Este biblic pentru un slujitor al Bisericii să fie numit „Înalt Prea Sfinția Sa”?

Întrebare: 

Este corect termenul de ”Înalt Prea Sfinția Sa” acordat unor preoți bisericești de rang înalt? Nu era suficient Sfinția sa? Pentru că așa a spus și Domnul: ”Fiți sfinți”, de ce mai trebuia și Înalt Prea Sfinția? În cer îngeri Îi cântă lui Dumnezeu: ‘Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau. 3 Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!”(Isaia 6:2-3). Deci, cum ar putea un om să se numeasca de trei ori sfânt ?

Nicăieri în Noul Testament nu veți găsi să se fi numit cu termenul de „Înalt Prea Sfinția Sa” cineva dintre apostoli sau din ceilalți slujitori ai bisericilor locale. Domnul Isus i-a ales pe cei doisprezece și i-a numit apostoli(Luca 6:13). Cuvântul „apostol” înseamnă trimis și așa erau numiți și robii care erau trimiși de stăpânii lor să transmită cuiva un mesaj special. Cuvântul „apostol” nici pe departe nu se refera la ceva înălțător, special etc. Doar Domnul Isus a dat greutate specială acestui cuvânt, dar iar, accentuez, se referea doar la slujba lor și nu că ar avea un grad mai mare de sfințenie. Ceilalți slujitori ai bisericii i-au fost numiți prooroci, evangheliști, păstori, învățători(Efeseni 4:11). De asemenea, liderii bisericii erau numiți presbiteri (adică bătrâni în sens de conducători maturi). Mai erau numiți lideri și episcopi, semnificația cuvântului fiind de supraveghetor. Toți cei care au intrat în Noul Legământ cu Domnul Isus Hristos au avut nașterea din nou și s-au botezat, erau numiți sfinți. Niciodată sfinții nu s-au adresat la conducătorii lor cu diminutive care le-ar atribuit un grad special, mai înalt de sfințenie. 

Problema mare cu acest titlu este că cei care cer să li se adreseze sfinții astfel se fac superiori sfinților în ceea ce privește sfințenia și lucrul acesta nu este biblic, căci toți suntem sfinți în același fel, prin credință, prin sângele Domnului nostru Isus Hristos și prin Duhul Sfânt. 

În Epistola către sfinții din Efes apostolul Pavel a scris că prin harul lui Dumnezeu care i-a fost dat a fost făcut slujitor al Evangheliei și apoi zice: 

Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos (Efeseni 3:8) 

Luați aminte, apostolul Pavel nu doar că nu pretinde a fi mai sfânt decâr restul creștinilor, ci invers, zice și se vede a fi cel mai neînsemnat dintre toți sfinții, adică dintre toți creștinii. În Epistola 1 către Corinteni, când menționează că Domnul Isus i s-a arătat lui înviat, se numește și se compară pe sine cu o stârpitură și mai spune că este cel mai neînsemnat dintre apostoli și nu este vrednic să poarte numele de apostol, fiindcă a prigonit Biserica lui Dumnezeu. Pavel recunoaște că doar prin harul lui Dumnezeu este ceea ce este și că harul lui Dumenzeu n-a fost zadarnic față de el, căci a lucrat mai mult decât toți ceilalți apostoli și nu uită, încă o dată, la urmă, să mai specifice că cel care a lucrat în el a fost harul lui Dumnezeu. 

Nu vedeți din aceste pasaje o cu totul altă atitudine și abordare  la Pavel a propriei persoane și a sfințeniei? Se pare că unii slujitori ai Bisericii la scurtă vreme după apostoli au părăsit această atitudine și multe generații, inclusiv cele de azi, perseverează în această atitudine și abordare greșită a sfințeniei. 

Dumnezeu să ne ajute să fim sfinți în toată purtarea, căci fără sfințenie nimeni nu va moșteni Împărăția Cerurilor și să nu uităm că suntem ceea ce suntem prin harul lui Dumnezeu. Nimeni din nou să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să avem simțiri cumpătate.