Problema “Conservatismului” religios

Cineva a spus odată că conservatismul şi liberalismul sunt doar două feluri de viteze în aceeaşi cutie de viteză: conservatismul este viteza mică, în timp ce liberalismul este viteza mare – societatea se mişcă în aceeaşi direcţie cu una din aceste viteze.

Problema conservatismului este că scopul lui este de a “conserva” şi de a păstra starea lucrurilor. Este un scop lăudabil cînd societatea este puternică şi sănătoasă, dar nu cînd ea a devenit slabă şi bolnăvicioasă. În contrast, scopul liberalismului (teoretic) este de a îmbunătăţi societatea prin schimbări progresive.

Necătînd la faptul că actualele schimbări aduse de liberali în multe feluri au cauzat daune teribile societăţii noastre, idea e că liberalii au reuşit pentru că ei urmăresc o viziune pro-activă pentru viitor, spre deosebire de conservatori.

Ce fac conservatorii? Noi “desenăm linii pe nisip” cînd suntem confruntaţi cu orice iniţiativă anti-familie nouă şi luptăm să oprim schimbarea prezentată de liberali. De obicei, noi obţinem victorie la primele confruntări, dar liberalii (din cauza acţiunii pro-active) sunt foarte persistenţi. Eventual noi ajungem să pierdem, ne dăm înapoi căţiva paşi şi desenăm o nouă linie pe nisip.

Între aceste bătălii, noi mergem acasă, privind datoria noastră limitată la “stingerea focului” mai degrabă decât la prevenirea acelor incendii. Acesta este neajunsul fatal al conservatismului. El niciodată nu ocupă teritorii noi, în cel mai bun caz el păstrează teritoriile pe care le are. Ocazional consevatorii revendică unele teritorii pe care le-au pierdut, dar niciodată în totalitate şi nu pentru un timp îndelungat.

În domeniul protecţiei instituţiei familiei am văzut această tristă retragere continuînd, an după an, timp de jumătate de secol. Curtea Supremă este o instituţie care flagrant prezintă slăbiciunea conservatismului.

Cînd Curtea Warren, care împărtăşeşte viziuni liberale, deţinea controlul, o caracteristică distinctivă a ei era “activismul judiciar”. Multe dintre cele mai grave decizii politice anti-familie au fost pronunţate în această perioadă, decizii care nu reprezintă un precedent juridic şi istoric, ci capriciile judecătorilor înşişi. În ultimii ani, când instanţa a devenit mai conservatoare, judecătorii, în loc să anuleze legile proaste ale predecesorilor lor, au început a privi aceste cazuri, ca şi legi stabilite. Conservatismul lor a lucrat pentru a “conserva” concluziile judiciare pe care ei înşişi nu le-ar fi admis niciodată.

 Vedem acelaşi fenomen şi în alte instituţii culturale, inclusiv biserica, care tinde să accepte şi să adopte orice schimbare culturală anti-familie, doar că mai încet decît restul societăţii.

Adepţii eticii homosexualilor au o viziune pentru un viitor în care domneşte libertatea sexuală, iar valorile iudeo-creştine sunt complet discreditate şi respinse. După cum arată istoria, viziunea lor este o fantezie utopică: o astfel de etică nu poate sustine o societate ordonată. Totuşi, pentru că au o viziune comună, ele sunt unificate într-un mod în care noi nu suntem, şi de aceea agenda lor – distructivă în mod cert – conduce cursul schimbarii sociale în America. Ei prevalează, nu pentru că ei au dreptate, ci pentru că au un plan!

Soluţia pentru problema noastră este să reorientăm mişcarea noastră pro-familie să îmbrăţişeze o viziune pro- activă şi un plan pentru schimbări pozitive.

