Vasile Filat despre implicarea creștinilor în politică

”Dumnezeu dă chemare la fiecare om, dar prea puțini sunt cei care răspund la chemarea lui Dumnezeu. Dacă am răspunde toți la chemarea și provocarea pe care ne-o propune Dumnezeu, s-ar întâmpla lucruri nemaipomenite. Dumnezeu ar face eroi ai credinței din fiecare din noi.

O dată, fostul președinte al Franței, Charles de Gaulle, a spus că a ajuns la concluzia că politica este un lucru prea serios ca să fie lăsat pe seama politicienilor. Printre credincioși, cu părere de rău, s-a răspândit o părere greșită precum că politica este un lucru care nu ține de noi, care n-ar trebui să ne intereseze, un lucru murdar în care, dacă ar intra un creștin, s-ar murdări.

Să nu uităm că noi trăim într-un neam viclean și preacurvar, cum a spus Domnul Isus Hristos atunci și așa trăim și acum. Suntem în mijlocul unei lumi foarte poluate din punct de vedere moral și spiritual. Noi suntem chemai să fim sarea pământuui. Sarea este cea care oprește stricăciunea, cea care menține valorile morale. Noi suntem chemați să fim lumina lumii.

În vestita predică de pe munte Domnul Isus spune:

Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă. (Matei 5:14-15)

Parlametul Europei este un sfeșnic, un sfeșnic care, cu părere de rău, nu luminează, un sfeșnic care rămâne fără lumina Domnului Isus Hristos. Parlamentul European este una dintre cele mai importante instituții ale Uniunii Europene, pentru că aici este elaborată legislația UE, pentru că are autoritate de a trage la socoteală Comisia Europeană, de a urmări ce se întâmplă acolo, de a veni cu inițiative. Este atât de important să avem ca și creștini un om acolo, care va putea prezenta inițiative, care va putea aduce în discuții subiecte pe care nu le aduc ceilalți. Aceasta înseamnă foarte mult.

Puțini înțelegem valoarea. Unii cred că un singur om nu poate face mai nimic. Acolo sunt 705 deputați. Ce poate face unul dacă acolo sunt 705? Poate! Când apare cea mai mică scânteie de lumină, ea este vizibilă. Când mergem noaptea prin pădure și trece un licurici, nu-l vedem? Acolo unde este întuneric, o mică lumină care strălucește face diferența. Eu tare mult mă rog ca noi să înțelegem lucrul acesta și în Moldova și în România și oriunde în Europa să înteleagă toți că putem face diferența.

Domnul Isus a spus să punem în sfeșnic lumina, nu sub obroc sau coș. Când o punem sub coș parcă ne simțim mai confortabili, pentru că nu ne expunem la pericole, la persecuții. Apropo, în predica de pe munte Domnul Isus a spus aceste lucruri în contextul persecuțiilor.

Acum fratele nostru Peter Costea candidează la europarlamentare. Pe 26 mai vor avea loc alegerile. Dacă noi rămânem indiferenți, atunci nu putem face față în lupta aceasta. Experimentez și eu de multe ori așa o ispită de a deznădăjdui. Și aceasta se întâmplă de multe ori când vezi că esti singur sau că sunt prea puțini, când vezi că este așa o armată de mare care ar putea face diferența, dar ei nu înțeleg valoarea, preferă să stea sub coș. Ba înca te mai vorbesc de rău pentru ca pretinzi la sfeșnic, acolo unde ne vrea Domnul Isus Hristos!

Dumnezeu să ne ajute să nu disperăm, să ne facem partea noastră, să o facem bine indiferent dacă ajungem acolo în Parlamentul European sau nu ajungem. Important este să ne îndeplinim chemarea Domnului Isus, să fim lumina care stă în sfeșnic. Așa vă îndemn pe toți.

Dumnezeu să ajute pe fratele nostru Peter Costea. Să ne rugăm cu toții și să facem tot ce ține de noi. Să le vorbim și altora. Noi avem o mare nevoie de oameni care cunosc bine dreptul, care știu bine să lucreze cu legile. Tabăra cealaltă seculară, tabăra de stânga, care ne împinge toate relele, face uz de tot aparatul acesta legislativ, de tot ce se întâlmplă cu legile. Noi ne trezim că în tabăra noastră nu avem oameni care pot face asta. Omul acesta, Peter Costea, este de o foarte mare valoare, pentru că el deține experiența și aceasta s-a dovedit și în cazul familiei Bodnariu. Haideți să susținem omul acesta ca să meargă înainte, să dețină lupta acolo sus.

L-am rugat pe fratele Petre și sper că el va pastra în lista priorităților să înceapa a pregăti și pe alții. Avem mulți creștini care au absolvit facultatea de drept, dar care se îndreaptă în alte domenii, dar nu aici, la păstrarea valorilor. El este deja o motivație, o pildă în privința aceasta. Mă rog ca să-i inspire și pe alții, ca să preia experiența dlui și așa să fie bătălia dusă corect. Dumnezeu să vă binecuvânteze, frate Petre, și pe noi toți să ne facem bine partea!” (Vasile Filat)

Vasile Filat despre implicarea creștinilor în politică

Discurs ținut la lansarea de carte ”Înfrângerea lui Goliat”, ce a avut loc la Chișinău pe 11 mai 2019.

Transcriere și adaptare text: Elvira Eni, Irina Panainte.