Studiază cartea Apocalipsa

În ultimele două săptămîni din cadrul Școlii Internaționale de Misiune – Precept Ministries Eurasia am studiat ultima carte din Biblie, Apocalipsa. Întrucât cursul Apocalipsa este împărțit în 4 părți noi, studenții din cursul III, am studiat doar prima parte a cărții, primele 3 capitole.

Dumnezeu vine cu un mesaj de mustrare sau laudă către creștinii din cele 7 biserici, care sunt în Asia. Pentru că și în acele vremuri creștinii se confruntau cu necazuri, erezii și lipsa dragostei, Domnul Isus a dat fiecărei biserici soluții în această privință. Ceea ce a făcut fiecare mesaj deosebit este descrierea Domnului Isus și răsplata biruitorilor. 

Cel mai frumos lucru pe care l-am observat, studiind cartea Apocalipsa este răsplata biruitorilor, pentru cei ce rămîn credincioși pînă la sfîrșit. 

Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Ap.3:5

Aceste curs de studiu biblic m-a ajutat să mă identific cu bisericile din Asia și să văd starea mea de creștin și cum pot să revin înapoi la dragostea dintâi. Mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că a cercetat inima mea și mi-a adus claritate și înțelegere a mesajului Său pentru biserică și pentru mine.

Vreau să mulțumesc profesorilor care cu atâta pasiune ne-au predat acest curs: Vasile Filat, Radu Blendarencu, Radu Filat și Artur Boicu. Dumnezeu să vă răsplătească pentru tot ce ați investit în noi și pentru că ați dat dovadă de răbdare, dragoste și dorință de a ne învăța.

Vă invit pe fiecare să studiați acest curs, iar pentru aceasta puteți accesa acest link, unde veți găsi lista grupelor de studiu biblic inductiv din Moldova.