Din fericire, în timp ce conservatorii pro-familie nu au formulat încă o viziune cuprinzătoare pro-activă, putem cu uşurinţă pune împreună una din diversele priorităţi şi proiecte din cadrul mişcării pro-familie. Altfel spus, viziunea noastră este de a educa o naţiune cu adevărat favorabilă pentru viaţa de familie. Acesta este obiectivul mai mare în care se încadrează toate celelalte scopuri.

Dar cum arata modelul unei comunităţii favorabile pentru familie? Trăind de la sine într-o societate iudeo-creştină, nu ne-am pus, niciodată, această întrebare. Acum însă trebuie să o facem.
Dacă viziunea noastră ar deveni realitate, am căuta ca instituţia căsătoriei
să fie restaurată la faza iniţială, drepturile părinteşti reîntărite, şi un accent reînnoit (în planificarea publică) privind modul în care fiecare lege şi proiect ar putea afecta familia. Comunitatea de afaceri ar crea marketing-ul avînd în vedere familiile, nu satisfăcînd, aşa cum se întâmplă acum, formele distructive de auto-răsfăţare şi auto-satisfacţie.

Industria artei şi cea de divertisment ar încerca să înalţe şi rafineze cultura, mai degrabă decât s-o degradeze şi să o vulgarizeze. Guvernul ar putea, ori de câte ori este posibil, permite comunităţii creştine active găsirea de soluţii la problemele morale şi sociale. Divorţul, curvia, adulterul, avortul, homosexualitatea, bolile sexuale, dependenţa de alcool şi droguri, bolile mintale şi comportamentul ilegal ar fi toate reduse, în mare măsură. Castitatea, modestia, fidelitatea, cumpătarea, ajutorarea, generozitatea, altruismul şi compasiunea ar creşte toate foarte mult.

Adoptarea unei viziuni pro-active modifică întregul conţinut al “războiului cultural.” Noi nu mai abordam fiecare problemă ca o luptă aparte, ci ca parte a unui conflict mult mai mare, cu multe scopuri specifice. Strategiile noastre, tacticile şi alocările de resurse sunt cântărite în conformitate cu cerinţele unui conflict mai mare. Lucrătorii şi luptătorii noştri nu lasă în mod automat câmpul de luptă şi se duc acasă, la sfârşitul fiecărei încăierări, crezând că partea lor s-a facut, ei rămîn pe cîmpul de luptă şi pur şi simplu se repoziţionează pentru campania următoare. Liderii şi activişti noştri beneficiază emoţional şi intelectual de o perspectivă de rază lungă de acţiune a războiului cultural, şi avantajul de a fi capabili să gândească şi să planifice cu cîteva mişcări înainte.

 Evangheliştii şi motivatorii care au o perspectivă măreaţă a viitorului îl pot folosi pentru a recruta noi activişti, convingând şi pe alţii să adere la cauza noastră, în timp ce strategii noştri şi organizatorii au obiective concrete la nivel de mişcare prin care să coordoneze şi să sincronizeze multiplele şi variatele proiecte ale grupurilor independente. Fiecare persoană care luptă de partea familiei are posibilitatea de a alege stilul de viaţă, cariera şi chiar ceea ce consumă în conformitate cu viziunea pro-familie lărgită, decât avînd sentimentul ca este un disident nesemnificativ, singur în sistemul secular-umanist.

 Acestea toate sunt rezultatele positive ale adoptării unei viziuni pro-active, dar cel mai bun rezultat este transformarea nemijlocită a societăţii. Aceasta va necesita lucru (acţiune, efort).

 Înţelepţi ca şerpii şi blînzi ca porumbeii

În timp ce trecem de la studierea agendei homosexuale la formarea unui răspuns creştin la aceasta, trebuie să facem o schimbare, de bază, în perspectiva noastră. Sarcina noastră în prima secţiune a fost de a înţelege adversarul nostru cultural şi spiritual, mişcarea homosexuală, privind la istoria, obiectivele şi activităţile acestei mişcări prin “ochelarii creştini”. Avem nevoie să ne înrădăcinăm în adevărul lui Dumnezeu, să avem încredere că opoziţia noastră contra homosexualităţii este atât biblică, cît şi bine argumentată.

