Universitatea „Divitia Gratiae” – 65 de zile alături de refugiații din Ucraina

Peste 200 de refugiați din Ucraina au găsit adăpost la Universitatea „Divitia Gratiae” pe parcursul celor 65 de zile de război din țara vecină. Întâmpinați cu dragoste, tratați cu respect, au uitat pentru un timp de frică și au căpătat pacea.

„A fost o provocare să începem această lucrare. Am făcut-o din dragoste pentru aproapele, am văzut nevoia și ne-am implicat. La început, a fost greu, dar unitatea echipei și dorința de a sluji ne-a ajutat să reușim”, spune rectorul universității, Serghei Namesnic.

„La moment, găzduim 25 de copii și 23 de adulți. De două ori pe săptămână, organizăm evenimente pentru copii, adulții participă la grupul de studiu biblic și capelă. Toate persoanele pot beneficia de consultanță psigologică și asistență medicală, după necesitate. În jur de 200 de persoane au plecat deja în 16 țări. Ținem legătura cu ei în continuare”, a adăugat Serghei Namesnic.

Înapoi la început

Nimic nu prezicea ziua războiului. Totul era liniștit, iar viața decurgea în mod obișnuit – rețelele de magazine și farmacii funcționau, oamenii mergeau la serviciu, copiii – la școală și la grădiniță.

Era 23 februarie, seara. Nimeni nu bănuia că peste câteva ore, se vor trezi de la sunetul sirenelor și al bombardamentelor. A început războiul. Lumea s-a prăbușit într-o clipă. Școlile și grădinițele s-au închis. Magazinele au început să fie luate cu asalt și funcționau la capacitate redusă. Pe data de 28 februarie, în farmacii, nu mai puteai găsi medicamentele de primă necesitate.

Zinaida, Liuba, Olga și Aleona sunt originare din Odesa și au fugit din calea focului de arme la scurt timp după declanșarea războiului. Situația le-a determinat să-și lase casele și amintirile, să-și ia copiii și să vină în Moldova. Au găsit refugiu la Universitatea Creștină „Divitia Gratiae”. Au fost întâmpinate cu inimile și ușile larg deschise, cu multă dragoste și căldură.

Aleona (35)

Aleona are studii de traducere și pedagogice. Crește singură doi copii – Bogdan (9 ani) și Timur (5 ani). Împreună cu alte 40 de persoane au fost

aduși cu un autobuz la frontiera cu R. Moldova. Din cauza ambuteiajului de câțiva km, și-au continuat călătoria pe jos.

„Împreună cu toți pasagerii am coborât și am mers pe jos 12 km. Din cauza astmei, fiul meu își pierdea cunoștința adesea și trebuia să facem pauze scurte. Am mers 10 h și am ajuns la vamă la miezul nopții – extenuați, flămânzi și înghețați. Nu știam unde să plecăm – nu aveam unde. Atunci, am simțit cum cineva m-a apucat de mână.”

Era una din voluntarele de la universitate. Aici li s-a deschis o lume nouă și o altă pagină a vieții a început. Au fost primiți ca într-o familie. Bogdan s-a integrat în Liceul Teoretic „Kiril și Metodiu”, care se află în vecinătate, Timur merge la grădiniță.

„Nu aveam nimic când am ajuns aici. Colegii de clasă au adunat pentru Bogdan toate rechizitele necesare pentru școală.”

Zinaida (77)

Zinaida s-a născut în anul 1949, doi ani după Foametea din `46 – `47, care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial. Țara abia se restructura, iar viața prindea un nou contur.

Are patru nepoți și trei strănepoți. În ultimul timp, a locuit singură – soțul decedase, iar copiii s-au stabilit cu traiul în altă parte.

Nu știa cât va dura călătoria și dacă vor putea mânca ceva pe drum, de aceea, a uscat pâine și a luat-o cu ea.

„Niciodată nu mi-am imaginat că copiii mei vor trece prin așa experiență. Nimeni nu s-a așteptat. Toți am fost luați prin surprindere”, mărturisește Zinaida. „Desigur, reacția firească este frica și nesiguranța. Frica de necunoscut îi cuprinde pe toți în asemenea situații.”

Liuba (45)

„Am crezut că un cutremur a zguduit regiunea noastră, deoarece geamurile tremurau să se spargă. Locuim la al nouălea etaj și am resimțit puternic acest lucru.”

Situația însă era mult mai gravă – a început războiul. Focurile de armă, blindatele, sirenele nu erau scene cu efecte regizate pentru o peliculă cinematografică, acestea deveniseră tabloul zilei și o nouă realitate cu care trebuiau să se adapteze.

„Ne simțim ca într-o casă de odihnă aici. În sfârșit, am reușit să dorm nopțile”, spune Liuba.

O mare bucurie pentru ea este că Daniel frecventează liceul din apropierea universității.

Olga (37)

Olga este specialist în reabilitare fizică, și crește singură un băiat.  La cei 9 ani, Timofei nu se poate deplasa singur și are nevoie de cineva să-l asiste. A fost o greșeală a medicilor, care l-a lăsat cu sechele pe viață, atât locomotorii, cât și de înțelegere. Acum depinde de scaunul cu rotile, fapt care o suprasolicită pe Olga.

„Îl iubesc nespus de mult, iar zâmbetul lui îmi dă noi puteri în fiecare zi”, spune Olga. „Când am auzit bombardamentele, primul gând a fost că trebuie să fac ceva să-i salvez viața fiului meu. L-am ascuns în baie, în cadă.

Am venit aici doar pentru a-l proteja pe Timofei. În aceste situații dificile, văzând mobilizarea și solidaritatea oamenilor, am descoperit unitatea poporului ucrainean și a celui moldovean.”

Fiecare din aceste patru femei a mulțumit personalului universității pentru dragoste și ospitalitate, căldură și compasiune. Sunt recunoscătoare și țării noastre, care le-a primit cu drag. Chiar dacă au găsit un adăpost și odihnă, gândul le este acasă, la familiile și prietenii lor.

În calitate de partener, Dorcas Moldova susține lucrarea desfășurată de Universitatea „Divitia Gratiae” și refugiații care au găsit adăpost aici. Suntem alături de ei și ne bucurăm să le putem oferi pachete alimentare și igienice, perne, plapume și seturi de pat. De asemenea, Dorcas Moldova oferă suport informațional pentru consilieri și psihologi. Suntem recunoscători tuturor celor care au contribuit ca persoanele refugiate să beneficieze de ajutorul atât de necesar în contextul evenimentelor pe care le traversează.

Aceste istorii au fost realizate în cadrul proiectului cu refugiații, implementat de Dorcas Moldova în colaborare cu Dorcas Aid International și partenerii locali. Pe această cale, dorim să le mulțumim pentru solidaritatea și empatia pe care o arată față de persoanele aflate în dificultate. Împreună le facem lumea mai bună și doar împreună putem aduce o schimbare în viețile lor.