A plecat la Domnul Jack Arthur

La 9 ianuarie, fiind în vârstă de 90 de ani, și-a sfârșit alergarea pe acest pământ și a plecat la Domnul fondatorul misiunii Precept Ministries International, Jack Arthur.

Jack Arthur s-a născut în Indiana și a absolvit Universitatea Tennessee Temple. În ziua când și-a luat diploma, a mers în Indiana, și-a vândut mașina și a cumpărat bilet într-o singură direcție spre Africa, unde a slujit apoi timp de 10 ani ca și misionar în cadrul misiunii “The Pocket Testament League”. În una din vizite a vorbit în fața studenților și profesorilor de la Universitatea Tennessee Temple și acolo a întâlnit pe o tânără văduvă cu doi copii, care crezuse de curând în Dumnezeu și se ruga să devină misionară. Dumnezeu a pus dragoste între Jack și Kay și în anul 1965 s-au căsătorit.

După căsătoria lor au slujit timp de 3 ani ca și misionari în Mexico, unde Dumnezeu le-a dăruit un fiu pe care l-au numit David. Din pricina unei boli acute care a afectat-o pe Kay, familia a fost nevoită să se întoarcă în Chattanooga, unde Jack a devenit administrator la o stație creștină de radio și Kay a format un grup de studiu biblic pentru adolescenți. Jack și Kay au fondat misiunea Precept Ministries International în anul 1970. Astăzi misiunea activează în peste 180 de țări ale lumii, învățând și ajutând oamenii să cerceteze în profunzime Sfintele Scripturi, aplicând metoda inductivă. Cele 270 de titluri de studiu biblic inductiv au fost traduse în peste 80 de limbi ale lumii. România și Moldova au primit o mare binecuvântare prin sora Mia și fratele Costel Oglice, care au tradus un mare număr din aceste cursuri și au învățat pe mulți Cuvântul lui Dumnezeu, pregătind slujitori ai lui Dumnezeu. Următoarea sesiune va fi în perioada 30 ianuarie – 10 februarie la Centrul de Studii Biblice Inductive de la Surduc, România.

Mulțumesc Domnului pentru marele har pe care l-am avut să-l cunosc personal pe Jack Arthur și să văd de aproape dragostea lui Dumnezeu manifestată prin lucrarea și viața acestui mare om al lui Dumnezeu, care a fost o mare binecuvântare pentru lumea întreagă și pentru creștinii din Moldova. Să ne rugăm pentru sora Kay, pentru fiul lor David, care este conducătorul misiunii în prezent și pentru întreaga familie. Dumnezeu să le aducă mângâiere tuturor care l-au cunoscut și îl iubesc pe Jack Arthur.