Președintele a dat un exemplu pentru toți

 Odată Sfântul Petru s-a apropiat de Mântuitorul Isus Hristos și l-a întrebat de câte ori să ierte pe fratele său când va păcătui împotriva lui și l-a întrebat dacă e bine să ierte până de șapte ori. Atunci, Isus i-a zis :“ Eu nu îți zic până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte”. Ceea ce  a însemnat că e bine să iertăm mereu. Iar dacă cineva își cere  iertare pentru greșeala făcută, cu atât mai mult trebuie să iertăm. Zilele acestea  președintele țării Nicolae Timofti a recunoscut că a greșit. Mai exact fostul judecător și actualul președinte  la mijlocul anilor 1980 a condamnat un tânăr care pe atunci avea idei pro românești și l-a trimis la tratament psihiatric. Am considerat gestul președintelui drept unul frumos, moral și demn de urmat în contextul actualei clase politice. Toate acuzele la adresa președintelui țării vin de la un lider politic al cărui partid politic trece printr-o criză acută și acum acest lider atacă în stânga și în dreapta. Președintele țării a mai spus că s-a pocăit de greșeala sa și doar peste un an l-a scos pe tânărul Gheorghe David de sub tratamentul psihiatric. Acum, dupa 25 de ani de la acea greșeală, este incorect să îi imputezi acea greșeală pe care chiar liderul țării  și-a recunoscut-o și a făcut tot posibilul să o îndrepte. Dar să mergem mai departe. Mai alarmant este faptul că Mihai Ghimpu ,care l-a acuzat pe președintele țării nu o dată în ultimii ani, și-a permis să utilizeze un limbaj murdar la adresa oricui nu este de acord cu părerea dumnealui. Dar niciodată nu l-am auzit să-și ceară iertare, ba mai mult, a pretins că adevărul absolut îl deține doar el. Nu neg meritele liderului liberal și i-am apreciat statornicia cu care luptă pentru unele valori, dar limbajul dumnelui de multe ori întrece orice limită de bun simț. Și , cu siguranță, are doar de pierdut, iar un simplu gest de iertare publică l-ar face mult mai uman în fața alegătorilor.

 

Președintele țării a dat un exemplu și pentru liderii celorlalte partide. Nu am auzit niciodată public ca Vlad Filat sau Vladimir Voronin , ori Marian Lupu sau Vlad Plahotniuc să vină cu scuze publice, așa cum a făcut-o președintele țării. Și fiți siguri, că cei nominalizați au pentru ce să își ceară iertare de la oamenii acestei țări. Candidatul la funcția de premier ar trebui să-și ceară iertare pentru denunțarea acordului AIE-2 și pentru discuțiile telefonice care i-au știrbit din reputație, pentru faptul că a promis că nu va vota unele legi rele, dar până la urmă le-a promovat cu insistență.  Fostul șef de stat și lider al partidului comunist ar trebui să-și ceară public iertare pentru regimul comunist și pentru simbolurile pe care le promoveză și în numele cărora au murit milioane de oameni pe timp de pace. Actualul președinte al legislativului țării ar fi bine să se pocăiască de  inconsecvență politică, de spune una și  face total alta.  Dar, toți cei sus-menționați ar fi trebuit să iasă public și să își ceară iertare, pentru că oamenii simpli și-au pierdut încrederea în tot ce înseamnă politică. Și noi,  ca simpli cetățeni îi vom ierta, pentru că am făcut-o de atâtea ori, doar cu o condiție- să nu se mai întoarcă la modul lor de trai din trecut. Știm că politica autohtonă este plină de neîncredere, oportunistă, egoistă și nespus de materialistă. Dar vreau să văd că avem politicieni care spun aceste cuvinte magice, dar pline de putere care sunt: “vă rog, iertați-mă.” Și atunci oamenii vă vor privi altfel.