Școala-un element al spiritualizării umane

Iată-ne din nou la începutul unui an școlar. Indiferent unde tinerii își vor face studiile, tot școală va rămânea, fie că este vorba de grădiniță, școală sau universitate. Indiscutabil, trebuie ca tinerii să învețe. Unii, pentru că alții le-o cer, alții pentru că doresc să devină cineva în viață. Dar, știu că sunt și o altă categorie de tineri, care a existat mereu, și care nu doresc nici în ruptul capului să învețe.

Fie că ne dorim sau nu, școala trebuie să fie alături de biserică și familie acele valori ale spiritualizării umane, doar că uneori din școală se face altceva decât… școală. Nu o dată m-am întrebat dacă ea, școala, mai este acea valoare pe care cu toții o respectam acum mulți ani în urmă și a cărei valori se pierd o dată cu trecerea timpului, deși ar trebui să fie invers? Școala este spaţiul specializat de formare şi transmitere a zestrei culturale şi bunului simț din mediul social, doar că secularizarea acestei instituții și dese experimente au făcut ca undeva să fie o ruptură între dascăli și copii, pentru că primii sunt concentrați la programa de predare a materialului, iar cealaltă parte, copiii, sunt încă copii.

Îmi doresc ca valoarea școlii să nu mai fie pusă vreodată la îndoială, dar, din păcate, trăim vremurile pe care le avem și tinerii privesc venitul la școală drept un chin, iar din lipsa profesorilor fac sărbătoare. Mi-ar fi plăcut ca în școală copiii să învețe ceea ce i-a scris cel de al 16-lea președinte american Abraham Lincoln într-o o scrisoare profesorului fiului său, când acesta trebuia să pășească pragul instituției pentru prima dată. Din această scrisoare putem ușor deduce care sunt așteptările unui tată de la profesorii pe mâinile cărora lăsăm odraslele noastre:

„Fiul meu începe astăzi școala. Pentru o perioadă, totul o să fie ciudat și nou pentru el și mi-aș dori să îl tratați cu blândețe. Învață-l ca să trăiești această viață este nevoie de credință, dragoste și curaj. Așa că, dragă profesore, ia-l, te rog, de mână și învață-l lucruri pe care va trebui să le știe, învațându-l însă încetul cu încetul, dacă se poate. Va trebui să știe că nu toți oamenii sunt corecți, că nu toți oamenii sunt sinceri. Învață-l, dacă poți, că 10 cenți câștigați sunt de departe mai valoroși decît un dolar găsit. În școală, profesore, este de departe mai onorabil să eșuezi decât să trișezi. Învață-l să învețe cum să piardă cu eleganță și să se bucure de victorie atunci cînd într-adevăr a câștigat. Învață-l, dacă poți, cum să râdă când este trist, învață-l că nu există rușine în lacrimi. Învață-l, dacă poți, minunăția cărților.”

Aceste dorințe care, cu tărie cred, sunt valabile și-n zilele noastre. O dată aplicate de profesori în raport cu elevii lor, vor zidi acea punte a încrederii între ei și cu siguranță că școala va recăpăta valoarea care încet, dar sigur se pierde în timp. Sunt de acord, este nevoie de reforme, programe adaptate cerințelor acestor zile, dar să nu uităm că și profesorii și copiii sunt oameni și cei care vin să învețe au nevoie să vadă modele și caractere pe care aceștia să le urmeze. Altfel, nici nu poate fi, având în vedere o mare parte din timpul copiilor care-l petrec anume la școală.

Valoarea școlii va fi dată de calitatea umană și profesională a dascălilor care vor ști cum să-și motiveze elevii să învețe nu doar în cele 45 de minute cât durează o lecție, ci și viața de zi cu zi. Nu este ușor. Este foarte greu, dar acest lucru e posibil doar atunci când Îl ai ca și model de învățător pe Domnul Isus, care a trăit tot ce a învățat și ne-a lăsat un exemplu în acest sens.

Știu și înțeleg cât e e greu să fii dascăl în țara noastră, dar valoarea acestei profesii este unică, pentru că ceea ce semeni ca și profesor, va secera o dată o țară întreagă.