“Sîngele martirilor este sămînţa Bisericii” Tertulian
Credinţa adevărată a fost din totdeauna o sursă de binecuvîntare, salvare şi o viaţă trăită frumos. În acelaşi timp, această credinţă a fost sigilată într-un mod măreţ de sîngele celor ce o purtau. Dovada acestor lucruri le găsim pe paginile nenumărator cărţi, care subliniază viaţa martirilor, una din ele fiind “Foxe’s Book of Martyrs” de John Foxe.
Rîvna înrăită a catolicilor era întotdeauna alimentată de zelul protestanţilor de a demonstra o viaţă trăită conform Scripturii. Lăcomia, batjocura, neomenia şi impertinenţa papilor nu a rămas neobservată şi cînd credinţa adevărată s-a ridicat să dea glas dreptăţii era asuprită, bătută, schingiuită, dar nicidecum omorîtă. Cuvintele ce se stingeau pe buzele martirilor erau: “Cu siguranţă ei pot omorî trupul, dar nicidecum nu se pot atinge de suflet…”.
John Foxe, fiind şi el protestant, a simţit respingere şi umilinţă, dorind astfel să documenteze istorisiri ale martirilor, începînd cu primele biserici şi continuînd cu sutele de protestanţi martirizaţi în timpul domniei reginei Maria în Anglia din sec. XVI.
Cartea este scrisă ca să provoace o puternică chemare credinţei adevărate. Avînd un impact deosebit imediat după editarea ei în 1563, “Foxe’s Book of Martyrs” a celebrat vieţile şi martirizarea reformatorilor englezi. Ea continuă să influenţeze viaţa cititorului, pentru că lectura ei pune un semn de întrebare asupra curajului convingerii. Credinţa adevărată a fost, este şi va fi mereau o alegere de viaţă şi moarte.
Secolul XIII a fost una din cele mai sîngeroase perioade cînd catolicismul omora tot ce nu era conform păgînismului şi datinilor lor. Renumita Inchiziţie – marea dovadă a cruzimii şi a lipsei de omenie a făcut ca numele multor oameni simpli să devină etichete ca eroi ai credinţei. “În acele timpuri peştera era palat, piatra – un aşternut din puf şi rădăcinile sălbatice erau delicii”.
John Huss, înainte de a fi persecutat a afirmat: “Ceea ce am învăţat cu buzele, acum pecetluiesc cu sîngele”. Tineri, bătrîni, femei, bărbaţi, cu toţii au fost sigilaţi cu o caracteristică: Curaj pentru Credinţă.
Acum nu mai trăim acele vremuri, parcă e mai multă toleranţă, lupta religioasă în majoritatea ţărilor nu este aşa evidentă… Pe de altă parte, parcă se pierde treptat şi credinţa adevărată. Nu putem să ne mai ascundem în spatele frazei :”Acum este alt context”, pentru că acum e timpul cel mai potrivit să fim tari pentru adevăr. Creştine, unde mergi? Eşti tu gata să te ţii tare pentru comorile găsite prin credinţa adevărată?
“Nu este laş cel ce dă ceea ce nu poate păstra, ca să cîştige ceea ce nu poate pierde” Jim Elliot