Un Plan Specific (Răscumpărarea curcubeului)

0
568

Răscumpărarea Curcubeului

 A. Definiţi un câmp de misiune local

Nu ne putem permite să începem un proiect pe care nu-l putem finisa, mai ales la începutul acestei reînnoiri a mişcării noastre. De aceea este necesar să definim un câmp de misiune local, de dimensiuni concrete şi care va servi ca model iniţial. Stabiliţi o “Zonă de Răscumpărare” ZR ce cuprinde o zonă  care ar fi rezonabil de a fi transformată, cu un efort de la cinci la zece ani, având un număr relativ mic de aliaţi. ZR ar trebui să fie destul de mică pentru a putea fi administrată, dar care să reprezinte un oraş mai mare sau o comunitate în care se află (adică să conţină atât secţiuni comerciale şi rezidenţiale cât şi instituţii de bază: școli, biblioteci şi organizaţii obşteşti). În zonele rurale ZR poate fi chiar şi un orăşel micuţ. Stabiliţi limitele geografice şi însemnaţi-le pe hartă.

B. Adunaţi o echipă de misionari

Recrutaţi o echipă de activişti care pot prinde viziunea de a crea o comunitate care cu adevărat sprijină familia. Lucraţi împreună pentru a planifica o campanie de a încreştina ZR, prin activitate în toate sferele societăţii, mai ales în biserici, afaceri, educaţie, media şi de guvernare. Pentru un plan mai detaliat cu privire la felul cum să organizezi şi să lansezi membrii echipei, vezi Capitolul 10.  “Echipa de răscumpărare” poate şi chiar ar trebui să includă membri din diverse denominaţii creştine, organizaţii  para-bisericeşti şi alte entităţi care cred în Biblie şi care sunt pentru familie.

C. Promovaţi o Campanie Misionară

Campania Misionară ar trebui să înceapă cu informarea, cu privire la proiectul d-stră, a bisericilor fundamentate pe Biblie care înconjoară ZR. Ei ar trebui să primească un briefing de la unul sau mai mulţi membri din echipa d-stră şi de asemenea un pachet informativ care să conţină, cel puţin, o copie a ZR, Declaraţia de credinţă (care să excludă îngrijorări cu privire la neînţelegerile între denominaţii) şi o invitaţie în scris de a participa la proiect.  Scopul este ca toţi credincioşii din regiune să adopte ZR drept un câmp personal de misiune, pentru a  concentra şi maximaliza resursele de care se dispune.

Activităţi pe care le pot promova aliaţii: evanghelizarea, eforturi educaţionale cum ar fi distribuirea literaturii şi organizarea seminarelor şi orelor, stabilirea întreprinderilor care apraţin şi sunt conduse de creştini, sponsorizarea candidaţilor politici creştini (în afara bisericii), evenimente în comunitate cum ar fi concerte, piese sau treatru în stradă şi activităţi de binefacere: programe alimentare, asistenţa în ocuparea forţei de muncă, programe de recuperare, etc.  Creştinii sau aliaţii trebuie să fie îndemnaţi să adopte o gândire misionară, şi pe lângă faptul că lucrează cu misiunea d-stră, să caute să-şi mărească independent influenţa lor benefică în ZR, sau o zonă şi mai largă a oraşului infiltrându-se în mass-media, şcoala publică, colegiile, agenţiile guvernamentale sau organizaţiile obşteşti influente. Odată infiltrate acolo, fără ca să reclameze planurile sale, ele trebuie să lucreze pentru a încreştina acea entitate pe cât de strategic şi atent pe cât pot, şi să tindă să obţină cea mai înaltă poziţie posibilă în ea. Echipa de Răscumpărare în loc să-şi “construiască propriul său imperiu”, ar trebui să încurajeze şi să faciliteze dezvoltarea diverselor misiuni independente.

