Răscumpărarea curcubeului, de Scott Lively, introducere

De ce agenda homosexuală ar trebui să alarmeze pe fiecare creştin?

În 1992, în timp ce ocupam postul de purtător de cuvânt-şef pentru o măsură de profil înalt, a unui tur de scrutin anti-homosexualitate în Oregon, familia mea a primit în casă un om, un ex-homosexual, care murea de SIDA. Într-un fel mă temeam de boala aceasta, (nu am crezut niciodată asigurările serviciilor de sănătate publică), cu toate acestea am simţit foarte puternic că Dumnezeu dorea ca noi să avem grijă de Sonny. Sentimentele mele au fost confirmate cînd Dumnezeu a pus la dispoziţia noastră, în mod miraculos o casă potrivită pentru ca să stăm toţi împreună (unica casă cu chirie pe care ne-o puteam permite într-un cartier cu şcoală) care avea şi apratament separat pentru el. Sonny a locuit cu familia noastră în ultimul an al vieţii sale.

Sonny a suferit ravagiile atît spirituale cît şi fizice, a vieţii homosexuale, începînd cu vîrsta de 7 ani cînd a fost violat în viceul bărbaţilor, la o sală de sport. El mi-a mărturisit implicarea lui, în timpul celor 20 de ani, în activitaţi prea murdare şi sordide pentru a fi descrise aici. Însă cînd a ajuns să stea în faţa morţii iminente, Sonny l-a invitat pe Isus Hristos în viaţa sa, renunţînd la homosexualitate şi a fost născut din nou. Dumnezeu i-a binecuvîntat decizia sa, dăruindu-I în ultimile luni din viaţa sa prieteni, o familie creştină şi dragoste de care nu a avut parte pînă atunci.

Am fost privilegiat să împărtăşesc ultimile clipe cu Sonny în spital, pe cînd el era încă conştient, în noaptea în care a murit. Patru din cei mai apropiaţi prieteni creştini, doi dintre care au fost satanişti, o fostă lesbiană şi eu, fost dependent de droguri şi alcool, am apărut pe neaşteptate în salonul său de spital (unul chiar venind cu o chitară) şi i-am cîntat cîntecele lui preferate de închinare. A fost una dintre cele mai dulci experienţe din viaţa mea de creştin. Sonny a adormit şi apoi a murit în acea noapte. El era fără frică şi în pace.

Am început cartea cu această mărturie personală pentru că vreau ca cititorul să înţeleagă cît de mult îmi pasă de femeile şi bărbaţii care luptă cu “orientarea” homosexuală. În mod normal, intenţionat refuz să afirm compasiunea mea pentru homosexuali în convorbirile la acest subiect pentru a evita aparenţa că o “denegare de responsabilităţi” este necesară pentru a dovedi că cineva nu urăşte sau că nu este homofob. Am descoperit mai devreme în cariera mea de apărător al valorilor familiei că activiştii “gay” şi aliaţii lor folosesc acuzaţiile de ură ca şi armă, nu pentru că ei cred că aceasta este adevărat(ei ştiu că majoritatea oponenţilor lor nu-i urăsc), dar pentru că este o unealtă foarte eficientă de manipulare psihologică – în special folosită împotriva creştinilor.

Cum manipulează această acuzare de „ură” pe creştini? Faptul că sunt numiţi plini de mînie sau „rău-voitori” îi face pe creştini să se simtă ca şi cînd nu au fost buni martori ai lui Hristos. Noi ştim că datoria noastră de creştini este de a arăta dragostea lui Dumnezeu prin exemplul de trăire şi felul cum îi tratăm pe alţii. Noi ştim de asemenea că să-l urăşti pe aproapele tău este să calci cea de a doua mare poruncă.

Strategii politici ai „gay”-ilor de asemenea cunosc acest lucru despre noi. (Într-adevăr, mulţi activişti homosexuali au fost crescuţi în presupuse familii creştine, în care ipocrizia părinţilor şi legalismul greşit au ajutat la înstrăinarea lor de biserică.) Oricum, în această filosofie politică, a cărei strategie este „scopul scuză mijloacele”, compasiunea creştină este privită nu ca o virtute pe care să o întreacă, ci ca o slăbiciune pe care s-o exploateze ca un avantaj politic. Ei ne acuză că îi urîm pe homosexuali doar pentru că ştiu că aceasta ne face să ne apărăm, ceea ce le dă lor avantaj psihologic în lupta împotriva noastră pe motiv că noi controlăm cultura. Este o tactică calculată şi cinică, menită să transforme cea mai mare putere a creştinilor în cea mai mare slăbiciune.

Cunosc aceasta din experienţa personală. În timpul numărării voturilor în campania din Oregon – chiar în acele săptămîni şi luni în care familia mea îl ajuta pe Sonny să lupte cu complicaţiile oribile a unei morţi lente de SIDA- eu am fost continuu atacat de mass-media fiind numit de către comunitatea “gay”-ilor “criticul dur al gay-ilor” şi “negustorul de ură”.

