Procesul de schimbare a poziţiei Bisericii faţă de homosexualitate

Răscumpărarea Curcubeului de Scott Lively, continuare

O mişcare conservativă cunoscută sub numele Biserica Mărturiei a continuat să influienţeze cele mai mari confesiuni creştine din America. O serie de articole la acest subiect au fost publicate în numărul din Aprilie-Mai 2002 al revistei The American Enterprise cu titlul “ Înapoi spre ortodoxie“ . În aceste articole, mişcarea Bisericii Unite a Metodiştilor(care a condus contra-atacul cu susţinătorii căsătoriilor între homosexuali) s-a pomenit cu o scădere a numărului de membri. Un lucru asemănător s-a întâmplat cu Baptiştii de Sud. Când aceştea au luat o poziţie fermă vizavi de homosexualitate, s-au trezit cu rebeli. Biserica Presbiteriană din SUA a ajuns la 1000 de biserici locale în Iunie 2001, fapt care a ajutat acea confesiune să oprească aprobarea unui amendament care prevedea ordinarea homosexualilor, în acel an, la fel ca în 2002.

Chiar şi în Biserica Episcopală s-au opus homosexualităţii prin formarea mai multor filiale locale a unei organizaţii pro-familie numite Episcopalians United. Dar în iulie 2008, la Conferinţa Internaţională a Bisericii respective s-au trezit cu un boicot din partea la 200 de preoţi.(“Anglicanii se întâlnesc ameninţaţi de schismă,” Associated Press, 16 iulie, 2008)

Reacţia bisericii catolice poate fi mai pronunţată de-a lungul timpului, avînd în vedere modul în care biserica dată a avut de suferit din cauza că a tolerat homosexualitatea. În luna mai 2002, un purtător de cuvînt al Papei Ioan Paul II a răspuns unor provocări homosexuale că homosexualii nu trebuie să fie ordinaţi. Cardinalul Antony Bevilacqua din Filadelfia a declarat că încearcă să identifice slujitori homosexuali, numind homosexualitatea “un rău moral”

Consecinţele naturale ale comportamentului homosexual va grăbi probabil procesul de schimbare, deoarece un procent înalt de preoţi homosexuali au virusul HIV şi mulţi dintre preoţii catolici mor de această boală. Statisticile arată că rata mortalităţii în acest grup este de 4 ori mai mare decît în general pe ţară.( Thomas, Judy L., “ O provocare a bisericii, Preoţi catolici mor de SIDA, deseori în tăcere,The Kansas City Star, 30 ianuarie, 2000) De atunci biserica a luat măsuri pentru a depista candidaţii la seminarul teologic care sunt homosexuali.(“ Vaticanul încurajează testarea psihologică pentru a preveni preoţirea homosexualilor, Life Site news, 30 octombrie 2008”)

Totuşi se pare că mişcările profamilie pot fi prea întârziate, prea nesemnificative pentru unele confesiuni. În timp ce Presbiterienii Conservatişti par să fi recîştigat controlul asupra asambleii lor naţionale, o minoritate considerabilă de liberali ameninţă că va părăsi confesiunea.(“ Discuţiile despre dezbinarea presbiteriană iau amploare” Christianity Today, 3 decembrie 2001 ). În 2006 un pastor presbiterian a fost pedepsit disciplinar pentru că a binecuvântat o uniune dintre două lesbiene.(“Un slujitor presbiterian ameninţat cu proces din cauza căsătoriilor de acelaşi sex,” Faithstreams.com, 15 septembrie, 2006) totuşi in 2008, participanţii la o conferinţă a bisericii presbiteriene “ au votat cu 54% împotriva la 46% pentru eliminarea unei propoziţii din constituţia lor care cerea slujitorilor să fie sau căsătorit şi fidel, sau celibatar şi cast (”Presbiterienii încearcă să accepte slujitori homosexuali, dar lupta încă continuă”, Religion News, 1 iulie 2008).

