Mai multe tabere de zi s-au desfășurat în prima jumătate a lunii iunie în cîteva sate din Moldova. În prima săptămînă, prin intermediul taberelor de zi, s-a ajuns la mai mult de 200 de copii din satele Văsieni (rn. Ialoveni), Seleștea-Nouă (rn. Călărași) și Chișinău. În a doua săptămînă alți copii s-au bucurat de taberele de zi organizate în satele lor.
Tabăra din satul Bardar, raionul Ialoveni
La această tabără au participat peste 60 de copii, care au studiat cursul ”Iona, sens interzis!”. Toți copiii au demonstrat perseverență în studierea Cuvîntului, dar și punctualitate pe tot parcursul taberei, așa încît unii copii erau prezenți cu 2 ore înainte de începutul programului.
Tabăra din s. Moscovei, raionul Cahul
Peste 35 de copii au participat la tabără, unde, de asemenea, au studiat cursul ”Iona, sens interzis!”. Pe parcursul taberei copiii au avut cîteva teme pentru acasă. Una din ele a fost distribuirea publicației săptămânale Ziarul Liber oamenilor pe care îi întîlneau pe drum.
Tabăra de zi din or. Călărași
Liderii din Călărași, împreună cu alți câțiva lideri din s. Făgureni, rn. Strășeni, au organizat o tabără la care au participat 56 de copii care au studiat cursul ”Iosif- un om exraordinar al lui Dumnezeu”. La sfârșitul taberei, când a fost chemarea la pocăință, majoritatea din ei au dorit să-L primească pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor în viețile lor.
Tabăra de zi din or. Chișinău
În perioada 1-12 iunie s-a desfășurat tabăra cu sejur de zi în incinta sălii de Taekwon-Do ”Stolas Leukas” din regiunea Telecentru. De această tabără s-au bucurat peste 30 de copii, care, împreună cu antrenorii lor, au studiat intensiv Cuvântul lui Dumnezeu din cursul pentru copii ”Doamne, învață-mă să mă rog”.
În următoarea săptămînă se vor desfășura tabere în satul Lopățica din raionul Cahul, satul Zîmbreni și satul Costești din raionul Ialoveni. Dacă doriți să fiți voluntari în astfel de tabere, puteți să ne contactați: +37369125161.