D. Luaţi  Isprăvnicia în Zona de Răscumpărare

În măsura în care e posibil, încercaţi să cunoaşteți fiecare persoană, biserică, afacere, şcoală şi agenţie în ZR şi alcătuiţi un plan de acţiune prin care să fiţi o binecuvântare prin activităţile d-stră care să aducă glorie lui Dumnezeu. La fel ca Neemia în Ierusalim, fiţi răbdători, perseverenţi, neclintiţi şi vizionari aşa încât rezultatul eforturilor să fie restaurarea autorităţii lui Dumnezeu asupra teritoriului pe care l-aţi cerut pentru El (vezi cartea Neemia în special cap.1-7)

Al treilea: Axaţi-vă pe libertăţile fundamentale

Strategia misionară nu este axată în special pe chestiuni ce ţin de“războiul cultural”, dar aceste probleme se ridică inevitabil în timp ce noi urmărim re-încreştinarea comunităţii deoarece oponenţii creştinismului autentic în societate sunt activiştii homosexuali şi aliaţii lor ideologici. Când ei se vor ridica, trebuie să fiţi pregătiţi. Poziţiile şi argumentele noastre cele mai puternice  sunt înrădăcinate în apărarea libertăţilor noastre fundamentale: a cuvântului, închinării, asocierilor şi de conştiinţă. Aceste argumente nu sunt infailibile pentru că judecătorii care sunt împotriva familiei şi alţi oameni ifluenţi care iau decizii sunt deseori atât de ostili faţă de ideile ce vin în apărarea familiei încât sunt gata să treacă peste principiile pe care trebuie să le apere pentru a obţine rezultatul dorit de ei. Cu toate acestea, aceste libertăţi sunt principalele argumente pe care le avem în climatul cultural de astăzi. Şi la drept vorbind, dacă în final am pierde aceste libertăţi, unica opţiune care ne-ar rămâne ar fi capitularea sau pedeapsa.

Ce înseamnă în mod practic să ne concentrăm pe libertăţile fundamentale? Aceasta înseamnă să exprimăm argumentele noastre în acelaşi limbaj al drepturilor civile, pe care oponenţii noştri l-au folosit atât de eficient zeci de ani. De exemplu, deseori sunt întrebat cum să se răspundă la iniţierea unui club al homesexualilor în şcolile publice. Invariabil, întrebarea este cum să ţinem aceste cluburi cât mai departe de şcoală. Însă, răspunsul meu de cele mai deseori îi uimeşte pe oameni. După părerea mea, mai bine este nu să te opui, ci să concurezi cu ei, iniţiind sau îmbunătăţind clubul creştin existent.

Sincer, tinerii sunt inundaţi de propaganda homosexuală din diverse surse: filme, emisiuni televizate, muzică, reviste ş.a. Astfel că un club al homosexualilor nu este un concept aşa de şocant până la urmă. Pe de altă parte, aceşti tineri aproape deloc nu aud despre perspectivele pro-familiste din vreo sursă (cu exepţia celor relativ puţini care frecventează bisericile ce-şi bazează învăţătura pe Biblie şi care abordează homosexualitatea de la amvon). Dacă în loc să încercăm să oprim campania homosexualilor în şcoli (şi în rezultat să fim numiţi bigoţi) am cere timp egal pentru a prezenta şi perspectiva pro-familiei, noi imediat am schimba situaţia. Noi devenim astfel apărătorii libertăţii cuvântului, iar ei apărătorii cenzurii. Noi devenim victimele discriminării, iar ei devin cei care discriminează. Şi dacă sunt studenţi creştini destul de curajoşi ca să-şi exerseze libertatea cuvântului în cooperare cu noi,  restul studenţilor vor auzi adevărul (mulţi din ei pentru prima dată).

Din fericire, legea este de partea noastră dacă noi vom respecta strategia numită “timp egal”.  Documentul din 1984 care prevede Acces Egal a fost elaborat pentru a asigura studenţilor creştini oportunitatea de a-şi expirma punctul lor de vedere în mod egal, ca şi ceilalţi studenţi. Pe de altă parte, aceasta este aceeaşi lege pe care o folosesc şi homosexualii care activează în cluburile lor, iată de ce efortul de a-i opri de cele mai dese ori nu dă rezultat.

