Întrebare:
Avem nevoie de un sfat. Cum credeţi, poate un creştin a cărui soţie nu este credincioasă să fie membru al consiliului bisericii?
Biblia nu învaţă aceasta pentru că creştinii care sunt aleşi în conducerea bisericii sunt aleşi în baza calităţilor caracterului propriu. În ce priveşte relaţia cu soţia, de la cel care este ales în conducerea bisericii se cere să fie “bărbatul unei singure neveste”, adică, să fie un om credincios în relaţiile cu soţia şi care nu se lasă ispitit sau atras emoţional sau sexual de alte femei ci ştie să-şi ţină “vasul în sfinţenie” şi îşi iubeşte soţia aşa cum Hristos iubeşte Biserica Sa.
Dar, presupun că va reproşa cineva cu versetul care spune că celor ce sunt puşi în conducere li se cere să-şi ţină în supunere copiii. Deci, dacă este cerinţa aceasta cu privire la copii, de ce nu se răspândeşte şi asupra soţiei? Să privim la acest text în contextul său:
Adevărat este cuvântul acesta: „Dacă râvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun.” Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii. Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de câştig mârşav, ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani; să-şi chivernisească bine casa şi să-şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa. Căci, dacă cineva nu ştie să-şi cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu? Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe şi să cadă în osânda diavolului. Trebuie să aibă şi o bună mărturie din partea celor de afară, pentru ca să nu ajungă de ocară şi să cadă în cursa diavolului. (1 Timotei 3:1-7)
De la un bărbatul care este implicat în conducerea bisericii se cere să-şi administreze bine casa şi nu se califică pentru această poziţie cel care nu veghează asupra comportamentului copiilor săi şi nu-i ţine în supunere cu toată cuviinţa.
Nu poate însă soţul să decidă pentru soţie să creadă sau să nu creadă în Domnul Isus Hristos. Aceasta este alegerea ei personală şi în acest sens, Cuvântul lui Dumnezeu spune:
Celorlalţi le zic eu, nu Domnul: dacă un frate are o nevastă necredincioasă, şi ea voieşte să trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea. Şi dacă o femeie are un bărbat necredincios, şi el voieşte să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei. Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă, şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altminteri, copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi. Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. Căci ce ştii tu, nevastă, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui nevasta? (1 Corinteni 7:12-16)
Vedeţi ce spune ultimul verset? Ce ştii tu nevastă dacă îţi vei mântui bărbatul, sau ce ştii tu bărbate dacă îţi vei mântui nevasta? Creştinul poate să-i vestească Evanghelia soţiei lui necreştine, dar este alegerea ei personală să creadă sau nu în Domnul Isus Hristos.
Revenind iar la întrebare, nu am văzut versete în Biblie care ar opri pe un bărbat de la slujirea în Evanghelie sau să nu fie ales la funcţie de conducere în Biserica pe motiv că soţia lui nu este creştină. Este important însă atât pentru bărbatul care are soţia necredincioasă, cât şi pentru ceilalţi membri ai Bisericii să înţeleagă bine şi să se asigure că iau o hotărâre înţeleaptă când este vorba de implicarea lui într-o slujire şi poziţie de conducere.