Ce să faci când soacra îţi controlează şi manipulează soţia şi căsnicia?

Întrebare:

Avem împreună aproape patru ani… Totul mergea bine până a face nunta, după nunta a mai fost puțină vreme bine și a apărut soacra în viața mea. Nu era o zi în care ea, cel puțin de 3 ori să vină în ospeție sau să sune pe telefon. După ce s-a născut băiețelul nostru, aceasta a început a ne vizita mai des, ba chiar foarte des, soția nu mă mai asculta pe mine, nu eram în stare să luăm o hotărâre împreună, pentru că soacra ce îi spunea ea făcea așa. Eu am început să-mi pierd valoarea în casă. Acum nu locuim împreuna de 2 săptămâni, soția a scris cerere de divorț, tot după sfatul soacrei mele. Nu știu ce să fac. Am vorbit cu soţia să ne ducem undeva împreună mai de parte de părinţii ei și de ai mei, să fim numai noi în trei măcar o săptămână, nu vrea nici să audă. Am vorbit cu mama ei să nu-și mai bage nasul în viaţa mea, dar nici ea nu înțelege, motivând că așa ne ajută. Ajutați-mă va rog.

Soţul şi soţia alcătuiesc un singur trup

Este foarte trist ce vi se întâmplă şi că soacra nu-şi cunoaşte locul şi rolul şi nu respectă căsătoria fiicei ei. În cartea Geneza Dumnezeu a spus:

De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup. (Geneza 2:24)

Orice părinte trebuie să ştie şi să înţeleagă că fata sau băiatul lui din momentul căsătoriei devine un singur trup cu soţul sau cu soţia sa şi în nici un caz să nu trebuie să se bage în căsătoria lor ca să o controleze sau să manipuleze. Tocmai de aceea, orice pastor, la cununie trebuie să insiste mult ca părinţii să înţeleagă cum este corect să se raporteze de acum înainte la copiii lor căsătoriţi, dar şi copiii să ştie cum să se raporteze la părinţi şi să nu accepte control şi manipulare dacă cumva părintele vre-unui din ei va insista să facă aceasta, ca în cazul dumneavoastră.

Este trist că nici soţia dumneavoastră nu înţelege nici unul din aceste lucruri şi se lasă total controlată. Sfatul meu este să faceţi următoarele…

Rugaţi-vă la Dumnezeu şi postiţi

Aduceţi problema aceasta înaintea lui Dumnezeu şi începeţi să postiţi ca să lucreze El în această situaţie dificilă care s-a creat. Mergeţi şi spuneţi şi părinţilor, fraţilor şi altor credincioşi ca să postească împreună cu dumneavoastră şi să se roagă pentru intervenţia divină. Puneţi-vă nădejdea în Dumnezeu în primul rând, rugaţi-vă şi postiţi.

Apelaţi la ajutorul preotului/pastorului care v-a cununat

Şi soţia şi soacra calcă un principiu important stabilit de Dumnezeu. De aceea, este important să mergeţi la preotul sau pastorul care v-a oficiat cununia (legământul căsătoriei) şi să-i prezentaţi problema iar apoi să-i cereţi ajutorul şi intervenţia. Orice pastor sau preot care îşi ia în serios responsabilitatea pe care o are înaintea lui Dumnezeu se va grăbi să intervină ca să vorbească cu soţia şi cu soacra dumneavoastră pentru a le face să înţeleagă păcatul pe care sunt pornite să-l facă, iar dacă nu se vor pocăi şi nu se vor opri din răul care sunt pornite să-l facă, va trebui să le fie aplicată disciplina bisericească conform Scripturii.

Dumnezeu să vă ajute să vă păstraţi familia.