Această strategie numită “timp egal” se aplică şi în multe alte contexte, şi totdeauna ne dă şi nouă ocazia de a ne apăra, şi nu de a ne ataca, ceea ce de fapt sunt drepturi civile. Când obţinem acest timp liber, noi trebuie să folosim oportunitatea de a promova ideile pro-familiste ca şi o alternativă a mesajului homosexualilor, decât să folosim timpul nostru pentru a ataca mesajul lor.  Ţineţi minte că noi avem posibilitatea de a contura poziţia noastră în termeni seculari, aşa că niciodată nu ar trebui să ni se refuze să ne expunem poziţia noastră într-o şcoală publică sau alte sedii guvernamentale, din cauza faptului că aceasta este o poziţie “religioasă”.

Noi de asemenea trebuie să căutăm căi de promovare ale aspectelor pozitive a mesajului nostru pro-familist, indiferent de ceea ce fac homosexualii. De exemplu, campanii educative despre binecuvântarea căsătoriei autentice, beneficiile de a rămâne împreună şi în vremurile dificile, să te pregăteşti încă din tinereţe să fii un soţ/o soţie bună, bucuria de a fi un părinte bine pregătit, şi alte mesaje despre cum să zideşti o familie trainică pot fi organizate oriunde, de grupuri mici de oameni dedicaţi şi având un buget modest. Aceste mesaje sunt eficiente şi în broşuri şi pe postere, ca spot-uri publicitare, pe panouri, la întâlnirile publice cum ar fi paradele, şi diverse iarmarocuri sau sărbători, anunţuri în ziare (inclusiv publicaţiile şcolare). Astfel de campanii acţionează ca şi nişte anticorpi în circuitul de sânge al societăţii, care întăreşte imunitatea faţă de influenţele distructive.

Dreptul la libera adunare este un alt drept semnificativ care este susţinut de curtea de judecată. În cazul Hurley împotriva Grupului de Homosexuali, Lesbiene şi Bisexuali din Boston, Curtea supremă a confirmat dreptul organizatorilor paradei de a exlude pe cei care nu împărtăşesc mesajul lor.  Dreptul hibrid la “asocierea expresivă” a fost ceea ce a salvat oganizaţia “Boy Scouts” de a fi forţaţi să accepte instructori homosexuali în cazul Dale împotriva Organizaţiei “Boy Scouts” din America.

Dreptul la conştiinţă  este dreptul de nu participa în activităţi de alt fel obligatorii. Apelul la acest drept va deveni şi mai necesar în lunile şi anii care vin deoarece agenda anti-familie treptat devine lege. Noi deja am pierdut dreptul nostru de a opri tot felul de parade gay, numite “gay  pride”, dar majoritatea celor care acceptă aceste lucruri totuşi sunt de acord că oamenii nu ar trebui să fie forţaţi să participe la ele. Aceasta se va schimba pe măsură ce homosexualii vor capătă mai multă putere, dar deocamdată acesta rămâne un argument puternic. Acest drept ar trebui să aibă un loc proeminent în vorbirea noastră ca şi mişcare, şi ar trebui să căutăm activ implimentarea sa în orice lege sau poiect care apără interesele homosexualilor şi pe care nu  le putem opri – chiar dacă ei încă nu încearcă să forţeze persoane care au păreri diferite de ale lor să participe la aşa fel de evenimente.

Libertatea presei este un drept pe care noi în mişcarea pro-familiei niciodată nu l-am utilizat eficient. Cei care fac ştiri pentru profit au probabil cea mai mare libertate, decât oricare alţii din America, să-şi promoveze punctul său de vedere în public. Nu este nici o scuză de a lăsa ştirile  media în mâinile duşmanilor lui Hristos şi familiei. Sigur, folosirea eficientă a unui astfel de instrument necesită o administrare înţeleaptă şi atentă. Dacă am cumpăra publicaţia New York  Times, de exemplu, şi am începe să predicăm Evanghelia pe prima pagină, noi am distruge  utilitatea ei ca şi armă a iluminării publice. Oamenii care  au cel mai mult nevoia să-şi lărgească orizonturile cunoaşterii ar înceta să o mai citească. Dar o schimbare subtilă a perspectivei într-un format de altfel neschimbat despre raportarea faptelor ar realiza foarte multe. Şi nu uitaţi că  ştirile media au dreptul să editeze opiniile sale proprii şi să susţină candidaţi politici.

„Redeeming the rainbow” de Scott Lively

Traducător: Ala Talmazan