Toleranţa vizavi de iubire

Cuvântul “toleranţă” a ajuns să fie unul din cele mai des auzite la televizor, la şcoală, oriunde. Ni se cere să fim toleranţi. Ce înseamnă a fi tolerant? Suntem noi conştienţi ce înseamnă aceasta?  Dexonline.ro ne dă următoarea definiţie:

TOLERÁNȚĂ, toleranțe, s. f. 1. Faptul de a tolera; îngăduință, indulgență. ♦ Casă de toleranță = stabiliment în care se practică prostituția; bordel. 2. Obișnuință sau dispoziție pe care o are organismul de a suporta anumite medicamente, substanțe, condiții de mediu etc. 3. Abatere admisă de la dimensiunea, greutatea, calitatea etc. prevăzută pentru un anumit produs. ♦ (Tehn.) Diferență dintre dimensiunea maximă și minimă admisă în prelucrarea unui anumit material și valoarea nominală a acestei dimensiuni. – Din fr.tolérance.

Oare acest cuvânt chiar are un sens bun cum se caută a fi prezentat? Sau legea nediscriminare are ca scop să transforme toată societatea noastră într-o casă de toleranţă, în sensul menţionat în definiţia toleranţei din DEX?

Îmi amintesc cum în copilărie eram învăţaţi că trebuie să iubim pe toţi oamenii indiferent de poziţia lor şi de neajunsurile lor şi să fim îngăduitori faţă de ei şi să le arătăm dragoste, ajutându-i să depăşească neajunsurile lor. Apostolul Pavel scrie în epistola sa către romani:

Să nu datoraţi nimănui nimic, decît să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea.  De fapt: „Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti”, şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”  Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii. (Romani 13:8)

În zilele noastre cuvântul “dragoste” este asociat cu cuvântul “sex” şi înlocuit cu cuvântul “toleranţă”. Mă gândeam: care este diferenţa între dragoste şi toleranţă? Biblia ne învaţă să iubim pe aproapele ca pe noi înşine, iar societatea modernă ne învaţă să fim toleranţi? Care este diferenţa? Gândindu-mă la toate acestea mi-am dat seama că, de fapt, sensul cuvântului toleranţă, în felul cum este utilizat în zilele noastre, este, de fapt,  indiferenţă care ne scuteşte de orice responsabilitate. M-am gândit că poate exagerez şi am hotărât să întreb pe copiii mei ce înţeleg ei prin “toleranţă” vizavi de “dragoste”. Iată ce mi-a răspuns fiica mea de 19 ani:

Dragostea implică toleranţă, dar toleranţa fără dragoste este indiferenţă.

Am hotărât să pun aceiaşi întrebare şi pe Facebook. Întrebarea am formulat-o  în felul următor:

Biblia ne învaţă să iubim pe aproapele ca pe noi înşine. Societatea modernă ne învaţă să fim toleranţi faţă de aproapele. Care este diferenţa?

Iată răspunsurile care le-am primit:

1. Buna întrebare. Daca mă iubesc pe mine, atunci niciodată nu o sa îmi fac un rău conştient împotriva mea, nici păcat. Exact aşa ar trebui sa îl iubesc pe aproapele meu: sa nu îi fac rău, să nu ii doresc rău. Iar dacă tolerez păcatul din viaţa aproapelui meu, care sunt sigură că îl distruge in consecinţă, oare îl mai iubesc atunci pe aproapele meu?

2. Când iubeşti previi răul sau opreşti pe aproapele de la rău, dar daca tolerezi, atunci nu mai iubeşti, pentru ca nu îl mai opreşti de la rău!

3. Diferenţa este: Toleranţa doar acceptă pe celălalt şi nu se implică. Însă iubirea promovată de Scriptură pune accent nu doar pe toleranţă (atunci când ne greşeşte cineva), ci pune accent si pe acţiune. Toleranta din societatea moderna este indiferenţă de nevoile si problemele oamenilor – Însă Iubirea pe care o cere Scriptura pune accent pe acţiune. A Iubii = A Acţiona

4.Cred ca iubirea de aproapele înseamnă acceptare si purtare de grija la un standard înalt egal cu purtarea de grija acordata noua înşine .

