Rolul emoțiilor în predicare

Întrebare:

Spuneți-mi, vă rog, ca și predicator, cât de mult trebuie să pun accent pe emoții atunci când predic? Trebuie predicatorul să pună accent pe acestea sau nu?

Dumnezeu ne-a creat cu emoții

Dacă am fi fost niște mașini, am fi putut fi codați ca roboții și atunci emoțiile nu ar fi jucat niciun rol în viața noastră de zi cu zi. Totuși, Dumnezeu ne-a creat altfel. Noi râdem, plângem, ne bucurăm sau ne întristăm, vorbim în șoaptă sau strigăm, și toate acestea sunt emoții ce sunt parte din viața noastră de zi cu zi. Ce săracă ar fi viața, dacă nu am avea parte de toate aceste simțăminte. Exact așa este și cu predicarea. Când predicatorul este monoton, lipsit de orice emoție, este foarte greu să-l urmărești și aceasta necesită din partea noastră un efort și mai mare  de a înțelege ceea ce ni se predică. Ca și ființe umane, fiecare din noi avem personalitatea noastră aparte. Cineva este mai dinamic, cineva mai melancolic, dar fiecare persoană își are farmecul ei. Când vorbesc de emoții în predicare, nu vreau să spun că trebuie să ieși din personalitatea ta și să fii ceea ce nu ești. Tot ceea ce vreau să spun este că Dumnezeu ne-a creat, bărbați și femei, ființe cu simțuri și emoții pe care nu noi le-am căpătat, ci El, Creatorul, le-a pus în noi. De aceea, ca și în orice lucru făcut pentru Domnul, noi trebuie să folosim tot ce avem mai bun, ca pentru El. Astfel mesajul Evangheliei să devină viu, pentru că noi suntem vii și foarte entuziasmați de ceea ce vrem să le comunicăm oamenilor.

Privind în Scripturi, vedem că mesagerii au fost totdeauna plini de îndrăzneală când au predicat Cuvântul. Chiar pe Dumnezeu Îl vedem strigând când vorbea cu Moise (Exodul 34:5). Când Domnul Isus a spus pilda semănătorului, pentru ca să fie sigur că oamenii Îl aud, “după ce a spus aceste lucruri, Isus a strigat: ,,Cine are urechi de auzit, să audă„.(Luca 8:8) Urmărind felul cum a predicat Domnul Isus, vedem că El nu a avut doar o formă sau un singur fel prin care comunica cu oamenii, ci dimpotrivă, o dată Îl vedem strigând cu glas tare, altădată, de exemplu, în predica de pe munte, El a șezut jos și a învățat pe ucenici și norod (Matei 5:1). Dar când Și-a finisat predica, vedem că „După ce a sfîrșit Isus cuvîntările acestea, noroadele au rămas uimite de învățătura Lui; căci El îi învăța ca unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor. (Matei 7:28) Dacă în predica de pe munte Domnul Isus S-a așezat jos, atunci la Sărbătoarea Corturilor în Ierusalim, „În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stătut în picioare, și a strigat: ,,Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. (Ioan 7:37)

Exact așa vedem și la apostolul Pavel când le zice tesalonicenilor: „În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfînt și cu o mare îndrăsneală. Căci știți că, din dragoste pentru voi am fost așa printre voi. (1 Tesaloniceni 1:5)

Foarte interesant că atât Domnul Isus, cât și Pavel, cât și proorocii Vechiului Testament, au folosit emoțiile ca să redea adevărul Evangheliei, dar persoanele acestea nu au folosit emoțiile ca să atragă atenția la ei, ci la mesajul Evangheliei. Ca să fie sigur că oamenii aud mesajul, Domnul Isus a strigat. Așa a făcut și Ioan Botezătorul (Ioan1:15), așa a făcut și Pavel, dar nu ca să atragă atenția la ei, ci la mesaj. Pavel  le zice tesalonicenilor: „știți că, din dragoste pentru voi am fost așa printre voi”. Din dragoste pentru ei, nu din dragoste față de sine. Când predicatorul se concentrează pe emoții, el, de fapt, vrea să impresioneze, vrea ca el să apară în imagine și, de fapt, ceea ce vorbește este tot cu scopul de a-i uimi pe oameni.