În timp ce creşte valul de opoziţie din cadrul Bisericii Episcopale, un grup foarte organizat numit Integritate au constatat în publicaţia lor cu aceeaşi denumire că rezoluţiile recente care permit binecuvîntarea uniunilor de acelaşi sex au fost aproape zădărnicite: ” deputaţii care au fost dezbinaţi în 2002, episcopii care s-au abţinut atunci, trebuie să fie traşi la răspundere… O ”întâlnire de ascultare” între membrii grupului Integritate… şi slujitorii din eparhiile dvs ar fi binevenită.(”Vorbiţi cu reprezentanţii şi slujitorii dvs despre binecuvântarea căsătoriilor de acelaşi sex!”, Voice of Integrity, Vara/toamna 2002) In 2007, biserica ”a afirmat încă o dată că homosexualii sunt o parte integrală a trupului bisericii Americane”, (Consiliul episcopal îşi reafirmă atitudinea homosexuală, The Christian Post, 5 martie, 2007).

Membri ai confesiunilor conservatiste(acele care afirmă infailibilitatea şi integritatea Bibliei) ar putea fi ispitită să stea nepăsătoare vizavi de infiltrarea homosexualilor în bisericile mari, abordând atitudinea de ” e problema lor”, dar aceasta ar fi o mare greşeală. Trebuie să nu uităm de tactica politică a lui Kirk şi Pill. Homosexualii caută putere în cadrul bisericilor liberale pentru a găsi căi şi a obţine credibilitatea acelor instituţii care le vor permite să ducă o campanie împotriva bisericilor care cred ăn autoritatea Bibliei, precum şi alte instituţii Iudeo-creştine.

O ameninţare serioasă a fost apariţia unui curent pro-homosexual interconfesional care atacă direct bisericile biblice. Autorul a dat exemple clare când grupuri de slujitori pro-homosexuali s-au adunat împreună în grupuri ad-hoc pentru a susţine agenda homosexuală. De obicei, astfel de acţiuni fac ca ziarele să publice informaţie pro-homosexuală sau oferă posibilităţi activiştilor lor să ţină discursuri de promovare la adunările organelor de conducere locale. Tot mai des se întâmplă ca numărul slujitorilor care susţin homosexualitatea este mai mare decât numărul preoţilor conservatişti.

Una din organizaţiile care promovează homosexualitatea în mod agresiv şi activ este Clergy United for the Equality of Homosexuals( Uniunea Preoţilor pentru egalitatea homosexualilor)-UPEH, care lucrează activ atât în biserică, cât şi în societate. Următoarea descriere vine dintrun material al acestei organizaţii:

Chemăm Bisericile creştine şi slujitoriii lor să recunoască calvarul victimilor bigotismului respectabil din America care îşi trăieşte ultimele clipe, precum şi a homofobiei. Le cerem deasemenea să repare acest rău de care, în cea mai mare parte, se fac responsabili credincioşii. În urma unui studiu biblic amănunţit, a celei mai recente cercetări în domeniul homosexualităţii, încurajăm slujitorii bisericeşti şi adunările să studieze şi să abordeze subiectul homofobiei. Ne angajăm să asigurăm suport şi strategii de succes pastorilor, liderilor, judecătorilor şi publicului.

Homofobia este, bineînţeles, termenul depreciativ inventat de mişcarea homosexuală pentru a defini orice dezaprobare a homosexualităţii şi declarată de ei drept o formă de boală mentală izvorîtă dintro teamă iraţională şi ură faţă de homosexuali.

Pentru a-şi promova agenda sa, directorul UPEH, Rev. Steven Kindle a ţinut un seminat la Prima Biserică Congregaţională din Santa Barbara, California în noiembrie 2002. Tema seminarului a fost aleasă cu ironie: De partea cealaltă a Biblie şi homosexualităţii. Scopul explicit a lui Kindle a fost cel de “ a contribui la oprirea violenţei spirituale şi fizice împotriva homosexualilor, lesbienilor, bisexualilor şi persoanele transgender.”

Înţelegem astfel pînă unde poate ajunge tactica lor de a “ diviza şi cîştiga”: slujitori heterosexuali creştini care la început doar aprobau modul de viaţă homosexual, au ajuns să fie susţinători activi şi chiar şi-au asumat rolul de oameni jigniţi şi deranjaţi de către cei care îndrăznesc să revendice adevărul clar al Bibliei cu privire la păcatul homosexualităţii. Şi mai mult, ei acuză în mod intenţionat credincioşii că promovează violenţă împotriva homosexualilor din societate.

