Susțin candidatura pastorului Vasile Filat la concursul „Omul anului 2015”

Revista VIP Magazin a dat recent startul concursului „Omul Anului 2015”. Pentru domeniul Religie și Spiritualitate comisia a selectat 20 de concurenți: doi creștini-evanghelici – Vasile Filat, pastorul Bisericii Buna Vestire Chișinău și Valeriu Ghilețchi, ex-episcop al Uniunii Bisericilor Creștine Evanghelice Baptiste din Republica Moldova, 17 sunt reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe și un slujitor-catolic.

Mulțumesc membrilor comisiei de selectare care au făcut alegerea în favoarea celor doi slujitori evanghelici. Cu toate acestea, mă gândesc că domnul Ghilețchi mai degrabă s-ar fi potrivit la domeniul politic, dar pe motiv că în acest an redacția revistei a omis categoria Politică din proiect, devine clar de ce candidatura dumnealui a fost inclusă în categoria Religie și Spiritualitate. Am o stimă deosebită pentru Valeriu Ghilețchi, pentru aportul pe care-l aduce în societatea moldovenească ca și politician evanghelic și pastor.

Totuși, în acest concurs am decis să-i ofer punctaj maxim lui Vasile Filat, care-mi este pastor și prieten foarte drag. Consider că Vasile Filat merită titlul „Omul Anului 2015”, întrucât impactul pe care-l are acest slujitor în Evanghelie este inestimabil. Este un om pe urmele căruia calc, după cum el calcă pe urmele lui Hristos. Mii de oameni din Moldova și de peste hotarele țării au ajuns să-L cunoască pe Hristos și au devenit ucenici cu nume bun, ca urmare a slujirii acestui om al lui Dumnezeu.

vasile filat candidat omul anului 2015

În acest context, aș dori să-i îndemn pe oamenii de bună credință să-l susțină pe Vasile Filat în acest concurs. Pentru a face acest lucru, accesați acest link, bifați în dreptul candidaturii pastorului Vasile Filat la categoria Religie și Spiritualitate și apăsați butonul „Votează”. Puteţi vota online o singură dată pe zi în sistem click, iar dacă doriţi să acordaţi mai multe voturi, expediaţi un SMS la numărul scurt 2320 (tarif: 10 lei inclusiv TVA, egal cu 10 voturi). Prin SMS, puteţi vota nelimitat.Textul mesajului în format corect va conţine doar numele participantului, Vasile Filat. Serviciul este disponibil pe tot teritoriul Republicii Moldova, pentru abonaţii „Orange” şi „Moldcell”. Potrivit organizatorilor, votul se va încheia pe 10 ianuarie 2016, ora 18.00.

P.S. Mă bucur pentru susținerea de care se bucură Vasile Filat, la acest moment, situîndu-se pe locul 1 din 20.