumul alimentelor şi apei în post

Ce alimente sunt permise în post ?

Întrebare:

Fiind în postul Paştilor am citit articolele de pe site referitoare la acest subiect. Pentru mine personal, postul spiritual prezintă cea mai mare importanţă. Din câte am înţeles de acolo, un post adevărat se compune însă din post alimentar şi pocăinţă. Referitor la cel alimentar, este necesar să ne abţinem de la tot, inclusiv apă? Este după părerea Dvs. posibil aşa ceva anatomic să rezişti fără apă şi mâncare 40 de zile? Dacă nu, atunci cum ar trebui să ne stabilim ce mâncăm şi ce nu pentru a ne alinia la cerinţe? Cum a ales biserica alimentele din ziua de azi ca fiind acceptate să fie consumate pe timpul postului?

Nu există o poruncă specifică

Cum am scris şi în celelalte articole, nu există în Biblie o poruncă unde Dumnezeu ne-ar impune durata postului sau alimentele pe care le putem folosi. De obicei, oamenii stabileau cum vor posti şi cel mai practicat era postul când nu mâncau şi nu beau nimic. Cel puţin, acesta este menţionat cel mai des în Scripturi.

Postul de 40 de zile

Medicii spun că fiziologic un om nu poate rezista un timp atât de îndelungat fără apă. Dar, Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al minunilor. Biblia ne relatează despre Moise următoarele:

Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N-a mâncat deloc pâine şi n-a băut deloc apă. Şi Domnul a scris pe table cuvintele legământului, cele Zece Porunci. (Exodul 34:28)

Ce alimente sunt permise în post  ? Nici Vechiul şi nici Noul Testament nu conţin instrucţiuni specifice prin care să li se ceară credincioşilor postul într-o anumită perioadă a anului şi cu anumite alimente care pot sau nu fi folosite. Posturile din Biblie au fost totdeauna legate de anumite situaţii şi nevoi care au cerut aceasta. Sistemul actual de posturi şi de alimente care pot sau nu fi folosite au fost stabilite pe parcursul secolelor.

Articole recomandate: