Într-o zi cu soare
Cineva se ruga ,
Ca să se trezească ploaia
Din fiinţa sa .
Şi se ruga aşa :
” Câteva clipe te părăsisem ,
dar te voi primi înapoi
cu mari îndurări .
Într-o izbucnire de mânie ,
Îmi ascunsesem faţa de tine ,
dar mă voi îndura
cu o bunătate în veşnicie .”
Şi ploaia a dat de ştire
Că este viaţă şi contopire
Şi totul se bucura
Numai El se neliniştea.