În timp ce Sonny locuia la noi, am încercat din răsputeri să evit orice exploatare a prezenţei lui atăt pentru avantajul meu în relaţiile politice, cît şi publice şi rar, dacă am menţionat despre el, în dezbaterile publice sau interviuri. Oricum, mulţi lideri politici “gay” şi aliaţii lor ştiau că noi îngrijim de Sonny în casa noastră. Necătînd la aceasta, ei au condus cu multă răceală o campanie nemiloasă şi foarte personală de asasinare a caracterului, pentru a discredita prezentarea publică pe care o fac cu privire la subiectul homosexualităţii.

Lecţia de aici pentru biserică este că acuzaţiile de ură din partea comunităţii “gay”-ilor şi a aliaţilor lor nu va fi niciodată redusă la tăcere prin faptul că creştinii dau dovadă de o adevărată compasiune faţă de homosexuali. Activiştii homosexuali nu vor fi satisfăcuţi cu nimic mai puţin decît cu capitularea totală a culturii noastre în faţa agendei lor. În faţa acestei provocări, creştinii trebuie să fie pregătiţi să facă fapte bune, să iubească şi să evanghelizeze pe homosexuali, fără ca să se aştepte să primească credite din partea publicului.

Noi, deasemenea, trebuie să ne opunem tentaţiei de a compromite valorile noastre biblice pentru a “cîştiga respectul” acuzatorilor sau a reduce la tăcere criticile lor. Un astfel de răspuns nu doar că duce la auto-distrugere, el nu dă rezultate. Promisiunile lor implicite de a respecta compromisul nostru este o capcană menită să-i amăgească pe cei naivi şi slabi în credinţă.

Creştinii au reputaţia de cei mai naivi membri ai societăţii deoarece dorinţa noastra de a vedea binele în alţii ne face mai vulnerabili la exploatarea de către înşelători. Domnul, ştiind că suntem ca nişte oi în mijlocul lupilor, în special ne avertizează să fim înţelepţi ca şerpii, dar nevinovaţi ca porumbeii” atunci când vom încerca să avem un impact asupra lumii (Matei 10:16). Scriptura, de asemenea, ne avertizează că homosexualii nepocăiţi, fiind ei înşişi simbolul celor ce au mintea”desfrânată”, sunt “plini” de înşelăciune. (Romani 1:26-32

Desi ne pasă de persoanele robite de “homosexualitate” şi lesbiene, si ne dorim ca toţi homosexualii să fie mântuiţi de robia păcatului, nu putem ignora pe activiştii “homosexuali” ca fiind adversarii nostri, acei ” lupi ” despre care am fost avertizaţi. Ei sunt urmăritorii vicleni si neobosiţi de propriile lor interese egoiste, pe care nu le pot realiza fără a ne învinge. De ce ar trebui agenda “gay” să preocupe pe fiecare creştin? Deoarece ea este înrădăcinată într-o filozofie care este antiteza a tot ceea ce noi apărăm, o filozofie care este chiar acum înlocuieşte valorile noastre în inimile şi minţile vecinilor noştri din toată civilizaţia occidentală.

Scopul “gay” – ilor pentru societate este de a înlocui moralitatea sexuală iudeo-creştină (căsătoriile monogame heterosexuale si familia naturală), cu un sistem moral alternativ care îmbrăţişează “libertatea sexuală.” Ei ştiu ca nu pot avea nici o acceptare reală într-o societate care restricţionează sexul la căsătoriile autentice, iată de ce activiştii “gay” au lucrat, literalmente în decursul cîtorva generaţii, pentru a distruge cultura bazată pe căsătorie – prin promovarea agresivă a promiscuităţii heterosexuale şi încurajarea ostilităţii împotriva adversarului şef al promiscuităţii care este biserica creştină. În timp ce respectul pentru valorile familiei şi creştinism a scăzut, propria lor putere politică, în calitate de campioni ai “libertăţii sexuale,” a crescut proporţional.

Am privit consecinţele distructive ale “libertăţii sexuale” desfăşurîndu-se în civilizaţia occidentală pe parcursul mai multor ani, fără a recunoaşte ca forţa ei de mişcare erau activiştii homosexuali. Acum, biserica trebuie să se trezescă la realitatea că aşa-numitul “razboi cultural” este, mai mult decât orice altceva, o luptă între filosofiile opuse şi contradictorii ale activiştilor homosexuali şi creştini.
Şi noi trebuie să acţionăm corespunzător, în ciuda faptului că ei, şi cei pe care i-au păcălit, ne vor numi persoane stăpînite de mînie. (traducere Ala Talmazan)

Articole recomandate: