Suedia – paradis sau iad?

0
1478

Autorul comentariului: Per Bylund

E Suedia paradis sau un iad pentru suflet? Suedia e mândria seculariștilor. E, spun ei, o experiență unică în istorie, o realizare supremă și un succes indubitabil al secularismului. Un veritabil poster child al lui. O societate care ar trebui sa stârnească invidia țărilor tradiționale și să le servească de model. Auzim asta si în media română. Să fie oare Suedia societatea perfectă la care a visat omenirea de mii de ani, ori un veritabil iad pentru suflet dar despre care nu scrie nimeni? În opinia noastră caracterizarea ultima e mai potrivită.

Dacă Suedia e, pe moment, mândria seculariștilor, e și singura, si, indrăznim să afirmam, va fi și ea abandonată, așa cum au fost abandonate și alte experimențe sociale ale secularismului. De-a lungul deceniilor seculariștii s-au mândrit și cu alte experimente seculare și s-au înșelat. La început a fost Uniunea Sovietică, iar apoi Europa de Est. De fiecare dată s-au înșelat. Iar celelalte experimente secluariste contemporane, China comunistă, Cuba si Corea de Nord, sunt și ele eșecuri. Cuba a devenit una din cele mai imorale țări, rata avortului la adolescenții cubanezi fiind cea mai ridicată din lume. Iar în anii recenți comuniștii cubanezi au fost constrânși sa apeleze la Biserica Catolică pentru remedierea imoralității în Cuba. Acțiunile au repercursiuni. Până ieri, când Uruguayul a legalizat avortul, Cuba a fost singura țară din America Latină care a legalizat avortul imediat după venirea comuniștilor la putere ân anii 50.

Suedia, însă, e un caz mai aparte. Dar care la o privire mai apropiată denotă mai mult putregai social decât succes. Suedia e țara unde se trăiește bine dacă ești tânăr și lipsit de moralitate. La 40 de ani oamenii sunt deja priviți ca fiind bătrâni. Respect față de bătrâni nu există. Cultura suedeză e o cultură a tinereții, a “youthful culture”, ca să folosim un termen sociologic anglo-saxon. Presiunea asupra celor mai în vârstă sa se pensioneze si să-și cedeze locurile de muncă celor tineri e în creștere. Pensionarea obligatorie la vârste specifice, uneori stabilite în functie de profesie, este o realitate. Cei care au refuzat să se pensioneze (medici, dentiști) și au demarat acțiuni în instanță au pierdut. Este de neconceput ca cineva care a investit o mare parte din viață în educație și profesie să fie forțat să o abandoneze după ce a practicat-o doar 20 sau 25 de ani, la vârsta când este cel mai util societății și, asemenea unui atlet, în cea mai buna formă profesională.

Suedia este o societate clâdită pe drepturi, nu obligații. Suedezii au drepturi dar nu obligații. O societate de perspectiva e una în care drepturile și obligațiile se echilibrează reciproc. Tinerii suedezi cresc cu mentalitatea că au dreptul la beneficii din partea statului (așa numitele “entitlements”) dar nu obligația de a contribui la formarea lor. Dreptul de a fi, în primul rând, consumatori, dar nu obligația de a fi, în primul rând, producători. Dreptul de a primi dar nu obligația de a da. Apoi urmează și dreptul, mai unic suedez, de a nu fi ofensat. În Suedia, dacă ești ofensat, legile adoptate de statul secular îți permit să te răzbuni pe cei care te-au ofensat. Statisticile ultimilor ani deasemenea indică că rata criminalității în Suedia e mai ridicata decât în România. Iar criminalii, în loc să fie pedepsiți pentru crimele pe care le comit, sunt “reeducați” ori “reabilitați.”

Suedia e o țară seculară care l-a exclus pe Dumnezeu din treburile ei. Dumnezeul Suediei e statul, statul asistențial a fi exact. Libertatea religioasă există doar în teorie, nu în actualitate. Statul suedez a naționalizat Biserica Luterană, transformând-o într-o unealtă a statului. Biserica Luterană și-a pierdut independența și a devenit un instrument docil pentru transformarea societății suedeze în chipul și asemănarea secularismului suedez. Iar preoții ori pastorii care încă îndrăznesc să propovăduiască Evanghelia așa cum e ea scrisă, sunt arestați ori amendați. Astfel de cazuri nu au fost puține și au suscitat multă atenție. Dreptul de a critica promiscuitatea, chiar pe baza Scripturii, a fost asfixiat.

Gradul de dispariție treptată a căsătoriei și familiei ca instituții în Suedia e mai avansat ca oriunde în lume. Concubinajul începe să devină majoritar. Unii din parlamentarii sudeze deja se pronunță pentru desființarea căsătoriei și a familiei ca instituții. Căsătoriile între persoane de același sex au fost legalizate. Rata căsătoriei e în scădere. Divorțul e în creștere. Rata natalității scade, cu toate că rata imigrației este ridicată. Suedezii și-au pierdut voința de a procrea generațiile viitoare și, în timp, țara lor va fi locuită de alții. Copiii suedezi au fost și ei confiscați de statul secular. Așa cum a prescris Platon acum aproape 2.500 de ani, când sugera ca la naștere copiii să fie luați de la părintii lor și să fie crescuți si educați de stat în colonii separate. Părinților li s-a interzis dreptul de a-și pedepsi copiii, Suedia devenind, acum 25 de ani, primul stat din lume care să interzică pedeapsa corporală a copiilor. Parinților li se interzice, de asemenea, să-și educe copiii în valorile tradiționale, iar homeschooling (educația la domiciliu) este mai în întregime interzisă. Este permisă doar în circumstanțe “extreme”. Părinții care au încercat să-și educe copiii acasă pentru a-i proteja de imoralitatea din școlile publice suedeze au fost arestați. Cazul cel mai celebru, acela al familiei Johannsen, care a fost arestată în 2009 pe avion, pe când familia încerca sa meargă în India să-și educe copiii acolo, încă e pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului. Cazul încă așteaptă să fie acceptat de CEDO. În plus,, predarea creaționismului este interzisă, atât în școlile publice, cât și în cele private. În ianuarie 2012 Lotta Edholm din Partidul Liberal Suedez a anunțat noi inițiative legislative care ar facilita chiar și mai mult autoritatea statului de a lua de la părinți copiii educati acasă, în special în situațiile în care părinții își educă copiii acasă din “motive religioase ori ideologice”. În ultimii doi ani autoritățile suedeze au respins fiecare cerere de educare a copiilor la domiciliu. Amenzile pentru părinții care insistă să-și educe copiii acasă au ajuns pina la $26.000. 

Ideologia sexuală suedeză e radicală. Suedia a fost prima țară din lume, care a dezincriminalizat sodomia în 1940. În următorii 72 de ani revoluția sexuală a făcut ravagii în Suedia. Nimeni nu mai îndrăznește să critice imoralitatea sexuală ori să afirme că vreo practică sexuală este imorală. Astfel de afirmații sunt văzute ca bizare, demodate ori manifestări ale unei personalități lipsite de cultură. Atât de radicală a devenit ideologia sexuala suedeza încât, recent, în unele grădinițe suedeze copiilor li se interzice să se identifice sau să se adreseze unii altora după sexul biologica ca “fată” or “băiat”. Exemplul recent care a făcut înconjurul lumii a fost inaugurarea unei grădinițe de copii în Stockholm cu numele “Egalia” unde copiilor li se interzice să facă referințe la sexul biologic și li se cere să se adreseze unii altora doar cu cuvântul “prieten” sau “prieteni”.

Suedia își exportă putregaiul imoral de mulți ani. Îl promovează în Consiliul Europei, în Parlamentul Europei, în Națiunile Unite. Finanțează programe de promovare a homosexualității în lumea a treia. Încă din anii 50 a finanțat fundațiile și programele internaționale de control al populației. Promovează avortul în țările sărace. Constrânge țările sărace să adopte, în schimbul ajutorului financiar, programe de avort. La fel ca Olanda, finanțează clinici avortive pe vase care navighează în diferite părți ale lumii, unde avortul este interzis, pentru a oferi servicii de avort în apele internaționale.

Cât timp poate dăinui o astfel de societate? Statul asistențial suedez, la fel ca oricare altul, e disponibil atâta timp cât sunt bani ori persoane de la care se pot stoarce bani pentru finanțarea idealismului secularist. O societate materialistă clădită pe bani nu dăinuie. Una cladită pe virtute și moralitate da. Suedia a putut, vreme de multe decenii, să-și permită un stat asistențial (“welfare state”). În securitatea națională ori internațională nu a investit și nu investește de fel. O fac alții pentru ea. Nu a participat în al Doilea Război Mondial, spre deosebire de restul Europei, care nu a avut de ales. Securitatea ei a fost asigurată de restul Europei și de SUA. Taxele care asigură finanțarea statului asistențial suedez sunt mari, peste 50% din salarii și cresc. Când nu vor ma fi bani, statul asistențial se va prăbuși și el. Și asta este inevitabil.

Sursa: Alianța Familiilor din România