Epistola către Romani despre predestinare

Biblia despre predestinare.

Cuvântul „predestinare” nu apare în Biblie, dar în cercurile teologice se fac multe discuții la acest subiect.

Întrebare:

Vreau să vă întreb ce părere aveți despre predestinare? Eu nu cred în predestinare, totuși sunt anumite versete în Biblie care ar confirma existența predestinării. De exemplu, Romani  capitolele 9 la 11. Dumneavoastră ce părere aveți? Credeți că Dumnezeu mai dinainte a hotărât pe unii oameni pentru pierzare, iar pe ceilalți i-a hotărât pentru mântuire și orice ar face oricare dintre ei nu pot să iasă din tiparul hotărât mai dinainte?

Este adevărat că textul din capitolele 9-11 din epistola apostolului Pavel către Romani, la prima citire, creează impresia că se vorbește despre predestinare. Mulți înțeleg acest text ca referindu-se la faptul că Dumnezeu de la început a predestinat pe unii pentru viața veșnică și pe alții pentru pierzare veșnică.

Adepții învățăturii calviniste, care împărtășesc această doctrină a predestinării, afirmă că responsabilitatea omului în mântuire ar nega suveranitatea lui Dumnezeu: într-un fel, omul, prin alegerile sale, L-ar forța pe Dumnezeu să procedeze într-un fel sau altul. Totuși, dacă vorbim despre liberul arbitru vizavi de predestinare, în toată Biblia urmărim că Dumnezeu pune omul în fața unor alegeri și îi arată că soarta lui va fi potrivită cu alegerile făcute. În Vechiul Legământ Dumnezeu pune omului în față o alegere: să împlinească Legea ca să fie binecuvântat în țara promisă sau dacă va alege să nu asculte de poruncile lui Dumnezeu, va fi blestemat în țară până acolo că va fi izgonit din țară.

Porunca aceasta pe care ţi-o dau eu azi, nu este mai pesus de puterile tale, nici departe de tine. Nu este în cer, ca să zici: „Cine se va sui pentru noi în cer şi să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim şi s-o împlinim?” Nu este nici dincolo de mare, ca să zici: „Cine va trece pentru noi dincolo de mare şi să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim şi s-o împlinim?” Dimpotrivă, este foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta, ca s-o împlineşti. Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul. Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui, şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rînduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti, şi ca Domnul, Dumnezeul tău să te binecuvinteze în ţara pe care o vei lua în stăpînire. Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta, şi te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei şi să le slujeşti, vă spun astăzi că veţi peri, şi nu veţi avea zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpînire, după ce veţi trece Iordanul. Iau azi cerul şi pămîntul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvîntarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămînţa ta, iubind pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultînd de glasul Lui, şi lipindu-te de El: căci de aceasta atîrnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale, şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor tăi, lui Avraam, Isaac şi Iacov“ (Deuteronom 30:19-20)

Dacă vorbim despre Noul Legământ, Noul Testament ne arată clar care este condiția mântuirii – credința:

Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veșnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El. Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentrucă n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. (Ioan 3:16-18)

Deci, în Noul Legământ, comparativ cu Vechiul Legământ, condițiile se schimbă: omul este mântuit prin credință, nu prin faptele Legii (condiție a Vechiului Legământ) și mântuirea este pentru toată lumea, nu doar pentru poporul Israel. Dacă Noul Legământ este un legământ condiționat, evident că omul își are partea lui de responsabilitate în procesul de mântuire a sufletului său.

Contextul textului din Romani 9-11

Contextul determină sensul textului. Deci, este important să cunoaștem contextul celor trei capitole din epistola către Romani, care s-ar părea că vorbesc despre predestinare. Epistola către Romani a fost scrisă de către apostolul Pavel sfinților din Roma care erau dintre evrei și dintre Neamuri. Biserica din Roma la acel moment se confrunta cu două erezii:

  1. Antinomienii (anti – împotriva și nominos – lege) – adepții acestei învățături erau împotriva Legii: ei ziceau că mântuirea este prin har, prin credință și, deci, omul dacă crede poate trăi cum vrea. Posibil că majoritatea adepților acestei învățături erau dintre Neamuri.
  2. Iudaizatorii– erau de părerea că mântuirea este prin credință, dar sfințirea este prin ținerea Legii (sistemul de închinare al Vechiului Legământ). Altfel spus, ei erau de părerea că Noul Legământ se adaugă la Vechiul Legământ și astfel creștinii trebuie să țină Legea, care este ”umbra bunurilor viitoare și nu are înfățișarea adevărată a lucrurilor” (Evrei 10:1).

