Rețelele de socializare în slujba Evangheliei. Partea I

În primul secol romanii au construit drumuri din piatră ca să călătorească pe ele eficient în timpul războaielor. După cîțiva ani bussinesmanii romani au înțeles  că drumurile construite în scop militar pot fi folosite în transportarea materiilor prime si produselor finite înspre și dinspre Imperiu. Iar apostolul Pavel a văzut în rețelele de drumuri si căile navale de atunci un bun mijloc prin care să răspândească Vestea Bună. Așa că a urcat pe drumurile romane, proiectate inițial pentru război și afaceri, și a predicat Evanghelia în tot Imperiu.

Știați că computerul și internetul au fost concepute inițial cu scop militar ca și drumurile romane de altădată? Mai târziu, oamenii de afaceri au înțeles potențialul economic ale acestora iar acum le valorifică la justa valoare. Nu există în lume vreo companie mare care să nu folosească computerul și internetul.

Întrebarea este: noi, creștinii din generația Google, reușim să fim sensibili și atenți la mișcările vremii cum a fost sensibil altădată apostolul Pavel? Ca și copii ai lui Dumnezeu suntem antrenați în cea mai crâncenă luptă – cea spirituală, și avem de promovat cel mai valoros produs ale vremurilor, Evanghelia – vestea mântuirii. Suntem noi în stare să discernem oportunitățile tehnice pe care ni le oferă generația noastră pentru a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu?

Printre oportunitățile vremurilor noastre se numără și rețelele de socializare, care în ultimii ani au înregistrat așa o creștere, de care nu s-a bucurat nici un mijloc media. Mai jos voi prezinta câteva beneficii ale rețelelor de socializare, care sunt relevante pentru noi, creștinii:

Câmp larg de misiune

Știați că circa 1 mln. de moldoveni utilizează rețeaua de socializare Odnoklasniki și circa 400 de mii sunt utilizatori ai rețelei Facebook? Asta înseamnă o treime din populația țării noastre. Cei mai mulți prieteni pe care îi avem pe rețelele de socializare ne sunt rude, colegi de clasă și prieteni. Cu alte cuvinte ei sunt cel mai apropiat și potențial câmp de misiune pentru noi. De asemenea, prin intermediul rețelelor de socializare puteți întreține o comunicare continuă cu publicul Dvs, educându-l în spiritul valorilor creștine.  Potrivit unui studiu realizat recent de compania de cercetări TNS Moldova, moldovenii petrec pe internet cel puţin 15 ore pe săptămână iar cei mai mulţi utilizatori de internet au vârsta cuprinsă între 20 şi 29 de ani.

Comunicare, Interacțiune, Rapiditate

Acestea sunt cuvintele-cheie care caracterizează cel mai bine rețelele de socializare. Nu există în lume alte instrumente, care să le îmbine pe toate trei. Cine a visat vreodată la platforme care să ofere posibilitatea de a posta informații care să poată fi citite, audiate, vizualizate și comentate simultan și rapid de un număr mare de oameni? Spre exemplu, Nick Vujicik, care s-a născut fără mâini și picioare și care călătorește în lumea întreagă predicând Evanghelia, are o pagină pe Facebook cu 3,1 mln. de susținători. Postând pe pagina sa, el reușește să transmită mesajul la un număr imens de oameni, la care niciodată n-ar fi putut să ajungă în același timp. La un serviciu divin de duminică un pastor dintr-o biserică medie ajunge cu predica sa la un număr de 200-300 de persoane și asta se întîmplă o dată în săptămână, nu-i așa?. Rețelele de socializare oferă, însă, un amvon de pe care poți comunica nelimitat la un auditoriu foarte larg. Nu aș vrea prin aceasta să diminuez rolul comunicării vii. Comunicarea în lumea reală este vitală, este cea mai importantă. Rețelele de socializare trebuie să fie un instrument complementar, nicidecum de bază. De altă parte, nici nu putem afirma că spațiul on-line e o lume virtuală, întrucât în spatele utilizatorilor de internet stau oameni vii, care își împărtășesc gândurile și emoțiile pe diverse căi.

Text, Foto, Audio și Video

Dacă în primul secol Apostolul Pavel putea să transmită mesajele doar în format textual, atunci astăzi, rețelele de socializare permit încărcarea și transmiterea informațiilor voluminoase în orice format disponibil: text, foto, audio și video. Facebook, spre exemplu, permite încărcarea video de capacitatea de pînă la 1 GB, o predică spre exemplu.

Comunicarea în grupuri

Rețelele de socializare permit organizarea conversațiilor în grupuri. Grupurile sunt de un mare ajutor pentru biserici și lucrători creștini. Spre exemplu, biserica Buna Vestire (www.nunavestirea.md), din care fac parte, are un grup închis pe Facebook, pe care membrii bisericii postează zilnic nevoi de rugăciune, mărturii, anunțuri etc. Eu fac parte și din alte grupuri închise, pe care îmi desfășor din plin activitățile ce țin de lucrările în care sunt implicat (Moldova Creștină TV, Școala Misionară Internațională Media etc).

Evenimente

Ca și Biserică, cu siguranță planificați anumite evenimente de-a lungul anului. Rețelele de socializare vă permit să creați gratuit evenimente și să le promovați în rândul prietenilor Dvs, sau contra plată la un număr foarte mare de oameni, având posibilitatea să vă selectați publicul țintă după locul geografic, gen, vârstă etc.

Pagini

O altă posibilitate pe care o oferă, spre exemplu, rețeaua de socializare Facebook, sunt paginile. După părerea mea, fiecare biserică și organizație creștină din Moldova ar trebui să își creeze o pagină pe Facebook, pentru a-și lărgi hotarele de influență. Crearea paginii nu implică costuri dar oferă numai beneficii. Pagina permite crearea de evenimente, postarea textului, pozelor, fișierelor audio și video etc. Spre exemplu, Biserica „Buna Vestire” este vizitată duminica de pînă la 100 de persoane, în timp ce pagina Buna Vestire de pe Facebook are peste 600 de susținători, care pot accesa predicile, pozele, devoționalele zilnice, anunțurile, evenimentele etc.

Acces de pe orice dispozitiv mobil

La ziua de azi, rețelele de socializare pot fi accesate nu doar de pe computer staționar, dar de pe orice dispozitiv mobil disponibil: laptop, tabletă sau smartphone. Potrivit RockIt, 190 de mii de utilizatori de Facebook din Moldova accesează rețeaua de socializare de pe telefoane mobile. Eu fac uz din plin de această opțiune, transmițând în direct pe facebook, de pe smartphone-ul meu, în format text și foto, predicile de duminică.

Gratuit

Pentru utilizarea rețelelor de socializare nu trebuie să plătiți absolut nimic. E gratuit. Plătiți doar pentru serviciile de internet. Aceasta înseamnă că acest instrument poate fi folosit de orice creștin, care are acces la internet.

După cum vedeți rețelele de socializare oferă posibilități uriașe. A sosit timpul să le valorificăm.

Dacă nu sunt folosite înțelept, acestea vor deveni o cursă pentru creștini. Tocmai despre aceste pericole voi scrie în următorul articol al ziarului Liber. După aceasta vă voi împărtăși un plan de acțiuni de vestire a Evangheliei pe rețelele de socializare pe care îl aplic eu personal.

De asemenea, dacă doriți să organizați un seminar despre folosirea rețelelor de socializare în biserica Dvs, eu sunt disponibil să vin să vă slujesc. Mă puteți contacta pe Facebook (Vitalie Marian), la telefon mobil (060710027) sau la e-mail (christianimpact@gmail.com)