Trebuie să învăţăm cum să promovăm agenda creştină, agenda pro-familie, în societatea noastră, ceea ce înseamnă că trebuie să transmitem ideile biblice celor care nu cred, aşa că trebuie să învăţăm cum să vorbim în limba lor. Cu siguranţă nouă nu ne este ruşine de mesajul nostru creştin, pentru că Evanghelia lui Hristos este “mântuirea fiecăruia care crede, întîi a iudeului, apoi a grecului” (Romani 1:16). Cu toate acestea, majoritatea americanilor (inclusiv mulţi creştini nominali) au fost condiţionaţi să ignore autoritatea scripturală. Noi trebuie să stabilim, prin urmare, credibilitatea personală înainte ca ei să asculte citatele noastre din Biblie. Din fericire, adevărul lui Dumnezeu despre familie şi sexualitate este foarte logic şi uşor de predat în limba “seculară” – mai ales “iudeilor”.

În scrisorile Sfântului Apostol Pavel, etichetele “iudeu” şi “grec” sunt folosite metaforic pentru a desemna tipurile de intelectuali / spirituali. El afirmă în 1 Corinteni 1:23, de exemplu, că “noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru greci (neamuri), o nebunie.” Deoarece iudeii ( şi atunci şi acum) împărtăşesc multe concepte la fel ca şi creştinii (de exemplu, existenţa lui Dumnezeu, crearea lumii de către Dumnezeu, datoria noastră de a-L asculta) ideea că Hristos e Mesia este doar o piatră de poticnire. “Grecii”, iniţial evoluţionişti ale căror presupoziţii au fost mult diferite de cele ale creştinilor şi iudeilor, priveau ideea despre Mesia ca o nebunie. Aplicînd metafora la contextul nostru, “iudeii” sunt cei care pot recunoaşte creaţia în natură, iar “grecii” sunt cei care nu pot. Totul se reduce la modul în care vedem lumea.

Sarcina noastră deci, într-un sens, este de a-i ajuta pe “greci” să devină “evrei” (de exemplu, pentru a ajuta umanistii seculari şi păgâni cu gândire greşită să recunoască proiectarea în creaţie). Astfel, este foarte util faptul ca cea mai iudaică gîndire din toţi grecii o avea Aristotel, filosoful antic care a pus bazele intelectuale a ceea ce mai târziu a fost numită Legea naturală. Acest gânditor laic pre-eminent, a cărui întreagă filozofie este bazată pe premisa ordinii naturale, este podul nostru spre “grecii” lumii moderne.

Este aceelaşi mod de abordare ca cel al mişcării Design-ul Inteligent care a acceptat comunitatea ştiinţifică pentru a evita argumentele teologice despre creaţie versus evoluţie. Încă o dată, Aristotel este un aliat esenţial, pentru că observaţiile sale cu privire la ordinea naturală stau la baza a ceea ce noi numim acum metoda ştiinţifică.

Această secţiune deci, accentuiază cum să transmitem ideile biblice fără a folosi termeni religioşi, începînd cu conceptele fundamentale creştine despre lume.

Unii creştini se pot opune ideii de a face argumente seculare, pe motiv că o astfel de abordare nu este suficient de “evanghelistică”. Adevărul lui Dumnezeu este revelat în creaţie (Romani 1:18-19), şi dacă putem ajuta pe oameni să recunoască aceasta, ei vor fi cu un pas mai aproape de acceptarea lui Isus (pentru care şi prin care toate lucrurile au fost făcute – Ioan 1:2-3). În cazul în care ei încep să trăiască în conformitate cu planul lui Dumnezeu pentru ei, viaţa lor şi a întregii noastre societăţi va fi îmbunătăţită.(traducere Ala Talmazan)