La invitația prietenului meu, Tudor Tricolici, la sfârșitul săptămânii trecute am plecat împreună cu Mihai Cazacu și Ionel Vacarciuc la biserica Ghețimani din comuna Rădoaia, raionul Sângerei. Chiar dacă a fost zi de sâmbătă și era seara, biserica s-a adunat ca să studiem împreuna o lecție din cursul de studiu biblic inductiv ”Credința adevărată iubește pe Dumnezeu și aproapele său”. Ne-am bucurat foarte mult de căldura cu care ne-a primit păstorul bisericii, Vladimir Burlacu, și ne-a oferit tot timpul serviciului ca să studiem împreuna Sfintele Scripturi.
Lecția am studiat-o din Ziarul Liber, ceea ce a fost o surpriză plăcută pentru toți creștinii, pentru că nu au mai văzut până acum așa ceva. Am văzut cu câtă râvnă membrii bisericii studiau lecția despre iertare. La sfârșitul lecției mulți din cei care au studiat își cereau iertare pentru că erau chinuiți de faptul că nu puteau ierta pe aproapele său, ceea ce se reflecta și asupra relației lor cu Dumnezeu. Biserica a ținut de noi să mai rămânem pentru a doua zi ca să mai facem o lecție.
Apoi am prezentat manualele de studiu biblic inductiv. Mare mi-a fost mirarea să văd că mulți s-au apropiat și cumpărau manualele ca să studieze după metoda inductivă. Însuși păstorul și-a luat câteva manuale ca să studieze și el după aceastaă metodă, care zice el, i-a plăcut foarte mult că e simplă și clară. La studiu a venit și unul din primii păstori ai bisericii, Petrov Grigorie, (poza de mai sus) care, la ai săi 83 de ani, a stat și a completat lecția de rând cu cei mai tineri. El ne-a povestit că această biserică în curând va sărbători 85 de ani de la plantarea ei, și își aduce aminte de anii grei ai comunismului prin care au trecut creștinii din Rădoaia. Doar dragostea și unitatea credincioșilor au făcut ca ei să fie o mărturie bună pentru oamenii din sat, în vremurile de prigoană. Fratele Grigorie cu lacrimi în ochi ne povestea că acum avem libertate, dar bisericile sunt pustii și că dacă ar mai fi avut puteri ar umbla de la casă la casă ca să îi cheme pe oameni la biserică.
După studiu am plecat acasă la Tudor și Zinaida Tricolici care ne-au oferit o cină gustoasă. Am avut un timp frumos de părtășie și m-am bucurat că Tudor are dorința de a face studiu biblic inductiv în biserică și că dorește să primească o creștere în Cuvânt, venind la sesiunile Institutului Biblic Inductiv.