Ce să faci când studiile au devenit idol? (4 sfaturi)

Întrebare: 

Poate deveni învățatul pentru școală un idol, având în vedere că timpul pentru învățat este mai mare decât timpul de părtăție cu Dumnezeu? Pun această întrebare, deoarece eu anul acesta am de dat bacalaureatul și de câteva luni învăț jumătate de zi pentru școală în weekend, iar în timpul săptămânii stau 6 ore la școală și până la 8 tot învăț. Din cauza acestui stres constant(că am atâta de învățat), mi-am pierdut orice bucurie de a citi din Cuvântul Domnului și de a mă ruga. Degeaba fac un program. Am încercat ca atunci când termin de învățat, să studiez Scripturile, să mă rog, dar nu îmi stă gândul acolo. Nu am pe nimeni cu care să vorbesc despre aceasta, de aceea vă rog să mă sfătuiți cum puteți. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Da, pot deveni școala și studiile un idol și, cu părere de rău, a și devenit deja idolul unora. Și se manifestă exact așa cum ați spus – omul face toate eforturile să învețe, să acumuleze cât mai multe studii, dar nu mai dă importanță relației cu Dumnezeu, creșterii lui spirituale, umblării după lucrurile de sus și propovăduirii Evangheliei. Devine idol atunci când iei din timpul studierii Scripturii, din timpul pus deoparte pentru rugăciune și îl dai doar studiilor. Când lași să devină școala idol, începi să lipsești de la serviciile divine și de rugăciune ale bisericii și te scuzi singur pe tine că ai a doua zi teste, examene etc. Prorocul Daniel a avut o disciplină duhovnicească și se ruga în fiecare zi la orele pe care și le-a hotărât el. Chiar și atunci când i-a fost pusă în pericol viața, când vrăjmașii au vrut să-l prindă tocmai la această disciplină ca să-i facă rău, nici atunci nu a cedat și a rămas un credincios închinător înaintea lui Dumnezeu. El cu adevărat s-a ferit de idoli toată viața lui. 

 

Studierea Bibliei în defavoarea studiilor

 

Vreau să vă spun că nu doar studiile pot deveni idol, ci și slujirea. Unii oameni se lasă prinși în slujire așa că nu le mai rămâne timp pentru studierea personală a Sfintelor Scripturi, pentru rugăciune și post, pentru părtășie cu sfinții și ei se epuizează și devin și ineficienți. Recent am consiliat pe un pastor care a ajuns să aibă probleme în relații, în familie și nu se mai vede eficient în lucrarea lui Dumnezeu tocmai pentru că a lăsat slujirea să ia locul care trebuie să fie doar pentru Dumnezeu. 

 

La moartea sa, Moise l-a lăsat pe Iosua să conducă un popor de aproximativ 2,5 milioane de oameni care pribegeau prin pustie. În fața lui era o sarcină foarte mare – să cucerească popoarele din Canaan și să dea odihnă poporului. Totuși, Dumnezeu i-a spus lui Iosua astfel: 

 

Întăreşte-te numai şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată Legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face. Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune. (Iosua 1:7-8) 

 

Succesul lui Iosua era în directă și proporțională dependență de felul cum va respecta el prioritățile stabilite de Dumnezeu și anume studierea și împlinirea Cuvântului Scripturii să fie pe primul plan. 

 

Mă bucur să văd că sunteți conștientă de acest pericol și că ați apelat după sfat. Iată ce vă sfătuiesc să faceți: 

 

1. Începeți ziua cu studierea Sfintelor Scripturi. Aceasta să vă fie totdeauna prioritatea și nu o faceți în grabă, ci puneți deoparte un timp de cel puțin o oră să studiați. Cel mai bine este să vă sculați dimineața când este liniște, când nu vă telefonează nimeni, nu vă solicită nimeni nimic să faceți. Vă sfătuesc să faceți rost de cursurile de studiu biblic inductiv din seria „Învățătură peste Învățătură” care vă vor ajuta să studiați sistematic și în profunzime Cuvântul lui Dumnezeu. Deci, nu lăsați să studiați la sfârșitul zilei când sunteți obosit, ci începeți ziua cu studierea Sfintelor Scripturi și desfătați-vă studiind, căutați să înțelegeți bine cele scrise și să aplicați pe parcursul zilei. 

 

2. După ce studiați Scripturile, luați-vă un timp să vă planificați activitatea de peste zi. Planificarea este foarte importantă dacă vreți să fiți eficient și nu uitați că planurile celui harnic duc la belșug, dar cel ce lucrează cu grabă (adică fără să planifice) nu va avea decât lipsă. Planificați nu doar ce și cum veți studia în timpul zilei, ci și celelalte activități, inclusiv discuțiile pe care le veți avea cu oamenii și cum să le vestiți Evanghelia. Astfel vă veți pregăti și veți fi eficient. 

 

3. Rugați-vă pentru toate lucrurile pe care le aveți de făcut în timpul zilei, pentru toate întâlnirile, pentru toate deciziile, pentru toate subiectele pe care le aveți de învățat. Nu uitați că Domnul dă înțelepciune și de la El vine priceperea și agerimea de minte. El a spus să căutăm mai întâi Împărăția și neprihănirea Lui și toate celelalte lucruri ni se vor da pe deasupra. Deci, și înțelepciunea și agerimea și ținerea de minte El le dă pe deasupra celor care caută mai întâi Împărăția Lui. Martin Luter a lucrat mult și spun contemporanii lui că ar fi spus odată astfel: „Am de făcut așa de multe lucruri azi încât primele trei ore le voi petrece în rugăciune”. 

 

4. Să nu lipsiți de la serviciile divine ale bisericii și de la cele de tineret. Aceasta este parte importantă a închinării și a umblării noastre cu Dumnezeu. Dacă Îl veți onora pe Domnul și El vă va onora și, așa cum a promis de multe ori în Scriptură, vă va face frunte și nu coadă. În Psalmul 127 este scris: 

 

Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte. Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere; căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn. (Psalmi 127:1-2) 

 

Adevărul acesta se aplică în aceeași măsură și la studii și la orice alt fel de activitate umană, nu doar la zidirea unei case. Iar dacă facem lucrurile cu Dumnezeu, atunci respectăm prioritățile puse de El și vom fi binecuvântați de El.  Așa să vă ajute Domnul. Invit pe elevii și studenții creștini care urmează aceste sfaturi să împărtășească experiențele lor cu Dumnezeu.