Vom zbura doar 30 de minute

Ca și ucenic al Domnului Isus Hristos, vreau să mărturisesc despre El în orice loc și, când zbor cu avionul, obișnuiesc să fac cunoștință cu oamenii care stau alături de mine, ca apoi să le spun cum pot să fie mântuiți. Când zburam din Hartford spre Dallas, SUA, s-a așezat alături de mine un domn.

– Eu mă numesc Vasile. Cum vă numiți Dvs?, m-am prezentat eu.

– Vom zbura doar 30 de minute, a răspuns rece călătorul și a oprit brusc discuția.

A fost pentru prima dată când mi s-a întâmplat așa și am rămas blocat. Americanii sunt prietenoși și amabili. Totdeauna sunt gata să discute, să povestească, să afle lucruri interesante. Dar nu așa era pasagerul care zbura alături de mine. Nu știam ce să-i spun. Dar nu mai fac această greșeală. Data următoare, când îmi mai răspunde cineva astfel, îi voi spune că 30 de minute este suficient ca să-i comunic cea mai importantă informație, care poate influența și schimba total viitorul lui. Da, Evanghelia este cea mai importantă informație din Univers, căci prin ea omul poate să fie mântuit, dacă o crede și o primește.