Strategia de recrutare a homosexualilor: Blestemul lui Balaam

În timp ce scopul mişcării homosexualilor a evoluat pe parcurs, strategia ei a rămas constantă: de a înlocui baza morală – Iudaico-Creştină – a civilizaţiei vestice (care protejează familia naturală prin restricţionarea sexului la cadrul familial), cu o morală alternativă care nu pune nici o restricţie asupra comportamentului sexual. Homosexualii nu pot fi acceptaţi într-o societate care restricţionează sexul la cadrul familial autentic, astfel ei sunt nevoiţi să înlocuiască societatea, care are la bază căsătoria, cu altceva. Cei mai sinceri dintre ei cred că homosexualii deschişi şi familiile heterosexuale normale pot co-exista paşnic într-o societate “liberă sexual”, dar neschimbată în celelalte aspecte. Dar aceasta este doar o fantezie imposibilă. Cînd o societate îmbrăţişează “libertatea” sexuală, aceasta slăbeşte considerabil infrastructura naturală a familiei, pentru că mulţi bărbaţi şi femei, care sunt uşor ispitiţi de fire sunt incapabili de a rămîne fideli partenerului de căsătorie şi copiilor, în lipsa unei presiuni din partea societăţii, de a se căsători şi de a rămîne căsătoriţi. Ruinarea stabilităţii sociale şi emoţionale care rezultă e tot mai gravă cu fiecare generaţie (cum am experimentat noi aici în America).

Problema cea mai importantă nu este că homosexualii vor să fie acceptaţi, dar faptul că ei caută să fie acceptaţi promovînd o cultură a libertăţii sexuale pentru toţi. La drept vorbind, dacă la lista alegerilor sociale “acceptabile” ar fi adăugată doar homosexualitatea şi nici o altă formă de deviere sexuală, impactul asupra societăţii nu ar fi atît de mare deoarece puţini sunt cei care consideră atractive relaţiile cu persoanele de acelaşi sex. Dar toate argumentele folosite de homosexuali pentru a-şi cere libertatea sexuală proprie se aplică egal şi logic la orice alt tip de deviere sexuală. Astfel consecinţa victoriei homosexualilor nu este o societate liberă sexual şi ordonată în rest, ci este, de fapt, o anarhie şi un haos social. Practica arată că nu cei oneşti şi sinceri conduc mişcarea homosexualilor, ci cei care calcă, fără sfială, regulile moralei, de conviețuire socială şi de bună-cuviință. “Manifestul Homosexualilor” de Michael Signorelli, o satiră de un stil unic despre “cum cei asupriţi doresc să devină asupritori,” nu este deloc satiră, dar o introspecţie în mintea adevărată a homosexualilor. “Voi veţi “tremura, porci heterosexuali, cînd noi vom apărea în faţa voastră fără maşti” a prezis el. Aceşti lideri nu doresc să co-existe, ei doresc să controleze, şi pentru ca să ajungă la aceasta au hotărît să distrugă deliberat şi sistematic baza civilizaţiei – familia. Deci, strategia homosexualilor este să corupă moralitatea majorităţii heterosexuale prin promovarea “libertăţii homosexuale, demonstrând în acelaşi timp ostilitate faţă de apărătorii familiei şi a căsătoriei naturale (biserica) şi numindu-i “asupritori sexuali”.

Aceasta este lecţia lui Balaam. Balac, prinţul Moabului, a angajat pe Balaam să blesteme duşmanii săi, pe israeliţii refugiaţi din Egipt, care trăiau pe pămînturile învecinate. Balaam l-a sfătuit pe Balac, că el ar putea să obţină acelaşi rezultat promovînd imoralitatea printre israeliţi, care l-ar face pe Dumnezeu să-şi retragă protecţia Sa, şi să aducă mînia Sa peste ei. (Numeri 31:16, Apocalipsa 2:14). Strategia lui a avut succes.

Sponsorizarea de către homomosexuali a “libertăţii sexuale” este echivalentul modern al “blestemului lui Balaam” asupra Americii, şi noi avem de suportat aceleaşi consecinţe dacă continuăm să îmbrăţişăm această “libertate”.  Cînd în cercurile apărătorilor familiei se ridică subiectul despre tacticile politice ale homosexualilor, conversaţia deseori se îndreaptă spre cartea “După bal” de Marshall Kirk şi Hunter Madsen, care a fost planul de introducere pe piaţă a mişcării homosexualilor deoarece a fost publicat pentru prima dată în 1989. Cartea se bazează pe un articol dintr-o revistă din 1987, întitulat “Revizuirea americanilor “hetero” care a fost intenţionată doar pentru ochii activiştilor homosexuali, şi este un sumar al cărţii de o sinceritate remarcabilă. Porţiuni relevante ale articolului au fost incluse printre resursele noastre în Secţiunea 4. Este o lectură obligatorie pentru toţi cei care doresc să înţeleagă agenda homosexualilor. Acest segment, va aborda nişte tactici şi politici mai puţin cunoscute, dar obişnuite ale mişcării homosexualilor. De regulă, homosexualii se prezintă drept o coaliţie unită a minorităţilor sexuale (homosexuali, LGBT, lesbienile, bisexualii, travestiţii) care trebuie să se unească împreună împotriva unui asupritor comun sau să fie omorîţi sau răniţi. “Asupritorul” este majoritatea “homofobă” pe care ei o divizează în două grupuri: (1) fanaticii religioşi plini de ură şi alţi bigoţi şi (2) cei care sunt de acord cu atitudinea “homofobă” din ignoranţă (aici sunt incluşi copiii, lucru prin care ei justifică manipularea cu sistemul educaţional privat şi public). Motivul pentru care îi acuză pe oponenţii lor de ură este în primul rînd pentru ca să-i pună pe oponenţi în defensivă, în al doilea rînd pentru a stîrni compătimire şi a căpăta aliaţi printre non-homosexuali (în deosebi printre tineri) şi în al treilea rînd să păstreze unitatea lor politică prin menţinerea unui climat de frică printre membrii lor.