5. Toleranţa ne limitează la ajutorul de urgenţă: câtă vreme cineva umbla pe picioarele lui (nu contează unde) e ok ,daca ne salutăm asta e de fapt o alegere personală si libertatea se răsfrânge dezbrăcând de responsabilitatea individului in general si societatea in egală măsură. Acest standard este apoi preluat din mers de Fii Lumini .Dar cred ca Domnul ne cheamă sa nu ne lăsăm întinaţi de lume .

6. După cum spuneam..nu mă pot abţine să nu comentez… ” Biblia nu greşeşte când spune sa ne iubim unii pe alţii , doar ca unii chiar nu ştiu să iubească, au fost crescuţi într-un mediu rece , si nu au descoperit încă dragostea . A iubii pe cineva ca pe tine însuţi e ceva uşor de spus dar greu de făcut , eu încerc să îmi iubesc apropiaţii si reuşesc , nu este greu . Societatea din ziua de azi nu prea este legată cu dragoste , dacă mă înţelegeţi ce vreau sa spun . In ziua de azi fiecare e pentru el , ce iubire ! nu…puţini sunt cei care işi iubesc aproapele cu adevărat .

Şi eu am ajuns la aceiaşi concluzie: toleranţa este egală cu indiferenţă, doar că sună altfel… şi aceasta sunt învăţaţi copiii în şcoli: nu dragoste, ci indiferenţă (toleranţă) şi apoi ne mirăm de apatia şi inidiferenţa generaţiei tinere…

Când scriam acest articol, mi-am amintit de cuvintele unui fost homosexual:

‎”De fiecare dată când aud pe cineva că vorbeşte aprobator despre homosexualitate sau că agită steagul „drepturilor pentru minorităţile sexuale”, am un regret profund pentru că asta închide uşa salvării pentru mulţi.” (Richard Weller, fost homosexual)

Toleranţa este bună atunci când merge împreună cu dragostea! Un caz clasic de toleranţă ca manifestare a dragostei găsim în Evanghelia după Ioan capitolul 8:

Isus S’a dus la muntele Măslinilor.  Dar disdedimineaţă, a venit din nou în Templu; şi tot norodul a venit la El. El a şezut jos, şi-i învăţa. Atunci cărturarii şi Fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului, şi au zis lui Isus: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar cînd săvîrşea preacurvia.  Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici?”  Spuneau lucrul acesta ca să -L ispitească şi să -L poată învinui. Dar Isus S’a plecat în jos, şi scria cu degetul pe pămînt.  Fiindcă ei nu încetau să -L întrebe, El  S-a ridicat în sus, şi le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintîi cu piatra în ea.”  Apoi S-a plecat iarăşi, şi scria cu degetul pe pămînt. Cînd au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor, şi au ieşit afară, unul cîte unul, începînd de la cei mai bătrîni, pînă la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc. Atunci S-a ridicat în sus; şi, cînd n-a mai văzut pe nimeni decît pe femeie, Isus i-a zis: „Femeie, unde sînt pîrîşii tăi? Nimeni nu te-a osîndit?” „Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osîndesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” (Ioan 8:1-9)

Vedem că Domnul Isus, pentru că i-a păsat de această femeie, a iertat-o, dar a atenţionat-o să nu mai păcătuiască pentru binele ei, având în
vedere la ce poate duce aşa un mod de viaţă.

Toleranţa promovată în societatea noastră spune: trăieşte cum vrei, mie ce-mi pasă! Ce-mi pasă mie dacă-ţi vei distruge familia, sănătatea, viitorul tău şi a copiilor tăi! Treaba ta, ce am eu cu tine! Dar nu ne va afecta, oare,necazul şi stricăciunea lor şi pe noi, care stăm indiferenţi (tolerăm) faţă de problemele altora?

Sfântul Iacov scrie în epistola sa:

  Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvîrşeşte un păcat! (4:17)

Mă gândesc… dacă privim cu  indiferenţă la cei care trăiesc în păcat, şi nu numai că nu-i ajutăm să se oprească din stricăciuna lor, dar dimpotrivă încuviinţăm modul lor de viaţă şi prin aceasta încurajăm şi pe alţii să preia acest mod de viaţă… prin aceasta nu păcătuim noi?

Articole recomandate: