Peste 70 de lideri din țară care se implică în lucrarea de misiune pentru copii au participat la seminarul de instruire organizat de misiunea PRECEPT MINISTRIES MOLDOVA în data de 3 – 4 martie. Participanții au învățat cum să predea copiilor un curs biblic inductiv recent tradus în limba română și rusă – ”Cum să devii campionul lui Dumnezeu” în baza cărții 2 Timotei. Cursul este alcătuit din 6 lecții. Fiecare zi este divizată în 5 compartimente pe zile.
”La acest seminar vrem să motivăm liderii să folosească aceste materiale în lucrarea pe care o fac. În afară de studierea cursului, am avut și mărturii ale liderilor care folosesc aceste materiale de studiu biblic inductiv în lucrarea lor și aduce mult rod.” (Anastasia Filat, profesoară în cadrul Institutului de Studiu Biblic Inductiv din Moldova)
”Este un manual foarte interesant, care-i învață pe copii cum să studieze Cuvântul lui Dumnezeu și importanța studierii Cuvântului lui Dumnezeu.” (Eliza Bârlădeanu, profesoară de limbă engleză)
”Mă implic de mai mult timp în tabere pentru copii. Acest studiu mă va ajuta în continuare să mă implic și să le spun copiilor cum să devină un campion al lui Dumnezeu.” (Daniela, satul Carahasani)
Seminarul a fost util în special pentru profesorii de școală duminicală, care au apreciat organizarea și importanța:
”Este foarte important pentru profesorii de școală duminicală și pentru cei care fac misiune cu copiii să vină la astfel de seminare. Succesul în lucrarea cu copiii depinde mult de pregătirea profesorilor. Dacă profesorul va fi încrezut în Cuvântul lui Dumnezeu, va cunoaște bine Cuvântul și cum să-L predea copiilor, atunci va vedea succes în lucrarea cu copiii.” (Snejana Diulgher, implicată în regiunea de Sud a Moldovei în lucrarea cu copiii)
”Am fost invitați la acest seminar. Este foarte bine, un lucru binevenit pentru începătorii care lucrează la școala duminicală. Este o învățătură sănătoasă, care trebuie răspândită mai departe pentru toți copiii care încă n-au cunoscut Adevărul și Evanghelia.” (Silvia, satul Lărguța, raionul Cantemir)
Manualele de studiu biblic inductiv ajută mai mulți misionari din țară în desfășurarea lucrării de misiune și în creșterea ucenicilor. Andrei Procopenco este unul din cei care a povestit în cadrul seminarului despre lucrarea desfășurată cu ajutorul acestor materiale:
”Dacă la începutul vieții mele de credință doream să fiu ca toți ceilalți creștini din jurul meu, după ce am început să studiez Biblia după metoda inductivă, dorința mea mare este să fiu un bun ucenic al Domnului Isus Hristos, să fiu destoinic pentru orice lucrare bună și să fac ucenici pentru El. Manualele de studiu biblic inductiv mă ajută în lucrarea aceasta, mă ajută să cresc duhovnicește, să fac ucenici, adică oameni de încredere care să ducă Evanghelia mai departe.” (Andrei Procopenco, instructor de Taekwon-Do, misionar)
Imediat după seminar, este anunțată o altă pregătire pentru lucrătorii în misiunea pentru copii, care va dura două săptămâni, începând cu ziua de luni:
”Atunci când vorbim despre lucrarea cu copiii, vorbim despre generația următoare, pe care o pregătim. Vorbim despre formarea caracterelor, formarea personalităților. Avem un scop bine definit. Vrem să-i pregătim pentru viața de mâine. Anunț doritorii să participe la sesiunea de pregătire a lucrătorilor cu copiii din 6 până în 17 martie. Sunt invitați toți care desfășoară activitate creștină printre copii, profesori de școală duminicală și toți ceilalți implicați în lucrarea cu copiii.” (Violeta Blajinschi, profesoară în cadrul Institutului de Studiu Biblic Inductiv din Moldova)
Seminarul a fost organizat de misiunea PRECEPT MINISTRIES MOLDOVA și găzduit de biserica ”Harul” din or. Chișinău.