Până unde poți insista în chemarea oamenilor la pocăință?

0
465
Până unde poți insista în chemarea oamenilor la pocăință?Întrebare:
Până unde pot să insist în chemarea oamenilor la pocăință?

După mine nu este lucru mai frumos decât acela ca să predici Evanghelia și apoi să le dai oamenilor ocazia să se împace cu Dumnezeu. Dar, aveți dreptate, uneori unii predicatori pot întrece limita și atunci trebuie să știm până unde putem insista cu chemarea la pocăință.

Pocăința nu este rodul predicatorului. Ea este rodul puterii  Cuvântului lui Dumnezeu care pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul și are puterea să judece simțirile și gândurile inimii. Cuvântul lui Dumnezeu “taie” la inimă pe cei ce își pleacă urechea. Pocăință adevărată nu vine în urma insistențelor predicatorului, ci atunci când omul ascultă Cuvântul, Duhul Sfânt lucrează în inima lui o întristare după voia lui Dumnezeu. Scriptura zice așa:
În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată, pe când întristarea lumii aduce moartea.(2 Corinteni 7:10)
Fără întristarea aceasta omul poate  fi provocat să spună o rugăciune, chiar își poate cere cu buzele iertare de la Dumnezeu, dar totuși să nu fie mântuit…. Am văzut de multe ori oameni care au făcut o rugăciune de pocăință, au căzut chiar și în genunchi, dar privind la viața lor după, îți dai seama că schimbarea gândirii nu a avut loc. Ei nu au trecut din întuneric la lumina lui Dumnezeu. Ce a făcut Domnul Isus în cazuri ca și acestea? Cum a chemat El la pocăință și cum a învățat pe ucenicii Lui să facă acest lucru?
Haideți să privim la câteva exemple care, de fapt, ne vor ajuta să înțelegem cât de mult putem insista asupra oamenilor, atunci când le predicăm Evanghelia, ca să ia decizia să se pocăiască.

Exemplul Domnului Isus

După ce a fost ispitit în pustie, la începutul slujirii Sale, Domnul Isus mergea din localitate în localitate și propovăduia Evanghelia. Mesajul Lui era:
Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”(Matei 4:17)
Același mesaj i-a învățat și pe ucenici Săi să-l transmită mai departe când i-a trimis în misiune, dându-le următoarea poruncă:
Şi pe drum, propovăduiţi şi ziceţi: „Împărăţia cerurilor este aproape!’(Matei 10:7)
Dar, până unde aveau voie ucenicii să insiste cu Evanghelia și chemarea în Împărăția lui Dumnezeu? Domnul Isus le-a  spus așa:
Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastresă ieşiţi din casa sau din cetatea aceea şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre.(Matei 10: 14)
În orice casă sau cetate ucenicii trebuiau să vestească Evanghelia. Dar dacă cineva nu dorea să  asculte cuvintele lor, cu alte cuvinte să se pocăiască,  ei nu trebuiau să insiste, ci să iasă din casa sau cetatea aceea. De ce? Pentru că exact așa face și Domnul Isus. El zice așa:
“Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el, cu Mine. (Apocalipsa 3:20)
Domnul Isus nu intră în viața nimănui până persoana nu-i deschide benevol ușa inimii sale. Nu ar putea Domnul Isus să insiste și să insiste până acolo ca să forțeze ușa? Bineînțeles că poate, însă El nu vrea ca oamenii să-L primească în inimă cu sila. El va intra doar la acei care aud și deschid benevol.
În ultima seară, înainte de răstignire, Domnul a știut că Iuda curând va merge să-L vândă. Ar fi putut insista la el ca să nu plece și să nu facă această faptă extrem de rea. Totuși Domnul nu o face. El i-a spălat picioarele lui Iuda, i-a arătat dragostea Sa pentru el, i-a vorbit despre dragoste, l-a preîntâmpinat, dar mai departe îl lasă să facă o alegere. Exact așa suntem chemați și noi să facem.

Exemplul apostolilor

În ziua Cincizecimii, după pogorârea Duhului Sfânt, Petru s-a ridicat și a început să predice Evanghelia tuturor celor adunați la Ierusalim. Mulțimea…
După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.” Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.(Fapte 2:37-41)
Petru nu-i chemase încă la pocăință când acești oameni deja întrebau: “Fraților, ce să facem?”  Cuvintele pe care le-au auzit i-au străpuns la inimă. Văzând inima lor deschisă la Evanghelie, Petru i-a îndemnat să se pocăiască și vedem apoi că a făcut-o “cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna și zicea: Mântuiți-vă…”

În concluzie

Înțelegem că pocăința vine nu în urma sforțărilor predicatorului, ci în urma auzirii Cuvântului care zdrobește inima ascultătorului și produce în el o întristare după voia lui Dumnezeu. Noi trebuie să fim glasul lui Dumnezeu care, prin noi, roagă pe oameni fierbinte “împăcați-vă cu Dumnezeu”(2Corinteni 5). Totuși, trebuie să fie o limită, pe care a avut-o atât Domnul Isus, cât și apostolii. Atunci când vorbitorul recurge la diferite trucuri care au menirea să joace la emoțiile oamenilor doar ca ei pe moment să ia o hotărâre bazată nu pe cunoștința Cuvântului, ci pe emoții, lucrul acesta nu este biblic. Domnul Isus nu a făcut așa. Vă îndemn să studiați cursul “Vrei să fii ucenicul lui Isus? Fii gata să plătești prețul” și vei vedea cât de sincer a fost Domnul când a chemat pe oameni la El. El nu a făcut din această chemare ceva cât mai atractiv și frumos, ci a spus lucrurilor pe nume și anume:
„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” (Marcu 8:34)
De obicei, când se insistă foarte mult pe emoții, anume adevărurile acestea se scapă din vedere și se pune accent pe alte lucruri care sunt plăcute de auzit…
La încheiere mai vreau să spun că este foarte important pentru orice copil al lui Dumnezeu să fie sensibil la îndemnul Duhului Sfânt. Dacă vom fi așa, atunci Duhul ne va îndemna și ne va arăta cât și cum trebuie să insistăm pe chemarea la pocăință.
Așa să ne ajute Dumnezeu!