Organizaţiile homosexuale activiste caută să recruteze tineri care să le fie aliaţi prezentîndu-i drept victime care au nevoie de protecţie. Ei profită de idealismul umanitar al adolescenţilor şi adulţilor tineri care sunt prea imaturi ca să recunoască faptul că sunt manipulaţi. Deci, tactica centrală a strategiei lor este că programul homosexualilor pentru promovarea activismului în şcolile publice să fie cunoscut ca “Alianţa Homo /Hetero”. Oricum, această tactică serveşte, de asemenea, la recrutarea tinerilor care să îmbrăţişeze modul homosexual de viaţă. Este ceva obişnuit pentru tineri să experimenteze atracţie faţă de persoane de acelaşi sex în perioada adolescenţei (cercetările indică cifra de 25%). Pentru majoritatea, astfel de sentimente dispar în mod natural odată cu maturitatea. Dar dacă se întîmplă ca aceste persoane tinere, care simt această atracţie, să vină în contact cu un grup activist LGBT, ei încep să se identifice cu stilul de viaţă homosexual şi intră în relaţii homosexuale. Tinerii care nu se bucură de prea multă popularitatea sau cei cu probleme sunt şi mai predispuşi acestor relaţii, deoarece în comunitatea homosexualilor ei se simt bineveniţi şi iubiţi. Aceştea sunt tinerii care cel mai mult au nevoie de părtăşie în biserică, care să-i susţină şi să le ofere o călăuzire sănătoasă, dar în schimb ei găsesc un “loc căruia să-i aparţină” într-o comunitate construită pe auto-amăgire şi perversiune.  Odată ajunşi acolo, un alt scop al homosexualilor este de a reţine pe membrii în această comunitate prin frică sau scandal. Să ieşi din acest stil de viaţă homosexual nu este uşor cînd tu crezi că toată lumea este divizată în “noi” şi “ei” şi eviţi pe oricine te ajută şi te călăuzeşte înapoi spre sănătate şi integritate, crezîndu-i nişte bigoţi plini de ură.  Astfel, homosexualii au creat “comunitatea” lor , care serveşte drept o reţea de parteneri sexuali disponibili pentru oricine cu înclinaţii sau adicţii homosexuale, lesbiene, bisexuale sau transexuale. Ea oferă versiuni alternative ale tuturor facilităţilor din lumea din afară (baruri, cluburi sociale, ligile de bowling, cruizele şi chiar întîlniri de toate vîrstele!) aşa ca membrii comunităţii să-şi limiteze interacţiunea cu cei din afară.  Ea mai diferă de societatea heterosexuală prin faptul că operează ca şi un partid politic mare. Teoretic toate evenimetele sociale ale homosexualilor au în primul rînd la ordinea de zi sexul si doar în al doilea rînd politica. A fi activ în comunitatea homosexualilor înseamnă a fi operativ politic la un anume nivel. Membrii comunităţii homosexualilor (în special bărbaţii) vor mai mult ca orice să lărgească cercul partenerilor sexuali potenţiali, astfel natural ei se lasă uşor recrutaţi în schema mare de “a face pe toată lumea homosexuali” prin schimbări sociale şi politice. Paradele de proporţii “Gay Pride” văzute în oraşele mari din întreaga lume sunt un exmplu bun. Fiecare paradă “Pride” realizează două lucruri. Primul, ea oferă o oportunitate pentru promiscuitatea sexuală ca o nouă sursă de potenţiali parteneri. Activiştii homosexuali din toată lumea folosesc evenimentele “Pride” ca şi oportunităţi de vacanţă sau concediu. În al doilea rînd, paradele “Gay Pride” realizează un obiectiv politic major, folosind pîrghia economică (dolarul turiştilor) pentru a slăbi rezistenţa faţă de politica pro-homosexualilor în cercurile de afaceri şi cele guvernamentale. Ele generează publicitate considerabilă pentru un eveniment care prezintă puterea homosexualilor şi acceptarea publică faţă de acest mod de viaţă. (traducere Ala Talmazan)