Deşi poziţia lui Kindle nu reprezintă sub nici o formă poziţia majoritară a Bisericii americane, nu ar fi înţelept să o ignorăm având în vedere tendinţa pe care am observat-o în acest capitol. Probabil că vom observa o creştere a acestui gen de activism, care va influienţa clar bisericile conservatiste. Un exemplu în acest sens găsim în Biserica Evanghelică Luterană din America, din St.Paul, Minnesota. Mark Hanson, episcopul acesteia, a criticat dar nu a exclus o adunare locală care a ordinat drept păstor o femeie lesbiană declarată, în 2001( http://www.religoustolerance.org/hom_elca.htm).

O altă adunare care fusese conservatistă la început, a cedat în faţa seducţiei homosexuale. Următorul pasaj l-am preluat din Raportul Bienal la Consiliului Frăşesc Menonit din 2000-2002, din Minessota. Preşedintele lor, Al Hoffman, scrie:

În ultimii doi ani, am fost martori a unui şir de evenimente în lumea Menonită şi Frăţescă în care reprezentanţi ai persoanelor LGBT, susţinători şi adunări simpatizante şi-au cerut dreptul lor de cetăţeni deplini ai Împărăţiei lui Dumnezeu. Asociaţia Guvernului Studenţesc a Universităţii Menonite de Est a acceptat iniţiativa de a da statut oficial de club organizaţiei “ Un loc sigur“ , care are misiunea de a crea un spaţiu de discuţie pe subiecte legate de sexualitate. Asociaţia Fraţilor Susţinători, o agenţie a Bisericii Fraţilor, a angajat pe fostul preşedinte al Consiliului Frăţesc Menonit, Ralph McFadden . Curajoşi în faţa pedepsei, Biserica Menonită din Germantown a ordinat cu bucurie pe fratele nostru homosexual David Weaver în funcţia de cleric slujitor. Biserica Fraţilor din Manchester a dat dovadă de un spirit de liderism profetic votând pentru oferirea cununiilor între persoane de acelaşi sex. Una dintre păstoriţele canadiene şi-a declarat public orientarea lesbiană şi se bucură de o mare susţinere. O altă biserica din Michigan a ordinat fratele pe Matt Smucker, un fost membru al Consiliului Frăţesc Menonit. În Oregon,Portland, Biserica Păcii şi-a ales drept păstor pe Kirby Lauderdale, un homosexual declarat. Conferinţa Frăţesacă de la Illinois şi-a cerut iertare faţă de Bisericile din Oak Park şi Maple Avenue pentru că iniţial i-a condamnat pentru politica lor de acceptare. Consiliul Frăţesc stabileşte legături cu tot mai mulţi tineri care vin la scolile noastre şi în adunările noastre. Duhul Sfânt lucrează cu putere în mijlocul Consiliului Frăţesc Menonit şi nimeni nu îl poate opri.

La încheiere, pentru cei care gândesc că o convieţuire paşnică între bisericile pro-homosexuale este posibilă, să privim la soarta Dnei Fisher, membră a Bisericii Unite a lui Hristos, Emanuel, din West Bend, Wisconsin. Dna Fisher, în vârstă de 83 ani, împreună cu un alt susţinător de 88 de ani şi alţi 12 membri în vârstă a acestei biserici “ progresiste “ , au fost date afară din biserică pentru că s-au opus încercării păstorului lor de a face biserica mai pro-homosexuală. Pentru a-i insulta şi mai mult, avizul de excomunicare a fost emis cu puţin înainte de Crăciun. Pentru a se apăra, biserica a emis un comunicat simplu prin care declarau că în timp ce majoritatea membrilor înţeleg că timpurile s-ai schimbat “ este un grup care ar vrea să rămână în anul 1952 “ .( “ Biserica devine o casă împărţită JSOnline, Milwaukie Journal Sentinel, 19 ianuarie, 2003).

Cum poate restul bisericii să scape de otrava activismului homosexual? Singurul antidot este învăţătura clară despre homosexualitate care trebuie să vină de la amvon.