Unde dispare bucuria? (5 modalități de a o pierde)

Cine a ajuns să creadă într-un Dumnezeu Atotputernic acela ajunge să aibă o bucurie mare din mai multe motive: este salvat prin credință, este moștenitorul lucrurilor cerești, are putere asupra păcatului și a ajuns să-L cunoască pe Domnul său și Mântuitorul său.
Cu toate că sunt mai multe motive de bucurie, în ziua de azi sunt multe motive care ar putea fura această bucurie, motive pe care le considerăm întemeiate, dar ele ne abat de la scopul vieții noastre creștine și ne opresc acolo unde nu am dorit să ajungem. Biblia are mai multe texte care încep cu „ferice” și condițiile pentru a fi fericit, însă uneori credem că este departe de noi această fericire.
Cultura noastră este gata să ne ofere rețete pentru fericire, rețete în câțiva pași, rețete pline de succes și ne propune multe istorii ale oamenilor fericiți și împliniți. Cultura noastră a devenit o cultură de fast-food în care totul trebuie să se obțină ușor și să fie accesibil. În opinia mea cultura noastră propune multe metode de succes și este intolerantă cu insuccesul.
În acest articol voi prezenta 5 căi de a pierde bucuria trăirii cu Dumnezeu.

1. În goana după program
Problema culturii noastre e că te învață faptul că e foarte important să ai program și să te ții de el, însă realizarea unui program rigid aduce mult necaz și tristețe, mai ales în perioade aglomerate. Apostolul Pavel avea o bucurie să-și urmeze scopul vieții, însă el a ales să fie și sensibil la schimbări. Astfel, când dorea să se ducă în Bitinia, a fost oprit de Duhul Domnului și redirecționat spre Macedonia. Pentru o călătorie schimbarea țării ca destinație finală este o modificare majoră. E vorba despre schimbarea traseului, duratei călătoriei, costului călătoriei și diferența culturală. Pavel nu a fost deranjat, deoarece scopul final nu era călătoria spre Bitinia, ci propovăduirea Evangheliei și ascultarea de Cel ce l-a înscris la oaste, de Domnul Isus.

„6 Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei.
7 Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie.
8 Au trecut atunci prin Misia şi s-au* coborât la Troa.
9 Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om* din* Macedonia stătea în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!”
10 După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia.” (Fapte 16:6-10)

Programul și metodele care le folosesc nu trebuie să fie prioritate dacă deviază de la scop. Uneori programul devine scop și, începând de atunci, nu mai poate servi ca și sursă de bucurie, ci o povară. Mă refer la orice program, fie bisericesc, fie de lucru sau lucrare.

2. În păcat
Pentru creștin momentul nașterii din nou devine momentul când urăște păcatul. Din acel moment știe că trebuie să împlinească voia lui Dumnezeu și acesta devine și scopul vieții. Însă când este un păcat în viață, apare mustrarea conștiinței și viața este condusă împotriva voii sale în păcat. Păcatul, care îl urăște, este cel care îi conduce viața. E ca și cum te-ai angaja la o persoană pe care o urăști. Chiar și împăratul David a recunoscut aceasta:

„1 Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele!
2 Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţă-mă de păcatul meu!
3 Căci îmi cunosc bine fărădelegile şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea.
4 Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta.” (Psalmul 51:1-4)

Conflictul interior care îl măcina pe David era faptul că nu putea să uite că a păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Sentimentul de vină este moneda de schimb pentru păcat. O monetă mult prea scumpă… Doar cei care au păcătuit știu că nu s-a meritat. David, însă, a ales pocăința față de Dumnezeu și a ales să-și schimbe statutul de vinovat înaintea lui Dumnezeu, apelând la mila și îndurarea Sa.

