Respectul de sine

 Cu regret observ tot mai des că mulți oameni nu mai au niciun respect de sine. Respectul de sine sau autoevaluarea personală ajută foarte mult fiecăruia dintre noi, doar că cei mai mulți refuză să-și facă o judecată personală. Apostolul Pavel a spus în scrisoarea sa creștinilor din Roma: “prin harul care este dat fiecăruia dintre voi, eu vă spun ca nimeni să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simțiri cumpătate despre sine.” Tocmai aici e marea problemă a omului, nu vrea să își facă o evaluare corectă a valorii personale, nu vrea să-și evalueze calitățile și slăbiciunile, potențialul, dar și vulnerabilitățile.

Straniu am mai devenit noi ca și oameni. Credem că suntem totul și că toată lumea trebuie să se învârtească în jurul nostru. Uităm ca să avem simțiri cumpătate despre noi și, în consecință, trăim remușcări peste remușcări din neîmplinirile vieții.

Respectul de sine înseamnă acceptarea propriei persoane, dar nu cu trufie sau ambiții deșarte. Înseamnă să nu aluneci spre aroganță, căci mulți oameni au alunecat și au căzut în păcatul aroganței, trufiei și mândriei. Ceea ce vedem în societatea noastră, care, trebuie să recunoaștem, este sărăcă, dar parcă infinit de arogantă. Tocmai de aceea aroganța nu este un adevărat respect de sine, ci, dimpotrivă, este indicația unui nivel scăzut al respectului de sine.

Cineva pe bună dreptate afirma că respectul de sine este fructul disciplinei, iar simțul demnității crește cu capacitatea de a-ți spune singur NU. Doar că valorile s-au inversat și omul care a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu zilnic se hrănește cu mândrie, crezând că doar lui și numai lui i se permite totul. Omul indiscutabil a creat și a făurit civilizații de nedescris, dar tot omul în cele mai elementare situații a distrus totul. Și, în primul rând, a distrus respectul de sine, care lipsește atât de mult în zilele noastre.

În toate sferele societății se vede cu ochiul liber respectul de sine. Acum, când țara noastră trăiește sub dominația protestelor, continuu se vede lipsa de respect la mulți care au primit cu sau voia lor titlul de lideri. Dar ce fel de lideri dacă de multe ori au o părere despre sine mai înaltă decât se cuvine? Știu că cei mai mulți dintre noi își doresc succes în tot ceea ce facem, dar trebuie să cunoaștem un adevăr fundamental-în obținerea succesului un rol vital îi revine tocmai respectului de sine. Mai trist este că, deși trăim într-o țară care se numește creștină, aceste adevăruri sunt total omise din educația tinerii generații, de aceea avem ceea ce avem în zilele noastre.

Vreau, însă să subliniez că pe de altă parte umilința nu este sinonimă cu respectul de sine, ceea de ce unii atât de mult se tem. Se tem să recunoască că au greșit sau se tem să își recunoască slăbiciunile și limitele. Alții se tem să recunoască succesul altora și imediat acced pe panta invidiei, crezând că dacă vor recunoaște, se vor umili. Adevărata umilință este absența preocupării de sine. Dumnezeu nu vrea ca noi să trăim o viață din umilință în umilință. Există multe persoane care sunt umilite și aceasta vedem zilnic în jurul nostru, totuși, nu se umilesc în fața lui Dumnezeu ca să depindă doar de El și, de aceea, vor continua să fie umilite de cei din jurul lor. Uite în așa mod încet, dar sigur dispare respectul față de sine.

Respectul de sine va veni doar atunci când te vei opri din alergarea ta zilnică și vei vedea valoare în fiecare om și îți vei socoti bine zilele, având în vedere că nu suntem decât călători pe acest pământ. Doar atunci când îți vei evalua viața, atitudinile și relațiile tale, vei începe să îți câștigi și respectul de sine cu multă umilință fără însă a fi umilit.

Articole recomandate: