Despre sarcina extrauterină (ectopică)

Întrebare:

Ce se întâmplă atunci când ai o sarcina extrauterina? După cum se știe ea nu se dezvoltă normal ți atunci este necesar sa se intervină chirurgical. Întrebarea mea este: e păcat sa se intervină chirurgical? Ce trebuie făcut când apare o astfel de situație?

Ce este sarcina extrauterină?

Sarcina extrauterina sau ectopică este sarcina în care oul fertilizat se implantează în altă parte decât în corpul uterin . Cel mai des sarcina extrauterină se dezvoltă în una din trompele uterine, dar se mai poate dezvolta şi în colul uterin, la nivelul ovarelor şi foarte rar în cavitatea abdominală.  Aceasta se poate întâmpla în 2 % din sarcini.

Cum se dezvoltă o sarcină extrauterină?

O sarcină extrauterină nu poate întreține mult timp viața fătului. Cele mai dese sarcini extrauterine sunt sarcinile tubare (oul fertilizat se implantează în una din trompele uterine). Dacă o astfel de sarcină nu este depistată precoce, poate duce la ruptura trompei uterine, ceea ce poate provoca hemoragii masive, peritonită care pot pune în pericol viața gravidei. Sarcina extrauterină este principala cauză a mortalității gravidelor în primul trimestru de sarcină. În cazul sarcinilor tubare nu poate fi vorba despre păstrarea sarcinii.

Sarcina extrauterină este o patologie în care nu există nici o șansă pentru dezvoltarea fătului, dar pune în pericol sănătatea şi chiar viața gravidei. Dacă o astfel de sarcină nu va fi întreruptă, va duce la complicații grave şi atunci va fi mult mai complicat sau poate imposibil de a ajuta gravida.

Nu neapărat este nevoie să se intervină chirurgical

În cazul sarcinilor extrauterine, nu întotdeauna soluția este intervenția chirurgicală. Dacă sarcina extrauterină este depistată precoce, atunci se poate recurge la metode conservative de întrerupere a sarcinii. Scopul întreruperii sarcinii extrauterine este de a preveni complicațiile care pun în pericol sănătatea şi viața gravidei.

Cum să procedăm în caz de sarcină extrauterină?

Diagnoza o poate pune doar medicul. Dacă ați fost diagnosticată cu sarcină extrauterină trebuie să urmați sfaturile medicului. Cu cât mai mult veți întârzia cu întreruperea sarcinii extrauterine, cu atât mai multe probleme o să aveți la moment şi pentru viitor. De ce şi pentru viitor? Pentru că o sarcină extrauterină depistată şi tratată tardiv, poate duce la sterilitate sau poate favoriza o nouă sarcină extrauterină.

Mai multe despre sarcina extrauterină puteți afla în articolul „Sarcina ectopică