3. În disconfortul trecerii timpului din secolul vitezei
Secolul nostru a fost numit și secolul vitezei doar din cauza că totul se poate face mult mai repede și cu o cunoaștere mult mai profundă a lucrurilor. Totuși, în acest secol al vitezei nu se mărește atât viteza de cunoaștere, cât viteza de consum. Totul se consumă și totul are un preț. Acesta e sloganul culturii și secolului nostru. Ca să ai o bucurie și o satisfacție de a merge conform valului trebuie să fii un bun consumator , deși trebuie să te avertizez:
a) nu poți consuma totul
b) din tot ce îți aparține nu vei putea să consumi totul de unul singur.
Având în vedere aceste două adevăruri, pot deduce că cei care doresc totul și/sau mult vor avea frustrări născute din nereușită. Prima problemă e consumul. În primul rând e vorba despre ultima din cele 10 porunci:

„Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”

Biblia învață o stare de mulțumire. Dacă ești un consumator, vei cunoaște sentimentul de nemulțumire, pe când mulțumirea va fi de scurtă durată- doar imediat după achiziție. Lucrurile nu dau o mulțumire continuă și de durată. Domnul Isus ne-a spus o pildă despre un bogat care a dorit să strângă lucruri și să le consume doar. Cum a fost numit? NEBUN. Să fie consumerismul un semn al nebuniei? Să trăim doar ca să mâncăm? Sigur că nu! Omul a fost creat pentru o comunicare cu Dumnezeu, o comunicare care este sursa bucuriei. Primul om a căzut pradă primei publicitări – diavolul, specialist în PR, a prezentat consumul interzis de Dumnezeu ca fiind unul necesar fericirii. De atunci, cam tot cu aceasta se ocupă.

4. Concurență
O concurență a fost observată de apostolul Pavel în biserica din Corint – unii se credeau mai speciali decât alții.

1 „Cât despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos.
2 V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi,
3 pentru că tot lumeşti sunteţi. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?
4 Când unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!”, şi altul: „Eu sunt al lui Apolo”: nu sunteţi voi oameni de lume?
5 Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul.” (1 Corinteni 3:1-5)

Vorbesc despre o concurență a lipsei de acțiune. Nu au făcut nimic cei din Corint, dar se laudă care și a cui este, fără să fi contribuit la aceasta. Nu te face cu nimic mai deosebit dacă ești din Chișinău sau din București, ești de la biserica „Isus Salvatorul” sau de la „Buna Vestirea”, ești de la liceu sau de la gimnaziu, că faci fotbal sau că faci șah. Niște merite care nu sunt ale tale nu aduc bucurie. Nu locul, biserica, sportul sau anii aduc bucurie, ci doar relația cu Dumnezeu. Corintenii au uitat că în orice loc și în orice circumstanță Dumnezeu e prezent și cunoaște inimile, motivațiile și nu poate fi orbit de efectele speciale ale egoismului nostru. El ne știe așa cum suntem.

5. Amărăciune/ Neiertare
Neiertarea ne face uneori să credem că suntem superiori și să adăugăm un pic de demnitate și valoare ființei noastre. Petru când a întrebat pe Domnul Isus de câte ori să ierte (deși a înțeles că trebuie), el a dat de la sine, omenește, o cifră de 7 ori ca să arate că poate ierta mult. Neiertarea este o problemă pentru cel cu sursa – când nu ierți o persoană ai deja încă o problemă – una cu Dumnezeu. Dumnezeu ne iartă așa și nu mai mult, după cum iertăm și noi greșiților noștri.
Nu iertăm, deoarece vrem să căpătăm un avantaj în relație atunci când cealaltă persoană vine să-și ceară scuze. Știți despre ce vorbesc… Dar aici nu e vorba de mândria ta sau a mea, este vorba despre ascultarea de Dumnezeu.
Știu un lucru – omul e bun în domeniul în care se antrenează. Dacă te antrenezi să nu ierți, vei fi foarte bun în aceasta. Dacă te antrenezi să fii victimă – vei fi cel mai bun în domeniu. Dacă te antrenezi să nu recunoști meritele altora – nimeni nu va fi ca tine. Problema e una – relația ta cu Dumnezeu.

Bisericii din Efes Domnul Isus îi spune să-și aducă aminte unde a căzut și să se întoarcă la dragostea dintâi. Sper că fiecare s-a putut analiza și sper că acest articol v-a ajutat.