Este îngăduit unui cuplu creștin steril să folosească spermă de donor?

0
3575

Întrebare: 

Pacea Domnului, stimate Vasile Filat! Am o întrebare cu care mă confrunt de ceva timp și aș vrea să vă cer părerea. Sunt căsătorită de mai mulți ani, noi nu avem copii și …. medicina e incapabilă de a face ceva. Recent un creștin din biserică, pe care îl consideram suficient de matur, a zis că am putea recurge la banca de spermă, adică să recurgem la folosirea unei sperme de donor. Lucrul acesta mi s-a părut destul de bizar să îl auzim tocmai din gura lui. I-am răspuns că nu ar fi mare diferență să mergi să-ți înșeli soțul și astfel să rămâi însărcinată sau să iai sperma cuiva străin și, prin intervenții medicale, să o transpui în corpul tău. Oare copilul nu ar trebui sa fie fructul iubirii dintre doi oameni căsătoriți? Oare copilul nu e binecuvântarea venită de la Dumnezeu? Oare e drept să recurgem la orice pentru a avea copii? Aș vrea părerea Dvs în legătură cu această temă. Mersi anticipat.

Să nu ne potrivim chipului veacului acestuia

În Sfânta Scriptură, suntem îndemnați ca și creștini să nu ne potrivim chipului veacului acestuia, ci să ne prefacem prin înnoirea minții noastre, ca să putem deosebi bine voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită. Este trist să vedem cum tot mai mulți din cei ce sunt chemați să urmeze învățătura Domnului nostru Isus se potrivesc chipului veacului acestuia. Astfel, ne-am trezit că sunt confesiuni întregi, care spun că homosexualitatea nu mai este păcat, sau că eutanasia poate fi acceptată, sau că nu este nimic rău dacă slujitorii lor petrec în cluburile de noapte. Tristă realitate. Tocmai de aceea Apostolul Pavel l-a avertizat pe Timotei cu privire la vremurile de pe urmă astfel: 
Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba. (2 Timotei 4:1-5) 

Copiii trebuie să se nască din părinți căsătoriți

Cuvintele de mai jos au fost spuse de Dumnezeu unui cuplu căsătorit, lui Adam și Eva: 
 
Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” (Geneza 1:28) 

Este un lucru bine cunoscut și recunoscut de toți oamenii că acei copii care sunt născuți în afara căsătoriei sunt copii nelegitimi, pentru că este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Și aveți dreptete, când ziceți că a recurge la donor de spermă sau să întrețină femeia relații sexuale cu un alt bărbat pentru a avea copii, în esență, este același lucru. De fapt, chiar și cu consecințe mai grave, mi se pare, în cazul donorului de spermă, pentru că, din câte cunosc, identintatea acestui donor este ascunsă și medicii (care nu știu dacă mai sunt vrednici să poarte acest nume) nu o vor spune nici femeii care a recurs la această metodă de a concepe și nici copilului care se va naște. 

Doriți să trăiți în minciună viața întreagă? 

Să zicem că se va naște copilul și toată lumea va crede că acest copil este născut din sămânța soțului dumneavoastră. Dar veți putea trăi o viață întreagă în acestă minciună? Veți putea să ascundeți acest adevăr de copilul care se va naște? Încercați să vă puneți în locul acestui copil și închipuiți-vă că, într-o zi află că, cel care a crezut că este tatăl său, de fapt nu este, ci îl are de tată pe unul pe care nici nu-l cunoaște și este lipsit total de șanse de a-l cunoaște vreodată pe acest pământ. Dacă nu vă doriți dumneavoastră acest lucru, atunci cu atât mai mult nu trebuie să-l doriți copilului care vreți să se nască din trupul dumneavoastră. 

Care este soluția? 

Nu recurgeți la metode care implică omor cum este „in-vitro” sau la cea care dă înfățișare de curvie, cum este donarea de spermă. Prin aceste metode vă veți acoperi de vină, rușine și consecințele ce duc până în eternitate. Mai bine faceți o faptă vredincă de Dumnezeu și înfiați un copil sau mai mulți. În felul acesta veți avea și voi copii și veți aduce nădejde, bucurie și dragoste în viața copiior care și-au pierdut părinții sau care au fost abandonați de ei. Așa să vă ajute Dumnezeu.