Emoțiile nu trebuie să fie prioritate, ci învățătura sănătoasă

Dacă predicatorul se concentrează pe emoții (fie ale lui, fie ale ascultătorilor) și Scriptura rămâne în umbră sau în general nici nu se mai predică, atunci un astfel de predicator este foarte periculos. Așa cum am spus mai sus, pe un astfel de om nu-l interesează mesajul Evangheliei, ci el este foarte preocupat de persoana sa. Amvonul îi este scena unde el urcă nu ca să transmită adevărul, ci ca să-și primească laudele. Este foarte periculos acest lucru.
Interesant ce a spus Pavel galatenilor:

„Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoința oamenilor, sau bunăvoința lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aș mai căuta să plac oamenilor, n-aș fi robul lui Hristos. (Galateni 1:10)

Dacă predicatorul folosește emoțiile sau pune accent pe ele, numai pentru ca să placă oamenilor, el nu este robul lui Hristos. Un astfel de om nu-și mai împlinește rolul său de predicator. El devine un învățător fals, care, de fapt, caută doar să gâdile urechile. Pavel i-a dat următoarele porunci lui Timotei, ucenicul său:

“…propovăduiește Cuvîntul, stăruiește asupra lui, la timp și ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blîndețea și învățătura. Căci va veni vremea cînd oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă; ci îi vor gîdila urechile să audă lucruri plăcute, și își vor da învățători după poftele lor. Își vor întoarce urechea dela adevăr, și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferințele, fă lucrul unui evanghelist, și împlinește-ți bine slujba. (2 Timotei 4: 1-1)

Atât învățătura sănătoasă, cât și cea falsă, în procesul de transmitere nu sunt lipsite de emoții. Când Pavel îi cere lui Timotei să propovăduiască Cuvântul la timp și ne la timp, el îi spune că în acest proces el trebuie să mustre, să certe și să îndemne cu toată blândețea. Toate acestea implică emoții, dar ele sunt folosite în mod firesc de predicator pentru ca Cuvântul să ajungă la urechile și inimile celor ce ascultă. Nu este o sforțare falsă de a naște anumite emoții, ci mai degrabă ceva ce se întîmplă în mod natural.

Pe de altă parte, când vorbește despre învățătorii mincinoși, zice că  oamenii nu vor mai suferi învățătura sănătoasă, ci vor căuta învățători care să le gâdile urechile. Acești învățători vor să aducă oamenilor doar emoții plăcute, pozitive, pentru că aceasta așteaptă de la ei ascultătorii. Astăzi mulți vizitatori de biserică, vin doar pentru că la serviciu divin se face un concert bine organizat și aceasta le place. Oamenii nu mai suferă să audă învățătura sănătoasă, ci mai degrabă ceva plăcut, care să nu-i deranjeze prea mult… Predicatorii aceștia falși, pe ei nu-i interesează corectitudinea învățăturii, ci ca oamenilor să le placă. Atât timp cât oamenilor le place, urechile le sunt gâdilate prin diferite istorisiri închipuite, acești predicatori sunt “fericiți”. Din această categorie sunt aceea despre care Pavel a zis că lor „trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învățînd pe oameni, pentru un cîștig urît, lucruri, pe cari nu trebuie să le învețe.”(Tit 1:11)

Gândiți-vă puțin la acest verset din Episotola către Evrei, care zice așa:

Căci Cuvîntul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decît orice sabie cu două tăișuri: pătrunde pînă acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gîndurile inimii.(Evrei 4:12)

Este foarte important să înțelegem că anume Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde în inima omului, în inima ascultătorului, desparte, curăță. Cuvântul produce emoții, simțiri, dar tot Cuvântul judecă simțirile noastre. Anume Cuvântul îmi arată dacă emoțiile mele sunt bune sau rele, dacă simțirile și gândurile inimii mele sunt corecte sau rele. Deci, nu emoțiile îmi spun adevărul despre Cuvânt, ci Cuvântul îmi arată realitatea cu privire la emoțiile și simțirile mele.

Vă încurajez și vă recomand cu insistență să mergeți la sesiunea Homiletica care va fi predată la Chișinău din data de 18-30 septembrie. Această sesiune m-a ajutat să învăț cum să alcătuiesc o predică și cum să o transmit la oameni. Dacă ești păstor, predicator, învățător, conducător, vă recomand să vă faceți timp și să mergeți la această sesiune. Acolo veți avea ocazia nu numai să învățați teorie, ci să și practicați arta predicării.

Dumnezeu să ne ajute să înțelegem că suntem creați cu simțăminte și Dumnezeu vrea să folosim tot ce avem mai bun ca mesajul Evangheliei să fie auzit de oameni. Însă trebuie să fim foarte atenți ca accentul să nu cadă niciodată pe emoții, ci pe adevăr. Ca și predicatori, să nu căutăm niciodată să impresionăm prin emoții false, când poți să plângi la comandă, să râzi la comandă etc., ci mai degrabă dragostea față de Dumnezeu, față de Cuvântul Lui și față de oameni, aceasta trebuie să ne umple inimile noastre. Să ne lăsăm umpluți și conduși de Duhul Sfânt și atunci noi nu vom mai căuta să placem oamenilor, ci lui Dumnezeu.
El să ne ajute la aceasta. Amin.