Cum să te porți cu prietenul îndoctrinat de comunism?

Întrebare:

Bună ziua, domnule Filat. Am un prieten care este un mare, mare fan al comunismului și unul dintre cei care îl regretă pe Ceaușescu. Ei bine, acest prieten al meu este om cinstit și liniștit, dar marele lui defect este dragostea pentru comunism. Are tendințe comuniste. Într-o zi socializam cu acesta pe rețeaua Yahoo Messenger, iar eu la avatar aveam o poză cu secera și ciocanul tăiate pe mijloc (anti-comunism). Ei bine, acest prieten al meu mi-a impus obsesiv și pe un ton dur să scot imaginea aceea de la avatar, pentru că, altfel, nu va vorbi cu mine. Și mereu încearcă să-mi bage idei în cap cum că, comunismul a fost perioada de aur, cum că, Ceaușescu a fost mare conducător. Eu, personal, am o orientare politică de dreapta, dar nu extremist, adică nu sunt fascist. Eu ca om de dreapta, liberal, mai exact, îmi place să se respecte valorile naționale și libertățile individuale ale fiecăruia. Așa cum știți, în timpul dictaturii ceaușiste, multe biserici au fost dărâmate, mulți creștini persecutați. Prietenul meu susține contrariul, adică, cum că Ceaușescu ar fi construit biserici. Îmi pare foarte rău pentru prietenul meu, pentru că e un om bun, dar a căzut în ceea ce eu numesc “patima ciumei roșii” (comunismul) și e un om foarte încăpățânat. Acum, întrebarea mea, cum ar trebui să procedez cu el?

Sunt curios ce v-a făcut să deveniți prieteni? Evident că nici interesul pentru comunism și nici orientarea politică de drepta nu v-a apropiat, pentru că acestea vă fac să vă certați continuu și vă dărâmă prietenia.

Sfatul meu este să încercați să nu mai abordați aceste subiecte, ci să porniți de la ceea ce aveți în comun. Văd că ați discutat și unul și altul despre biserici și ambii sunteți pentru ele. Dacă așa, atunci vă sfătuiesc să luați împreună Biblia și să începeți a studia, ca să vedeți ce spune Dumnezeu despre biserică și despre viața veșnică. Doar din perspectiva Bibliei veți putea să dați o apreciere obiectivă a doctrinelor politice care vă pun acum în conflict. Mai mult, studiind Biblia, veți ajunge să vedeți și să înțelegeți cum puteți să zidiți o relație adevărată cu Dumnezeu care să aducă mântuire pentru sufletele voastre. Așa să vă ajute Dumnezeu.