Zece (10) lecții învățate de la creștinii din Brazilia

După ce am predat la Institutul Haggai cursul “Modele biblice și contemporane de evanghelizare”, am primit invitația de la pastorii Alexandre Calcavante și Carlos Alexandre Oliveira din Brazilia să prezint acest subiect la congresul “Desperta” („Trezește-te”) organizat de biserica Igreja Batista do Povo din Sao Paulo și o conferința la Igreja Missionaria Communidat Shalom din orașul Londrina. Am avut experiențe deosebit de frumoase și în acest articol vreau să împărtășesc câteva impresii și lucruri pe care le-am admirat și le-am învățat de la creștinii din Brazilia pe care i-am cunoscut. 

1. Dragoste pentru adunarea sfinților

Am predat în timpul săptămânii câte 4 ore pe zi și am predicat și de două ori duminica și de fiecare dată a venit întreaga adunare și mulți oaspeți. Biserica din Sao Paulo numără 5000 de membri și cea din Londrina 350, dar și unii și alții au arătat o mare dragoste pentru Cuvântul lui Dumnezeu și au fost nelipsiți de la închinare, studiu și predică. 

2. Dragoste unul față de altul

Am rămas foarte impresionat să văd dragostea și afecțiunea care o arătau toți creștinii unii pentru alții și față de mine. Când cineva a venit pentru prima dată în biserică și era prezentat, cei din jur veneau și îi dădeau o îmbrățișare și astfel îl salutau. Așa au procedat și cu mine în fiecare zi și au arătat multă recunoștință pentru Cuvântul care le-am predicat și i-am învățat, iar la plecare am experimentat ceea ce a descris Apostolul Pavel cu privire la despărțirea de presbiterii din Efes și anume că “s-a smuls din brațele lor” (Faptele Apostolilor 21:1). 

 

 

3. Ascultare de Evanghelie

Chiar din prima seară, după ce am predicat la ora tineretului despre importanța propovăduirii Evangheliei la toți oamenii și ca să răscumpărăm vremea și orice oportunitate pentru aceasta, tinerii au plecat în oraș și au făcut o evanghelizare frumoasă acolo. În timp ce unii cântau, alții dădeau broșuri și le mărturiseau oamenilor Evanghelia. 

 

 

 

A doua zi, după ce am predat despre evanghelizarea personală, toți oamenii au luat broșurile, DVD, ziarul bisericii și au plecat să le distribuie. 

 

 

 

Slujitorii au fost primii care au făcut aceasta și au dat un exemplu frumos bisericii. 

 

 

 

Paulo, fratele care m-a tradus (Paulo de Tarso, adică Pavel din Tars, așa este numele lui deplin), când a venit a doua zi după mine la hotel, în cele 10 minute cât m-a așteptat, a folosit timpul ca să-i spună Evanghelia unui lucrător și, când m-am apropiat eu, îl conducea în rugăciunea de pocăință. 

 

După ce am predat lecția despre propovăduirea Evangheliei prin intermediul rețelor de socializare, pastorul senior Jonas Neves a venit cu multă bucurie și încântare să-mi spună că doar pe timpul cât am prezentat lecția numărul de vizite la ultima lui predică a crescut până la 8.000, iar a doua zi mi-a spus că deja erau trecute de 13.000 și aceasta datorită creștinilor din biserică care au pus imediat în aplicare adevărurile învățate la lecție. 

4. Brazilienii sunt foarte deschiși pentru mesajul Evangheliei

În lucrarea Evangheliei Dumnezeu mi-a dat harul să vizitez multe țări și oriunde merg le spun oamenilor despre Domnul Isus Hristos și viața veșnică. Așa am făcut și în Brazilia și tare mult am rămas impresionat că nu am întâlnit niciodată măcar un singur om care să nu dorească să mă asculte sau să refuze materialele pe care i le-am oferit. Chiar mai mult, toți aproape îmi mulțumeau și se bucurau mult de ce le spuneam și le ofeream. Într-o parcare am vorbit cu un tânăr care tocmai trecea prin probleme mari din pricina alegerilor lui greșite. Mi-a spus că a avut un tată abuziv, o copilărie grea și nu a fost o altă opțiune și alegere pentru el. Când am început să-i spun istoria mea, a început a plânge și i-au curs lacrimile până i-am spus și Evanghelia care mi-a schimbat viața mea și poate să o schimbe și pe a lui. La urmă, l-am condus în rugăciunea de pocăință, iar pastorul Carlos l-a invitat la grupul de studiu biblic de la Igreja Batista do Povo din Grajau

 

 

Într-un magazin, după ce le-am dat vânzătoarelor câte o copie DVD cu mesaje de evanghelizare erau așa de bucuroase că au alergat și mi-au adus și ele mie un cadou. 

 

Pentru că în orașul Londrina se află Academia Madureira, una din cele mai puternice școli de Taekwon-Do din Brazilia, pastorul Carlos mi-a oferit posibilitatea să vizitez această școală, unde am fost primit cu multă căldură. Antrenorul principal m-a invitat să mă antrenez cu ei și apoi mi-a oferit posibilitatea să le spun despre Domnul Isus Hristos și cum mi-a schimbat El viața.  

 

5. Biserica studiază Biblia în grupe mici

Biserica din Grajau a fost plantată cu 3 ani în urmă și acum au atuns cifra de 500 de membri. Un om de afaceri creștin a venit cu inițiativa plantării bisericii și a investit banii săi ca să cumpere un local pentru biserică și să-l renoveze. Pe lângă serviciile divine, toată biserica este împărțită pe grupuri mici de studiu biblic și în aceste grupuri toți creștinii se roagă împreună și fac lucrarea de evanghelizare, fiind concentrați la mântuirea oamenilor cărora le spun Evanghelia. Această lucrare a grupelor mici de studiu biblic a contribuit mult la creșterea bisericii. 

 

 

6. Sfinții se implică în societate

Bisericile desfășoară o mare lucrare socială și ajută pe oamenii care sunt în nevoie, vestindu-le Evanghelia. Astfel, biserica merge la școala publică și le oferă copiilor antrenamente de fotbal, un prânz și îi învață despre Domnul Isus. 

 

 

 

Am fost invitat și eu să le predau copiilor și au primit cu multă bucurie mesajul, iar profesorii s-au bucurat când le-am spus despre eficiența metodei și a manualelor de studiu biblic inductiv pe care le folosim noi în lucrarea cu copiii din toată Eurasia și cât de interesante sunt acestea.  

 

 

7. Sfinții se închină cu multă pasiune

Nu am mai văzut nicăieri în lume pe cineva să se roage și să se închine cu atâta pasiune. În biserică totdeauna domina o atmosferă de profundă închinare și rugăciune aprinsă. 

 

 

8. Prosperitatea nu le afectează credința

Eu m-am întors la Dumnezeu în anul 1991 și atunci, din punct de vedere economic, viața era mult mai grea în Moldova decât este acum. Mulți oameni s-au întors la Dumnezeu atunci și toți aveau o mare pasiune pentru Împărăția Cerurilor. Creștinii erau nelipsiți de la biserică la cele două servicii divine duminica și două-trei în timpul săptămânii, având în vedere că era și ora tineretului. Cu părere de rău, lucrurile nu mai sunt așa acum și nu mai vezi la noi în țară pasiunea de altădată. Credem că, în mare măsură, amorțeala aceasta în credință se datorează și stării mai bune economice, căci negreșit acum este mult mai bine decât atunci. Brazilia este o țară mult mai prosperă decât Moldova, dar iată că ei nu lasă prosperitatea materială să le afecteze credința. 

 

 

Dar va întreba cineva: “Și cum, chiar nu se confruntă creștinii din Brazilia cu nici un fel de probleme?” Cum să nu? 

9. Există învățături greșite

Cum este peste tot, în toate țările. Problema cea mai mare cu care se confruntă este învățătura Evangheliei prosperității care învață că creștinii trebuie să fie cei mai bogați, întotdeauna sănătoși, prosperi, să nu aibă nici un fel de suferințe etc. Prietenii mi-au arătat în Sao Paulo un templu unde este predicată această învățătură și clădirea este construită după modelul Templului lui Solomon din Ierusalim, dar după dimensiuni mult mai mari. Păcat că într-o astfel de clădire se propovăduiește o învățătură atât de străină de Hristos. 

 

 

 

10. Sfinții se pregătesc și se implică în lucrarea Evangheliei

 

Cu bucurie și cu gelozie sfântă am participat la graduarea studenților care au absolvit facultatea de Teologie, unde am fost invitat de pastorul Carlos Oliveira. Cu bucurie, pentru că atât de mulți luctărori au graduat și toți erau plini de dorință să meargă în lucrarea Evangheliei ca să păstorească biserici. Cu gelozie sfântă, pentru că mi-am dorit să fie și la noi în țară așa și să nu mai ducă lipsă bisericile de lucrători dedicați și bine pregătiți. 

  

 

Mă rog să binecuvânteze Domnul  pe cât mai mulți slujitori și tineri cu dorință să se implice în lucrarea lui Dumnezeu și să vănă la sesiunea Institutului de Studiu Biblic Inductiv care se va desfășura în perioada 2-14 martie la Chișinău, în incinta bisericii baptise „Isus Salvatorul” (str. Sf. Ilie 41). 

 

Pastorul Carlos Alexandre Oliveira mi-a spus că în ultimii 30 de ani numărul creștinilor evanghelici a crescut în Brazilia de la 5% la 25%. Să le dea Dumnezeu și mai departe o creștere frumoasă, să le păzească pacea în țară și să-i folosească cu putere pentru răspândirea Evangheliei  în țara lor și până la marginile pământului.