Te-ai obișnuit cu Domnul Isus?

Petru a stat alături de Domnul Isus 3 ani. Zilnic auzea cuvintele Domnului Isus și vedea minunile pe care le făcea. La întrebarea Domnului Isus “…dar voi cine credeți că sunt Eu”, Petru a fost singurul ucenic căruia i s-a descoperit că El este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. Tot Petru a fost martor, alături de Iacov și Ioan, la schimbarea la față a Domnului Isus pe munte. „După șase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov și Ioan, fratele lui, și i-a dus la o parte pe un munte înalt. El S’a schimbat la față înaintea lor; fața Lui a strălucit ca soarele, și hainele I s’au făcut albe ca lumina.” (Matei 17:1-2).

De ce atunci Petru l-a trădat și s-a lepădat cu blestem și juruințe pe Domnul Isus? Cel care a avut parte de cea mai bună școală biblică, alături de Învățătorul lui.

„Petru însă ședea afară în curte. O slujnică a venit la el, și i-a zis: „Și tu erai cu Isus Galileanul!” Dar el s-a lepădat înaintea tuturor, și i-a zis: „Nu știu ce vrei să zici”. Cînd a ieșit în pridvor, l-a văzut o altă slujnică, și a zis celor de acolo: „Și acesta era cu Isus din Nazaret”. El s-a lepădat iarăș, cu un jurămînt, și a zis: „Nu cunosc pe omul acesta!” Peste puțin, cei ce stăteau acolo, s-au apropiat, și au zis lui Petru: „Nu mai încape îndoială că și tu ești unul din oamenii aceia, căci și vorba te dă de gol”. Atunci el a început să se blastăme și să se jure, zicînd: „Nu cunosc pe omul acesta!”. În clipa aceea a cîntat cocoșul. Și Petru și-a adus aminte de vorba, pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cînte cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori”. Și a ieșit afară și a plîns cu amar.” Matei 26:75

Se pare că, în cei 3 ani, Petru a reușit să se obișnuiască cu Domnul Isus. De altfel ca și ceilalți ucenici. Nu-i așa? Ei se obișnuise cu prezența Lui pentru că El le împlinea toate nevoile spirituale și materiale, îi proteja, petrecea timp personal cu ei. Ce putea să fie mai bine? Dar atunci când Învățătorul Lui a fost prins în grădina Ghetsimani, acel Petru care recent „rupea cămașa de pe el” declarând că e gata să moară pentru Domnul Isus, deodată a devenit altfel. A fost un test al autenticității credinței lui și ai celorlalți ucenici.

De multe ori și noi ne obișnuim cu Domnul Isus. Înainte, copleșiți de bucuria mântuirii, le vorbeai la toți oamenii despre Domnul Isus. Acum, amintește-ți când ultima dată i-ai vestit cuiva Evanghelia. Înainte te rugai fierbine și cântai din inimă Domnului. Acum ești prea ocupat și nu mai găsești timp pentru Domnul ca să I te închini și să te rogi, ori rugăciunea a devenit o formalitate și un chin. Ați auzit pe oameni spunând că nu știu ce să vorbească în rugăciune? Înainte nu te mai săturai să citești Biblia ore în șir. Acum, întreabă-te când ai deschis Cuvântul lui Dumnezeu și cât de calitativ îl studiezi? Înainte, primeai plăcere să petreci timp cu credincioșii, erai primul la biserică. Acum, te duci la biserică pentru că așa trebuie și te uiți la ceas ca să pleci mai repede acasă.

Este un pericol să ne obișnuim cu Domnul Isus. Pericol să ne depărtăm de El și să ne luăm cu alte lucruri, care ne fură inima. Domnul Isus dorește o relație personală cu fiecare din noi. Întreabă-te, care este relația ta azi cu El. Care este motivația ta în lucrarea, pe care ți-a încredințat-o? Ai o disciplină duhovnicească zilnică de rugăciune și studiere a Cuvântului lui Dumnezeu? Mișcă Cuvântul lui Dumnezeu inima ta ori rămâi indiferent atunci când îți vorbește?

Am citit că, după ce Petru s-a lepădat de Domnul Isus, el s-a dus și a plâns amarnic. El a realizat că a picat testul credinței. Mai târziu, după ce a înviat din morți, Domnul Isus a venit la Petru și a purtat cu el următoarea discuție:

„După ce au prînzit, Isus a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decît aceștia?”. „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „știi că Te iubesc”. Isus i-a zis: „Paște mielușeii Mei”. I-a zis a doua oară: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești?” „Da Doamne”, I-a răspuns Petru, „știi că Te iubesc”. Isus i-a zis: „Paște oițele Mele”. A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești?” Petru s’a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubești?” Și I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le știi; știi că Te iubesc”. Isus i-a zis: „Paște oile Mele!” (Ioan 21:15-18)

Domnul Isus i-a adresat lui Petru o întrebare-cheie, pe care ne-o adresează și nouă. Doar un om care îL iubește strâns pe Domnul Isus poate sluji altor credincioși. Dragostea față de El e singura motivație de slujire. Domnul Isus a insistat de 3 ori cu această întrebare, ca Petru să înțeleagă acest adevăr important. A insistat de atâtea ori de câte ori Petru s-a lepădat de El. Dragostea de Dumnezeu nu e o emoție, e hotărâre zilnică de a-L urma necondiționat bazat pe Cuvântul Său.

Să nu ne obișnuim cu Domnul Isus și să veghem zilnic la umblarea noastră cu El. Așa să ne ajute Dumnezeu!