De ce nu s-a vestit un post la răpirea Basarabiei?

0
771

Întrebare:

Se cunoaște că evreii, în antichitate, când erau în pericol de a fi invadați, etc., posteau în sac și cenușă și strigau către Domnul să-i scape. Nu-mi este clar de ce România, fiind țară creștină, când i-a fost înaintat ultimatumul privind retrocedarea Basarabiei, nu a postit în sac și cenușă (tot poporul țării), nu a strigat către Domnul să-i scape de Diavolii Roșii (URSS) ca, ulterior, să se avânte în lupta împotriva lor? Doar așa proceda Ștefan cel Mare și Dumnezeu i-a dat izbândă împotriva turcilor, aproape de fiecare dată.

În toate materialele pe care le-am citit până acum despre acest eveniment nu am găsit nicăieri ca regele Carol II să fi consultat conducerea duhovnicească a României vis-a-vis de această problemă și nici să fi venit el cu vreo inițiativă prin care să cheme poporul la post. Carol II a fost un om slab și a fost înconjurat de oameni slabi, pe care apoi i-a învinuit pentru deciziile și alegerile lui greșite.

Iată cum a procedat împăratul Iosafat, când a fost într-o situație similară cu cea în care se afla regele Carol II în Iunie 1940:

1 După aceea, fiii lui Moab şi fiii lui Amon, şi cu ei nişte Moaniţi, au pornit cu război împotriva lui Iosafat. 2 Au venit şi au dat de ştire lui Iosafat, zicînd: „O mare mulţime înaintează împotiva ta de dincolo de mare, din Siria, şi sînt la Haţaţon- Tamar, adică En- Ghedi. 3 În spaima sa, Iosafat şi- a îndreptat faţa să caute pe Domnul, şi a vestit un post pentru tot Iuda. 4 Iuda s’a adunat să cheme pe Domnul, şi au venit din toate cetăţile lui Iuda să caute pe Domnul. 5 Iosafat a venit în mijlocul adunării lui Iuda şi a Ierusalimului, în Casa Domnului, înaintea curţii celei noi. 6 Şi a zis: „Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, nu eşti Tu Dumnezeu în ceruri şi nu stăpîneşti Tu peste toate împărăţiile neamurilor? Oare n’ai Tu în mînă tăria şi puterea, aşa că nimeni nu Ţi se poate împotrivi? 7 Oare n’ai izgonit Tu, Dumnezeul nostru, pe locuitorii ţării acesteia dinaintea poporului Tău Israel, şi n’ai dat- o Tu pentru totdeauna de moştenire seminţei lui Avraam care Te iubea? 8 Ei au locuit- o şi Ţi- au zidit în ea un locaş sfînt pentru Numele Tău, zicînd: 9 „Dacă va veni peste noi vreo nenorocire, sabia, judecata, ciuma sau foametea, ne vom înfăţişa înaintea casei acesteia şi înaintea Ta, căci Numele Tău este în casa aceasta; vom striga către Tine din mijlocul strîmtorării noastre, şi Tu ne vei asculta şi ne vei mîntui! 10 Acum, iată, fiii lui Amon, şi ai lui Moab şi cei din muntele Seir, la cari n’ai îngăduit lui Israel să intre, cînd venea din ţara Egiptului,- căci s’a abătut de la ei şi nu i- a nimicit,- 11 iată- i cum ne răsplătesc acum, venind să ne izgonească din moştenirea Ta, pe care ne- ai dat- o în stăpînire! 12 O, Dumnezeul nostru, nu- i vei judeca Tu pe ei? Căci noi sîntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi, care înaintează împotriva noastră, şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sînt îndreptaţi spre Tine! 13 Tot Iuda stătea în picioare înaintea Domnului, cu pruncii, nevestele şi fiii lor. 14 Atunci Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, Levitul, dintre fiii lui Asaf. 15 Şi Iahaziel a zis: „Ascultaţi, tot Iuda şi locuitorii din Ierusalim, şi tu, împărate Iosafat! Aşa vă vorbeşte Domnul: „Nu vă temeţi şi nu vă spăimîntaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu. 16 Mîne pogorîţi- vă împotriva lor. Ei se vor sui pe dealul Ţiţ, şi- i veţi găsi la capătul văii, în faţa pustiei Ieruel. 17 Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta: aşezaţi- vă, staţi acolo, şi veţi vedea izbăvirea pe care v’o va da Domnul. Iuda şi Ierusalim, nu vă temeţi şi nu vă spăimîntaţi; mîne, ieşiţi- le înainte, şi Domnul va fi cu voi! 18 Iosafat s’a plecat cu faţa la pămînt, şi tot Iuda şi locuitorii Ierusalimului s’au aruncat înaintea Domnului să se închine înaintea Lui. 19 Leviţii dintre fiii Chehatiţilor şi dintre fiii Coreiţilor s’au sculat şi au lăudat cu glas tare şi puternic pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. 20 A doua zi, au pornit disdedimineaţă spre pustia Tecoa. La plecarea lor, Iosafat a venit şi a zis: „Ascultaţi- mă, Iuda şi locuitorii Ierusalimului! Încredeţi- vă în Domnul, Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi- vă în proorocii Lui, şi veţi izbuti. 21 Apoi în învoire cu poporul, a numit nişte cîntăreţi cari, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, şi mergînd înaintea oştirii, lăudau pe Domnul şi ziceau: „Lăudaţi pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veac! 22 În clipa cînd au început cîntările şi laudele. Domnul a pus o pîndă împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi împotriva celor din muntele Seir, cari veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuţi. 23 Fiii lui Amon şi ai lui Moab s’au aruncat asupra locuitorilor din muntele Seir ca să- i nimicească cu desăvîrşire şi să- i prăpădească. Şi, după ce au isprăvit cu locuitorii din Seir, s’au ajutat unii pe alţii să se nimicească. 24 Cînd a ajuns Iuda pe înălţimea de unde se zăreşte pustia, s’au uitat înspre mulţime, şi iată că ei erau nişte trupuri moarte întinse pe pămînt, şi nimeni nu scăpase. 25 Iosafat şi poporul său s’au dus să ia prăzile; au găsit printre trupuri multe bogăţii şi lucruri scumpe, şi au luat atît de multe că n’au putut să le ducă pe toate. Trei zile au prădat, căci era multă pradă. 26 A patra zi, s’au strîns în valea Beraca (Binecuvîntare), unde au binecuvîntat pe Domnul; de aceea au numit locul acesta valea Beraca, nume care i- a rămas pînă în ziua de azi. 27 Toţi oamenii din Iuda şi din Ierusalim, în frunte cu Iosafat, au plecat veseli şi s’au întors la Ierusalim, căci Domnul îi umpluse de bucurie, izbăvindu- i de vrăjmaşii lor. 28 Au intrat în Ierusalim şi în Casa Domnului, în sunete de alăute, şi de arfe şi trîmbiţe. 29 Groaza Domnului a apucat toate împărăţiile celorlalte ţări, cînd au auzit că Domnul luptase împotriva vrăjmaşilor lui Israel. 30 Şi împărăţia lui Iosafat a fost liniştită, şi Dumnezeul lui i- a dat pace de jur împrejur.

Binecuvântat este poporul al cărui împărat, când este în spaimă, își îndreaptă privirile spre Domnul și vestește un post pentru tot poporul.