Să fim și noi săritori la nevoie

O adolescentă de 12 ani a tras o spaimă mare, după ce un bărbat în stare de ebrietate avansată a urmărit-o pe stradă. Fata s-a refugiat într-o farmacie, unde a cerut ajutor iar farmacista a chemat ajutorul agenților de pază. În scurt timp paznicii au imobilizat bărbatul și l-au predat poliției.

Totul s-a întâmplat la începutul săptămânii, în sectorul Buiucani din Chișinău, în jurul orelor 19. În urma cercetărilor, poliția a declarat că bărbatul le-ar fi spus că a dorit doar să-i spună fetei despre necazurile lui și că nu a avut intenții cu caracter sexual.

Nu știu cât de sincere sunt aceste dezvinovățiri, e treaba poliției să ducă cazul până la capăt. Eu însă îmi exprim aprecierea pentru toate părțile implicate în acest caz absolut neplăcut care, în alte circumstanțe ar fi putut avea poate un final tragic pentru adolescentă. Fata însă a fost bravo, nu s-a pierdut cu firea și bine s-a orientat în situația dată cerând ajutorul adulților. La fel de lăudabilă este reacția promptă a farmacistei, care n-a stat mult pe gânduri și a apelat la agenții de pază a farmaciei. Farmacista a tratat-o pe fetiță ca pe fiica ei și avut o abordare cât se poate de frumoasă față de un copil străin. A sări în ajutorul celor neajutorați este o virtute creștină. Farmacista e un exemplu pentru fiecare din noi.

De asemenea, este lăudabilă și fapta ofițerului de la agenția de pază “Bercut”, care n-a stat prea mult să negocieze cu bărbatul buclucaș. După un dialog scurt cu fata și farmacista, agentul de pază l-a doborât la pământ pe hărțuitor și i-a pus cătușele până la intervenția poliției. O cooperare foarte reușită, prin care s-a prevenit o tragedie care i-ar fi putut marca negativ viața fetei. Dumnezeu i-a dat această autoritate, potrivit versetului din Romani: “El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune și să pedepsească pe cel ce face rău.”

Dumnezeu să binecuvânteze țara noastră cu astfel de oameni receptivi la nevoi.