Русский
Español
English
Întrebare:
Stimate părinte, puteți să-mi spuneți dacă afierosirea mai este valabilă? Unele lucruri din Vechiul Testament sunt valabile, altele nu, știu e destul de clar în funcție de care criteriu. În Vechiul Testament se zice că cine e afierosit Domnului ca jurmământ nu se poate răscumpăra și acela trebuie dat morții. În ziua de azi mulți oameni promit că vor trăi pentru Domnul, pe urmă nu se țin de promisiune și nu numai că trăiesc pentru Domnul, dar se lasă de creștinism, etc. Și am observat că, pur și simplu, viața lor devine un iad. Are oare de-a face cu promisiunea făcută Domnului? I-ai promis că trăiești pentru El, n-ai făcut-o și nu te poți bucura de viață (nu mai e cine să te dea morții dar nici nu se cheamă că trăiești)? Sau e doar o coincidență? Mulțumesc.
Pentru început ar trebui să explicăm semnificația cuvântului „afierosit”. Cuvântul se trage de la grecescul AFIERONO și înseamnă a consacra, a dedica, dar are și sensul de a cheltui, a risipi. Spre deosebire de traducerea Bisericii Ortodoxe, în traducerea preotului Dumitru Cornilescu acest cuvânt este tradus cu „închinat”. Deci, afieronosit înseamnă dedicat sau închinat. Prima dată găsim acest cuvânt în versiunea ortodoxă a Bibliei în Levitic și anume:
Dacă va face cineva greșeală și din neștiință va păcătui împotriva celor afierosite Domnului, acela, pentru vina sa, să ia din turma de oi și să aducă Domnului jertfa pentru vină, un berbec fără meteahnă, prețuit la doi sicli de argint, după prețul siclului sfânt. (Levitic 5:15)
Cel mai mult despre această practică este scris în capitolul 27 al cărții Leviticul. În Noul Testament toți creștinii prin definiție sunt dedicați în întregime lui Dumnezeu și Domnului Isus Hristos care a spus:
Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine. Cine îşi va păstra viaţa o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga. (Matei 10:38-39)
Iar Apostolul Pavel a spus astfel despre dedicarea sa lui Dumnezeu din clipa când a devenit creștin:
Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. (Galateni 2:20)
Așa o dedicare totală așteaptă Dumnezeu de la fiecare creștin și cine nu se dedică în felul acesta nu poate fi plăcut Lui, nici nu se califică ca și ucenic adevărat al Mântuitorului. În privința acestei dedicări vă recomand să studiați cursul „Vrei să fii ucenicul lui Isus? Trebuie să plătești prețul!”
Iar cu privire la moartea celui dedicat lui Dumnezeu în cazul refuzului de dedicare tot este scris în Noul Testament și în contextul când este explicată atitudinea pe care trebuie să o aibă un creștin când vine la Cina Domnului:
Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului. Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar, când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea. (1 Corinteni 11:28-32)
Deci, dacă un creștin care s-a dedicat lui Dumnezeu începe să nesocotească Noul Legământ în care a intrat cu Domnul Isus Hristos, judecata lui Dumnezeu nu va întârzia. Pavel spune că din pricina aceasta (nesocotirea legământului prin trăire în păcat) sunt prin biserici mulți neputincioși, sau bolnavi și nu puțini dorm. Cuvântul „dorm” aici se referă la moartea fizică a celor ce sunt chemață să trăiască ca și sfinți, adică care sunt afierosiți. Am scris mai mult la acest subiect în articolul „Cina Domnului (Sfânta Împărtăşanie) este o Judecată (1 Corinteni 11:27-32)”. Dumnezeu să ne ajute să fim cu totul și în toate închinați Lui în toate zilele noastre.
Dacă aveți și alte întrebări le puteți adresa prin intermediul formularului de pe site sau scriind la adresa de email.
