Poezia ” Dragoste interzisă „

0
1984

În contextul sărbătorii de 14 februarie, am decis să scriu și poezia mea preferată, scrisă în momentul în care eram și eu îndrăgostită…

Dragoste interzisă

 

Gonindu-te departe…

Te chem și te gonesc.

Am vrut să afli totul, 

Dar nu pot să-ți vorbesc.

Sau poate-așa mi-e viața…

Lipsită de răspuns,

Aș vrea să-mi fii alături,

O zi-mi va fi de-ajuns.

Știu că o ai pe alta, 

Că ai deja un dor,

Știu că nu-ți pasă ție, 

Că vei lăsa să mor.

De dorul tău muri-voi,

De pasiunea ta,

O Doamne, Tu știi totul,

Mă vei putea ierta?

Că iubesc nebunește

Cu ochii de păgîn,

O dragoste-interzisă

La care, însă, țin.

Tu suflet, să-ți lași calea

Spre el, spre văi deșarte, 

Căci el nu ți-e destinul,

O lume te desparte.

Nu-mi pasă! Imposibil?

Cine a spus? Nu eu.

Sau ai spus tu, iubire?

Nu. A spus Dumnezeu.

Atunci fie-mi iertată

Greșeala-amară-a mea…

Aș spune c-am să-l uit,

Dar mă voi înșela.

Căci pentru el, eu, Doamne

Aș face ce mi-ar cere,

Munți aș mișca și ape…

I-aș dărui trei stele.

Una ca să-l păzească,

Alta să-i dea iubire

Și-n viitor a treia,

Să-i dăruie fericire.

Iar lîngă el un soare,

Viața să-i lumineze

Și niciodată fața

Să nu i se-ntristeze.

Căci eu voi fi un înger

Ce-n veci îl va veghea,

Și ca să-l scap de moarte

Eu viața mea-i voi da.

El nu va ști nicicînd 

Că-n taină îl iubesc,

Că pentru el muri-voi 

Și pentru el trăiesc.

Iluzii nu-mi voi face,

Și nici nu am să-i spun,

De taina vieții mele,

De-un sentiment nebun.