În această epistolă apostolul Pavel combate aceste două erezii într-un mod foarte sistematizat. Cartea poate fi împărțită în cinci segmente:

  1. În primele trei capitole (Romani 1-3:20) autorul demonstrează că toată lumea (iudei și neamuri) sunt sub păcat și au nevoie de mântuire.
  2. Apoi, de la 3:21 până la capitolul 5, arată că mântuirea este prin credință, fără faptele Legii (adică fără a ține sistemul de închinare al Vechiului Legământ) atât pentru iudei, cât și pentru Neamuri.
  3. În capitolele 6-8 apostolul demonstrează că sfințirea este prin jertfa Domnului Isus Hristos și lucrarea făcută de Duhul Sfânt în viața celui mântuit, nu prin faptele Legii (ținerea Vechiului Legământ).
  4. Apoi, în capitolele următoare, de la 9 la 11, autorul arată suveranitatea lui Dumnezeu în mântuire: El alege pe cine și cum să mântuiască. Altfel spus, apostolul Pavel dovedește că nimeni nu-I poate băga în vină lui Dumnezeu de ce El a ales să mântuiască nu doar pe evrei, ci și pe Neamuri prin credință și nu prin faptele Legii.
  5. Capitolele 12-16 sunt îndemnuri practice: cum să trăiești viața de creștin, având în vedere lucrarea pe care o face Dumnezeu în omul născut din nou.

Dumnezeu nu hotărăște alegerile oamenilor, ci hotărăște soarta acestora potrivit cu alegerile lor

Confuzia cea mai mare o produce capitolul 9, din care s-ar părea că Dumnezeu hotărăște pentru oameni și nu le lasă loc pentru alegeri. Totuși, dacă am studia fiecare caz în parte, am vedea că Dumnezeu alege de cine să Se îndure, potrivit cu alegerile pe care le face omul, prin cunoașterea Sa de mai înainte. De exemplu, de ce Dumnezeu l-a iubit pe Iacov și a urât pe Esau? În cartea Geneza găsim răspunsul: Iacov a prețuit mai mult ca orice binecuvântările lui Dumnezeu, dar Esau nu. Esau și-a vândut binecuvântarea pe care o avea prin dreptul de întâi-născut pentru o strachină de linte. Alt exemplu este cel al lui Faraon. Din cartea Exod 7-11 aflăm că Faraon la primele 5 urgii și-a împietrit singur inima și nu a voit să dea drumul poporului și doar la a șasea urgie Dumenzeu i-a împietrit inima și i-a spus:

Dacă Mi-aş fi întins mîna, şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pămînt. Dar te-am lăsat să rămîi în picioare, ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit în tot pămîntul. (Exod 9:15-16)

Apostolul Pavel anume acest text îl citează la Romani 9:17. Dacă din textul de la Romani mulți concluzionează că Dumnezeu înadins l-a făcut rău pe Faraon, împietrindu-i inima, atunci din textul din cartea Exod înțelegem că Dumnezeu l-a ridicat pe Faraon prin aceea că l-a lăsat în viață și nu l-a nimicit. Nu Dumnezeu l-a făcut rău, Dumnezeu l-a ridicat în poziția în care era și l-a lăsat în viață.

Cuvântul „predestinat” în Biblie

Cuvântul “predestinat” ( προώρισεν – proorisen) în Biblie este folosit doar de cinci ori în trei epistole ale apostolului Pavel și este tradus în limba română cu expresiile “hotărât mai dinainte” sau “rânduit mai dinainte”. Studiind aceste texte, înțelegem că Dumnezeu hotărăște mai dinainte soarta omului potrivit cu cunoașterea mai dinainte a alegerilor acestuia.

1. La Romani 8:28-30 Dumnezeu spune că El a hotărât mai dinainte (predestinează) pe cine să facă asemenea chipului Său și pe aceea îi cheamă. Din context înțelegem că Dumnezeu a hotărât mai dinainte să-i facă după chipul Fiului Său pe acei despre care a cunoscut mai dinainte că-L vor iubi.

De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său. Căci pe aceia, pe cari i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe cari i-a hotărît mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe cari i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit. (Romani 8:28-29)

2. Efeseni 1:5, 11. Aici cuvântul προώρισεν  – este tradus “rânduit mai dinainte”

În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rînduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale… (Efeseni 1:5)

În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rînduiţi mai dinainte, după hotărîrea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, cari mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Şi voi, după ce aţi auzit cuvîntul adevărului (Evanghelia mîntuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfînt, care fusese făgăduit, şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor cîştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. (Efeseni 1:11-14)

Vedem că au “fost rânduiți mai dinainte să fie înfiați prin Isus Hristos” destinatarii, care mai dinainte au nădăjduit în Hristos și autorul specifică că ei au auzit Evanghelia, au crezut și au fost pecetluiți cu Duhul Sfânt. Lucrul acesta este foarte important, fiindcă doctrina calvinistă, care învață că Dumnezeu a predestinat pe unii pentru pierzare veșnică și pe alții pentru mântuire, spune că omul este într-atât de păcătos (depravare totală) încât el nu este în stare să vină cu pocăință la Dumnezeu și numai omul regenerat (adică pecetluit cu Duhul Sfânt) poate să primească Evanghelia atunci când o aude. Altfel spus, potrivit acestei învățături omul mai întâi este regenerat (născut din nou), apoi aude Evanghelia și crede.

Deci, Dumnezeu este suveran și El are totul sub control și, în suveranitatea Sa, El a hotărât pe cine și după ce criterii să mântuiască, dar aceasta nu exclude responsabilitatea omului în mântuire.

Vă recomand, de asemenea, să citiți și articolul „Are suport biblic învățătura despre alegerea necondiționată?”

Articole recomandate: