Triunghiul toleranţei

0
558

Toleranţa absolută faţă de: gânduri, idei, criterii morale neutre- cum ar fi culoarea pielii.

Toleranţă înaltă faţă de vorbire – dreptul de a spune: eu sunt homosexual; eu cred în izolare rasială.
Toleranţă rezonabilă faţă de comportamentul privat inofensiv -interpretarea muzicii nepopulare.
Comportament inofensiv în public – cerşitul
Toleranţă scăzută faţă de comportament privat dăunător – homosexualitatea, folosirea drogurilor.
Comportament dăunător în public – conducerea în stare de ebrietate.
Toleranță redusă la zero faţă de crimă violentă.
Apologeţii homosexuali prezintă în mod greşit conceptul toleranţei, sugerând că a fi tolerant implică acceptarea necondiţionată a tuturor aspectelor homosexualităţii şi a comportamentului ei. Cu toate acestea, toleranţa într-adevăr înseamnă să te ”a accepta” ceea ce nouă nu ne place, în interesul păstrării civilităţii, a politeţii.  Cantitatea de toleranţă o putem extinde în dependenţă de cantitatea de daune sau beneficii pe care le primeşte societatea de la lucrul în cauză.  De exemplu, aşa cum arată graficul de mai sus, avem toleranţă zero pentru crime violente, dar toleranţă absolută pentru libertatea de gândire.
Aplicând această logică, ar trebui să extindem în mod rezonabil o mare toleranţă pentru persoanele care aleg să dezvăluie publicului ”orientarea lor homosexuală,” deoarece beneficiul social  de care noi toţi ne bucurăm în urma libertatății de exprimare depăşeşte cu mult dauna pe care o aduce această dezvăluire. Însă sănătatea publică negativă şi ramificaţiile morale ale sexului “homosexual” depăşesc orice beneficiu social presupus, asociat cu „libertatea sexuală”.

Partea a Treia

Capitolul 9

Titlul: Nu o teocraţie, ci o societate seculară administrată creştineşte

Când preşedintele John Adams, semnatar al Declaraţiei de Independenţă şi al Constituţiei, a exprimat convingerea comună a  Părinţilor Fondatori, el a spus, ”Constituţia noastră a fost făcută doar pentru un popor moral şi religios. Ea este în întregime inadecvată pentru oricare alte guverne”. Ce a vrut să spună cu aceasta?
Ceea de ce se temeau Fondatorii era un fel de exercitare arbitrară a puterii de care recent dau judecătorii dovadă, în primul rând în Massachusetts şi apoi în alte state, care au inventat dreptul la  ”căsătorie” pentru homosexuali. O mână de jurişti şi-au luat asupra lor crearea ”căsătoriei” homosexuale cu neglijarea evidentă  a marii majorităţi, de milioane de oameni, şi în contradicţie cu scopul legislativ presupus de limitele Constituţiei statului respectiv. S-au simţit îndreptăţiţi de a face acest lucru, deoarece câteva decenii în urmă naţiunea noastra a abandonat codul moral biblic, care a ghidat fondatorii şi multe generaţii ulterioare de americani. Şi, din moment ce nu mai este nici un obiectiv standard extern pentru interpretarea legislaţiei existente,  baza în a decide între bine şi rău este doar opinia subiectivă a judecătorilor înşişi.  Aceasta este exact regula-elitei, pe care, constituţiile naţionale şi de stat au fost concepute să o prevină.
Legislatorii şi oficiali executivi sunt încă oarecum restrânşi de procesele noastre electorale, dar judecătorii (cel puţin cei care iau decizia ”finală a curţii de apel”) au devenit o nouă clasă de quazi-monarhi, fiind răspunzători doar faţă de ei înşişi. Cazurile legate de căsătorie arată că nu putem conta nici măcar  pe deciziile anterioare sau ”legile stabilite” (însemnând că judecătorii sunt obligaţi să i-a hotărîri, bazînduse pe hotărîrile luate în cazuri precedente), pentru a restrânge, şi mai mult, hotărîrile judecătorilor. Nu există nici un fir juridic raţional, care ar putea face legătura între aceste hotărâri, ce ucid căsătoria, şi logica implicită a Constituţiei statului lor.
Există o soluţie pe termen scurt la această problemă în prevederile de verificare şi echilibrare, prevăzute în sistemul nostru politic (care, de altfel, sunt înrădăcinate în Isaia 33:22). Judecătorii nu ar trebui să facă legi, şi atunci când ei încearcă să facă acest lucru, alte două ramuri ale Guvernului au puterea de a-i opri: prin, pur şi simplu, ignorarea hotărârilor. Fapt ce nu este probabil să se întâmple pentru că cei mai mulţi lideri în alte două ramuri sunt lipsiţi de raţionament moral la fel ca şi judecătorii. Soluţia pe termen lung şi singura cale reală de ieşire din această mizerie sunt creştinii, în număr mult mai mare decât cel pe care l-am văzut recent, trebuie să revenă la procesul politic şi la restabilirea consensurilor biblice pe care fondatorii noştri, pe bună dreptate, le-au considerat esenţiale pentru supravieţuirea noastră naţională. Într-adevăr, în această şi a constat geniul fondatorilor: nu crearea unei teocraţii, ci a unei societăţi seculare administrată creştineşte.
Premisa activismului pro-familie, şi motivaţia noastră de a insista necătînd la tot mai multe provocări, este credinţa noastră în Dumnezeu şi în Cuvântul Său. Agenda noastră este Marea Însărcinare (Matei 28: 19): pentru a încreştina pământul – nu pentru a satisface dorinţa omului de a avea putere şi control, ci pentru că rânduiala lui Dumnezeu aduce binecuvântare tuturor celor care o accepta şi este de datoria noastră să ne iubim aproapele nostru suficient ca să îi dorim binecuvântare.  Centrul orânduielii Sale este căsătoria şi familia naturală, şi starea de sănătate a acestor instituţii serveşte ca un fel de “Canar în mină” pentru civilizaţii. Canarii au fost o dată folosiţi de mineri ca detectoare de gaz otrăvitor. Dacă murea vreun canar, minerii ştiau că sunt mare pericol şi trebuie să ia măsuri imediate pentru a se salva ei înşişi.
Сanarul nostru este aproape mort. Instituţia căsătoriei şi cea a familiei naturale, care cândva erau respectate şi preţuite universal, au fost otrăvite de către noua ordine morală a “libertaţii sexuale”. Pentru a fi siguri, multe persoane încă mai ţin la lucrurile tradiţionale, dar societatea ca ansamblu (aşa cum suntem reprezentaţi de cei din guvern, mass-media, educaţie şi de afaceri cărora le  permitem să deţină scaune de putere) au respins planul lui Dumnezeu.  Dacă cuvântul lui Dumnezeu este adevărat, o consecinţă inevitabilă a aceastei respingeri este mânia Lui – dacă nu ne întoarcem înapoi (pocăim).

Astăzi punctul principal de conflict între creştini şi activiştii homosexuali este într-adevăr căsătoria, şi toate speranţele mişcării pro-familie par să limiteze la menţinerea definiţiei oficiale a căsătoriei ca şi unirea dintre un bărbat şi o femeie. Cu toate acestea, chiar dacă acesta este un obiectiv important, el este o foarte mică parte a unei întrebări mai mari: pe care dintre cele două sisteme de valori contradictorii o va îmbrăţişa societatea?

Să “salvăm” căsătoria, dar să acceptăm relaţiile homosexuale ca ceva normal şi sănătos, este ca şi cum am renunţa la standardele lui Dumnezeu pentru sexualitatea şi societate umană, şi, prin extensie, a vinde civilizaţia creştină  umanismului şi/sau Ocultismului. Alarmant, fie din cauza apatiei sau ca rezultat al respingerii conceptului de responsabilitate civică creştină, marea parte a Bisericii pare a fi dispusă să facă acest schimb. Ţine de aceia dintre noi care nu suntem dispuşi să renunţăm la civilizaţia creştină pentru a arăta calea de urmat prin conceperea şi punerea în aplicare a noi planuri şi tactici care nu sunt orientate doar spre a răspunde la iniţiativele adversarilor noştri, dar axaţi pro-activ pe re-încreştinarea societăţii noastre.
Vă voi oferi şase sugestii în acest capitol: (continuarea în următorul articol)

Traducere: Druță Alina