Mai este valabilă legea Vechiului Testament pentru pedeapsa copilului neascultător cu moartea?

Am primit o întrebare cu privire la valabilitatea care o are acum legea Vechiului Testament cu referire la pedeapsa copilului care a comis o crimă:

Orânduirea divină lăsată de Dumnezeu în Vechiul Testament este valabilă și astăzi ? ( Deuteronom 21:18-21 ). Putem face astfel cu copilul în ziua de astăzi? Dacă nu, înseamnă că nici nu putem omorî un om pentru că a comis o crimă – dacă LEGEA UMANĂ sancționează doar cu privațiune de libertate. Pentru că legea DIVINA din Vechiul Testament diferă de legea umană de astăzi, cui să ne SUPUNEM ? Dacă stăpânirii (legii ), înseamnă că abolirea pedepsei cu moartea o putem privi DOAR CRITIC și nu ca o încălcare de către autorităţi a voinței divine , acuzându-i ( nu există stăpânire decât de la Dumnezeu)!

Statul are datoria să impună şi educe respectul faţă de părinţi

Textul biblic menţionat de autorul întrebării spune:

Dacă un om are un fiu neascultător şi îndărătnic, care n-ascultă nici de glasul tatălui său, nici de glasul mamei lui, şi nu-i ascultă nici chiar după ce l-au pedepsit, tatăl şi mama să-l ia şi să-l ducă la bătrânii cetăţii lui şi la poarta locului în care locuieşte. Să spună bătrânilor cetăţii lui: „Iată, fiul nostru este neascultător şi îndărătnic, n-ascultă de glasul nostru şi este lacom şi beţiv.” Şi toţi oamenii din cetatea lui să-l ucidă cu pietre şi să moară. Astfel să cureţi răul din mijlocul tău, pentru ca tot Israelul s-audă şi să se teamă. (Deuteronomul 21:18-21)

Pedeapsa copilului neascultător este necesară

Legea menţionată mai sus era legea unui stat teocratic şi scopul ei nu era atât moartea copiilor neascultători, cât prevenirea neascultării şi educarea respectului pentru părinţi. Nu avea dreptul nici un părinte să-şi omoare copilul sub pretext că “Eu i-am dat viaţă şi eu îl omor” cum spun unii azi. Pedeapsa aceasta putea fi administrată doar după cercetarea bătrânilor cetăţii, care în acest caz şi reprezentau autoritatea statului în localitatea respectivă. În toate statele lumii s-a urmărit impunerea şi educarea respectului faţă de părinţi pentru că atunci când dispare aceste respect naţiunea respectivă este pe cale să dispară. Cu părere de rău, în ultima vreme nu se mai urmăreşte educarea respectului faţă de părinţi şi din acest motiv am ajuns să avem tot mai multe cazuri când părinţii au ajuns să-şi omoare copii după ce erau abuzaţi în toate chipurile de odraslele lor.

În nici un caz nu are dreptul un părinte să-şi omoare copilul pe motiv de neascultare, dar, urmând principiul din legea Vechiului Testament, este drept să meargă la autorităţi (poliţie, procuratură,  primărie) şi să denunţe pe fiul sau fiica care îşi bate joc de ei, iar statul are datoria să intervină pentru a pedepsi răul.

Nici un om nu are dreptul să omoare pe un alt om chiar şi în cazul când acesta a comis omor. Această pedeapsă o poate administra doar statul şi doar prin sentinţa judecăţii.

Pentru ca legea DIVINA din Vechiul Testament diferă de legea umana de astăzi, cui sa ne SUPUNEM ?

Trebuie să ne supunem în primul rând  lui Dumnezeu,  care spune:

Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu; şi cei ce se împotrivesc îşi vor lua osânda. Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei, dar, să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele, şi vei avea laudă de la ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău. De aceea, trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului. Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii sunt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta. Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea. (Romani 13:1-7)

Responsabilitatea statului este să laude şi protejeze pe cel ce face binele şi să pedepsească pe cel ce face răul. Pentru aceasta a fost rânduit de Dumnezeu. Cât priveşte legalitatea pedepsei capitale într-un stat, vreau să atrag atenţia că dregătorii sunt în slujba lui Dumnezeu ca să pedepsească pe cel ce face răul şi pentru aceasta poartă sabia.

Dar cum să procedezi când statul îţi cere lucruri care sunt contrare voii lui Dumnezeu? În timpul comunismului unii pastori erau chemaţi şi impuşi de autorităţi să închidă bisericile, să nu admită copiii la serviciul divin, să nu predice Evanghelia în locuri publice, să nu boteze, etc. şi funcţionarii comunişti le deschideau Biblia şi le puneau în faţă pasajul biblic pe care l-am citat mai sus, căutând să le argumenteze că până şi Biblia le cere să se supună autorităţilor. Cum puteau pastorii să fie supuşi statului în aşa împrejurări? Când Soborul din Ierusalim (care reprezenta statul) le-a cerut Apostolilor să nu mai predice despre Isus Hristos…

Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.” (Faptele apostolilor 4:19-20)

Iar cât priveşte omorul sau alte rele care le pot face oamenii, creştinilor nu le îngăduie Dumnezeu să se răzbune niciodată. Suntem scutiţi de răzbunare, pentru că El o va face pentru noi. De aceea, în Biblie scrie:

Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii. Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul. Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei îngrămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.” Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine. (Romani 12:17-21)

Datoria noastră, a creştinilor, este să le facem bine tuturor şi când este vorba de relaţiile noastre personale, să fim gata să iertăm pe oricine, indiferent ce rău ne-a făcut şi să nu ne răzbunăm. Să urmăm exemplul lui Ştefan, primul martir, care atunci când era omorât cu pietre de prigonitorii săi:

… a îngenuncheat şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” Şi, după aceste vorbe, a adormit. (Faptele apostolilor 7:60)

Dumnezeu să ne ajute să trăim astfel.