A fost Dumnezeu părtinitor în cazul lui Eleazar și Itamar?

Întrebare:

Leviticul 10… Aaron avea 4 fii, Nadab și Abihu au murit, deoarece au făcut un lucru pe care Domnul nu li-l poruncise. Aproape de sfârșitul capitolului Eleazar și Itamar au încălcat porunca Domnului, nemâncând jertfa de ispășire într-un loc sfânt. De ce a fost Dumnezeu părtinitor în cel de-al doilea caz?

“Cui i s-a dat mult, i se va cere mult și cui i s-a încredințat mult, i se va cere mai mult.” Aaron, cât și adunarea lui Israel trebuiau să cunoască că Dumnezeu este drept și că preoția ce le-a fost încredințată nu era un joc de-a religia. 

Păcatul lui Nadab și Abihu 

 “Fii lui Aaron, Nadab și Abihu, și-au luat fiecare cădelnița, au pus foc în ea și au pus tămâie pe foc, și au adus astfel înaintea Domnului foc străin, lucru pe care El nu li-l poruncise. Atunci a ieșit un foc dinaintea Domnului, i-a mistuit și au murit înaintea Domnului” (Levitic 10:1) 

Nadab și Abihu erau fiii cei mai mari ai lui Aaron consacrați în slujba de preoți. 

În acest capitol îi vedem pe Nadab și Abihu aducând foc străin pe altarul tămâierii, necinstind pe Dumnezeu. Textul nu ne oferă prea multe detalii, însă putem presupune următoarele cauze: 

1. Au pus tămâie pe foc într-un loc și timp greșit. Potrivit cărții Exod 30:7-9, Marele Preot trebuia să ardă tămâie în fiecare dimineață și seara pe altarul tămâierii. Deci, era datoria Marelui Preot să aducă tămâie pe altarul tămâierii în cortul întâlnirii. 
2. Au adus foc străin pe altarul tămâierii. În Exod 30:9 scrie că nu puteau aduce pe altar altfel de tămâie, nici ardere de tot, nici jertfă de mâncare și nici jertfă de băutură. 
3. Alcoolul. Să fie oare o coincidență faptul că avertismentul împotriva folosirii alcoolului de către preoți urmează imediat după oferirea focului străin? S-ar putea ca sub influența alcoolului Nadab și Abihu să-și fi asumat responsabilități care nu le aparțineau și care cu mintea trează nu le-ar fi făcut. Interdicția cu privire la folosirea alcoolului de către preoți atunci când intră în cortul întâlnirii vine imediat după incidentul întâmplat. 

“Tu și fii tăi împreună cu tine, să nu beți vin, nici băutură amețitoare, când veți intra în cortul întâlnirii, ca să nu muriți: aceasta va fi o lege veșnică printre urmașii voștri, ca să puteți deosebi ce este sfânt de ce nu este sfânt, ce este necurat de ce nu este curat și să puteți învăța pe copiii lui Israel toate legile, pe care li le-a dat Domnul prin Moise.” 

 Neglijența lui Nadab și Abihu a ce este sfânt și curat i-a costat viața. Să fim atenți, deci, cum slujim și ne trăim viața înaintea lui Dumnezeu. 

Nu așa este, însă, în cazul lui Eleazar și Itamar.   

Fapta lui Eleazar și Itamar

Moartea lui Nadab și Abihu i-a adus multă întristare lui Aaron, tatăl lor. Însă Aaron nu putea să-și plângă copiii prin a-și descoperi capul, a-și rupe hainele, a-și presura capul cu cenușă sau prin a-și rade părul, toate fiind semne ale plângerii (Levitic 21:10-12). 

“Moise a zis lui Aaron, lui Eleazar și lui Itamar, fiii lui Aaron: Să nu vă descoperiți capetele și să nu vă rupeți hainele, ca nu cumva să muriți, și să Se mânie Domnul împotriva întregii adunări. Lăsați pe frații voștri, pe toată casa lui Israel, să plângă arderea care a venit de la Domnul. Voi să nu ieșiți din ușa cortului întâlnirii, ca să nu muriți, căci untdelemnul ungerii Domnului este peste voi. Ei au făcut cum zisese Moise.” (Levitic 10:6-7)

În aceeași zi Eleazar și Itamar n-au mâncat jertfa de ispășire, iar sângele jertfei nu fusese dus înăuntrul sfântului locaș. 

“Moise a căutat țapul adus ca jertfă de ispășire și iată că fusese ars. Atunci s-a mâniat pe Eleazar și Itamar, fiii care mai rămăseseră lui Aaron, și a zis: Pentru ce n-ați mâncat jertfa de ispășire într-un loc sfânt? Ea este un lucru prea sfânt și Domnul v-a dat-o ca să purtați nelegiuirea adunării și să faceți ispășire pentru ea înaintea Domnului. Iată că sângele jertfei n-a fost dus înăuntrul sfântului locaș, trebuia s-o mâncați în sfântul locaș, cum am poruncit.” (Levitic 10:16-18) 

Era datoria preoților să mănânce carnea țapului adus ca jertfă de ispășire pentru popor după ce sângele acestuia era stropit pe altar. În loc ca să mânânce carnea, Eleazar și Itamar au ars-o afară din tabără ca și în cazul vițelului adus ca ardere de ispășire (Levitic 4:13-21). Moise s-a mâniat pe ei, pentru că au neglijat partea festivă ce era o rânduială ce trebuia respectată. Însă partea cea mai importantă nu fusese neglijată. În acest moment Aaron intervine pentru copiii săi și explică că ei și-au adus jertfa de ispășire și arderea lor de tot înaintea lui Dumnezeu cum se cuvine, cu excepția părții festive în care familia preotului era implicată. Acest lucru a fost omis, pentru că inima lui Aaron era prea întristată ca să se alăture acestei sărbători. Aaron nu a acționat în neglijență, dar în sinceritatea inimii lui, lucru ce este apreciat de Moise: “Moise a auzit cuvintele lui Aaron și a fost mulțumit cu aceste cuvinte.” Moise a fost mulțumit cu atitudinea inimii lui Aaron și a fiilor săi care face mai mult decât jertfele și grăsimea berbecilor. De fapt, acest lucru contează cel mai mult înaintea lui Dumnezeu și Dumnezeu a apreciat acest lucru la Aaron și fiii săi și a iertat greșeala lor pentru atitudinea frumoasă a inimii lor.  

Dumnezeu să ne ajute să avem și noi o astfel de atitudine.