Tot mai multe cupluri suferă de infertilitate. Ce pot face aceste cupluri? Pot recurge la tratementul pentru stimularea ovulației? Iată întrebarea care a fost adresată pe site-ul moldovacrestina.md
Suntem căsătoriți de mai mulți ani, dar Dumnezeu până în ziua de azi nu ne-a dat copii. Am făcut ambii investigații și medicii nu au găsit nici o problemă la nici unul din noi. Cei drept soția are durata ciclului menstrual foarte lung (40-55 zile) și medicul presupune că aceasta poate fi problema pentru care nu putem avea copii. Cu un an în urmă medicul i-a propus soției mele niște pastille care stimulează ovularea, dar până la moment nu ne-am decis să le primească. Ce părere aveți despre tratamentul de stimulare a ovulației? Preparatul propus de medic este “Clomid”.
Tratamenul cu clomid are ca și scop stimularea ovulației sau, altfel spus, stimularea maturizării foliculului ovarian. În procesul tratamenului are loc maturizarea ovului, care este împins din ovar, de unde ajunge în trompa uterină, și, de aici, în uter, astfel favorizând fecundarea acestuia. Acest tratament este indicat, în special, femeilor care au ciclul menstrual de durată prea lungă. Clomidul stimulează secreția hormonilor hipofizari de reproducere FSH (hormonul de stimulare foliculară) și LH (hormonul luteinizant). Acești hormoni acționează asupra ovarelor stimulând dezvoltarea sau maturizarea foliculului ovarian. Se poate întâmpla să fie stimulați mai mulți foliculi ovarieni ceea ce poate duce la sarcini multiple (gemeni sau tripleți). Tratamentul se face sub supravegherea strictă a medicului. Eficacitatea acestui tratament este de aproximativ 70%, cu șanse de sarcină de 30-35%. În majoritatea cazurilor sarcina apare până la 3 luni de tratament, deaceea nu este indicat să se prelungească tratamentul mai mult de 6 luni. Este important să cunoașteți și efectele adverse care pot apărea în cazul folosirii acestui preparat. S-ar putea întâmpla să apară dereglări de vedere (încețoșarea), dureri de cap, probleme digestive, greață. O altă problemă ar putea fi apariția tranzitorie a chisturilor ovarieni.
Nu văd nici un motiv pentru care creștinii nu ar putea recurge la tratamentul pentru stimularea ovulației. O problemă ar fi că, dacă acest tratament nu s-ar solda cu succes, s-ar putea întâmpla ca medicii să vă propună fecundarea in-vitro, care este un mare păcat.
Pe de altă parte sunt multe plante, care ajută la restabilirea ciclului menstrual și la sporirea fertilității feminine. Vă recomand să cititți articolul “Nouă tratamente naturiste care te ajută să rămâi însărcinată”.