Retrospectiva evenimentelor care au influențat Moldova

Anul 2014 este pe ultima sută de metri. Pentru Republica Moldova a fost din nou un an plin de provocări, atât din interiorul ei, cât și din afara țării din toate punctele de vedere. Nu mă voi opri la toate evenimentele prin care a trebuit să treacă țara noastră în anul care tocmai se încheie, dar aș menționa câteva care ne-au marcat cel mai mult.

În primul rând, evenimentul care ne-a mișcat cel mai mult a fost obținerea la 28 aprilie a regimului liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. Și acum îmi aduc aminte de calvarul vizelor când eram supuși la un chin de nemaivăzut pentru a obține o simplă viză în România, ca să nu mai vorbesc de greutățile întâmpinate cauzate de birocrația excesivă în a obține o viză în alte țări din Uniunea Europeană. Prin acest regim oamenii țării noastre pot să se simtă și ei europeni. Evident, acest lucru s-a datorat și conjuncturii politice, dar până la urmă este un lucru care a influențat pozitiv viața cetățenilor noștri, pentru că acest lucru a facilitat îmbunătățirea și transformarea societății moldovenești. Se poate de spus că pașaportul moldovenesc a căpătat un plus de valoare, lucru despre care nu puteam vorbi mai mulți ani în urmă.

Un alt lucru care a marcat societatea moldovenească a fost anul electoral 2014 și mai multe mișcări importante pe scena politică. Mai multe partide au fost zguduite de plecări masive, ceea ce a contribuit la scorul final în urma alegerilor.

Cel mai mare partid din opoziție a rămas fără fruntași cunoscuți. Era și de așteptat, având în vedere că acest partid nu și-a schimbat niciodată retorica plină de neadevăr. Acum îmi pare uluitor de straniu să aflu că în urma alegerilor parlamentare din ultima zi a toamnei, mai mulți lideri de partide pro occidentale ar fi insinuat că un dialog cu Partidul Comunist este inevitabil în vederea unei guvernări mai largi. Sper să mă înșel, dar dacă se va întâmpla acest lucru societatea va din nou mințită. Nu poți dialoga și face legăminte cu un partid care, fiind la putere, a distrus orice și a pus un lacăt mare oricărei colaborări cu opoziția. Iar acum tu dai dovadă de clemență nejustificată, invitându-l la negocieri. Deși unii formatori de opinie încearcă să justifice acest act, după mine, un dialog cu acest partid nu își are sensul, mai ales având în vedere experiențele din trecut. Apoi, mai toate partidele parlamentare au trecut prin exoduri ale unor politicieni cu greutate, ceea ce denotă a câta oară că multe din partidele politice din țară se conduc după alte principii decât cele ce vizează interesul național.

Tot anul electoral a mai fost specific prin faptul că forțele politice democratice la limită au câștigat alegerile. Evident, este trist să vezi că după atâtea și atâtea investiții din partea Uniunii Europene și a Statelor Unite, populația încă mai votează partide care ne promit râuri de miere din est și care nu respectă libertatea confesională a individului. Nu ne rămâne ca lecția electorală primită să fie bine învățată ca să nu mai facă greșelile anilor trecuți, dar în unitate să conducă bine Moldova.

Un alt lucru care a marcat țara noastră a fost participarea Moldovei pentru prima dată la summit-ul NATO, care, conform experților, a fost una dintre cele mai importante din istoria acestei organizații militare. Este evident că situația politică din zona în care trăim este una tensionată și viitoarea conducere va trebui să ia o decizie și asupra acestui subiect, mai ales că vedem cu ochii noștri că unele state au o foame nestăvilită pentru pământuri străine.

Nu pot să mai menționez un lucru care a marcat țara noastră și anume libertatea și pacea. De multe ori pe muchie de cuțit această libertate și pace a fost protejată de Dumnezeu. Fie ca la acest sfârșit de an să fim recunoscători pentru aceste lucruri care au dat posibilitatea ca celelalte lucruri să fie înfăptuite.

Dragi cititori, chiar dacă sunt puține, dar sunt realizările țării noastre. Evident, ne doream mai multe, dar sperăm că în anul care vom intra în curând fiecare dintre noi să contribuie după puterea pe care o are ca țara pe care o avem să fie alta, una mai bună și mai plăcută și să nu uităm să facem în anul care vine oamenilor din jurul nostru ceea ce am vrea ca ei să ne facă la rândul lor.