Realitatea iadului

0
689


“Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul.” (Isaia 55:8)

Iadul. Un cuvânt care încearcă să descrie un loc de temut, un loc unde este un foc veșnic, suferință, întuneric, fum și cel mai îngrozitor, un chin care nu se va sfârși niciodată. Primul gând care apare la absolut toți oameni este următorul: Cum a putut Dumnezeu să creeze un astfel de loc? De ce trebuie să existe un iad?

Toți uităm că Dumnezeu este drept și nu poate lăsa nepedepsit pe cel ce a încălcat Cuvântul Său. Datorită acestor circumstanțe create, a fost nevoit să găsească o modalitate pentru a pedepsi  păcatul lui Satan și al îngerilor care l-au urmat în rebeliunea sa. Din cauză că discenământul nostru de judecată este total diferit de cel a lui Dumnezeu, noi zicem că nu am fi creat un asemenea loc și pentru că El face aceste lucruri pe care noi nu le-am face și pe care noi nu le înțelegem, luăm acest fapt ca un motiv puternic de a-L respinge pe Dumnezeu, de a-L nega în toate privințe cu putință și de a ne justifica decizia luată.

Am auzit destul de des această acuzație ce spune că “voi creștinii vreți doar să îi speriați pe oameni că vor ajunge în iad!” Niciodată nu am spus ceva cu intenția de a speria, ci tot ce am vrut, a fost să fac de cunoscut ceea ce Isus a spus despre iad. Iadul este necesar! Fără iad nedreptățile din lumea aceasta nu ar fi îndreptate, alegerile libere ale oamenilor nu ar fi respectate și binele mai înalt al răscumpărării nu se va realiza niciodată. Dacă nu există un cer pe care să-l cauți și un iad de care să fugi, atunci nimic din universul acesta nu are valoare ultimă: alegerile tale, plăcerile tale, suferințele tale, viața ta și viața celor dragi ție nu ar însemna nimic în ultimă instanță. Ne-am zbate în zadar fără un scop ultim, iar Hristos ar fi murit degeaba. Fără cer și iad, acest univers incredibil de frumos ar fi o scară spre nicăieri.

“…ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” (Isaia 55:9)