Cînd au început practica botezului pruncilor?

Întrebare:

Daca botezul pruncilor este o practica noua in istoria Creştinătăţii, cum susțineți voi, spuneți-ne cine si când a introdus-o pentru prima data, precum si de ce nu a stârnit tulburare in Biserica după felul ereziilor hristologice si trinitare?

Prima dată este menţionată la 250 de ani după Hristos în nordul Africii

Botezul pruncilor nou născuţi (care nu au înţeles şi nu au crezut încă în Domnul Isus Hristos) nu este o practică nouă în istoria creştinătăţii, dar nu este biblică, este una introdusă de oameni şi contrară învăţăturii Domnului Isus Hristos lăsată pe paginile Sfintelor Scripturi. Ca şi la alte tradiţii omeneşti de felul acesta, nu s-a identificat cine, când şi unde a introdus această practică, dar se pare că a început undeva în nordul Africii.

Pentru prima dată este menţionat botezul pruncilor în 253, când un oarecare Fidus întreba pe Sf. Ciprian, pe atunci episcop al Cartaginei, daca trebuia sa se aștepte ziua a opta spre a fi administrat botezul unui prunc. Întrebarea dovedește ca începuse deja practica botezării pruncilor la opt zile. Ciprian merge însă mai departe şi, prin hotărârea celui de-al treilea sinod cartaginez, stabilește ca botezul trebuie administrat imediat după naștere. Sinodul i-a trimis lui Fidus scrisoarea care conţinea următorul pasaj.

“În ce privește pe copii, spuneai ca nu trebuie botezați in ziua doua sau a treia, ci ca ar trebui urmat exemplul legii vechi a circumciziunii si, in consecință, noul născut sa nu fie botezat si sfințit înainte de ziua opta. Sinodul nostru a hotărât in cu totul alt fel. Punctul tău de vedere n-a fost aprobat de nimeni si noi toți am fost de părere ca nu trebuie refuzate nici unui om venit pe lume indurarea si harul lui Dumnezeu. Atâta cat depinde de noi, trebuie sa ne grijim a nu se pierde vreun suflet. Ce-i lipsește, in cele din urma, celui pe care l-au plăsmuit mâinile lui Dumnezeu din sânul maicii sale? După noi, se pare ca cei care vin la existenta (se nasc), cresc încă in perioada când se afla aici jos, in sânul maicii. In realitate ceea ce este făcut de Dumnezeu e desăvârşit, din pricina maiestății si lucrării dumnezeiești a Creatorului.”

Botezul pruncilor a stârnit opoziţie şi tulburare

Nu este adevărat că aceasta a fost o practică peste tot răspândită şi acceptată în Biserică. După ce trecuse încă un secol, în cele mai importante centre ale creştinătăţii, nu se practica botezul pruncilor, ci invers, unii amânau botezul până în clipa morţii – o altă extremă nebiblică.

Peste un secol după sinodul ce la Cartagena unde s-a decis să fie botezaţi pruncii, unii din cei mai mari părinţi ai Bisericii s-au botezat fiind maturi. De exemplu, Sf. Ioan Hrisostom (Gură de Aur) s-a botezat la 25 de ani, Sf. Grigorie de Nazianz la 28, iar Sf. Vasile cel Mare la 26 de ani. Poate veţi spune că au provenit din familii de necreştini şi s-au întors târziu la creştinism. Nicidecum. Tatăl Sf. Vasile cel Mare, tot Vasile, a fost un foarte bun creştin şi fiind profesor de retorică a fost numit de oameni “profesor obştesc de virtute”. Mama lui Vasile cel Mare, Emilia, a fost fiică de mucenic creştin. Împreună au avut 10 copii din care 4 au întrat în numărul sfinţilor canonizaţi de Biserica Ortodoxă şi care sunt Macrina cea tânără, Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa şi Sf. Petru al Sevastiei. Toţi copiii au primit o educaţie creştinească din copilărie, dar nu au fost botezaţi de mici ci au fost lăsaţi să creadă şi să aleagă ei singuri să se boteze.

Botezul pruncilor a stârnit opoziţie şi tulburare. Hotărârea adoptata de sinodul cartaginez in frunte cu Sf. Ciprian ( a fost menţionată mai sus)  nu a fost adoptată ca şi practică de întreaga Biserica. Ulterior, un alt sinod ținut, in anul 418, (peste alte două secole) de asemenea la Cartagina, a reluat problema botezului pruncilor si a condamnat pe cei ce ziceau ca pruncii n-au de ce sa fie botezați. Canonul 110 al acestui sinod scrie:

„…s-a hotărât sa fie anatema oricine tăgăduieşte sau zice ca pruncii nou-născuți si copiii, fiind botezați din pântecele maicilor, nu se botează spre iertarea păcatelor si nici nu-si atrag ceva din păcatul strămoșesc al lui Adam care ar trebui curăat prin baia renașterii, de unde urmează ca la aceștia nu s-ar înțelege forma Botezului spre iertarea păcatelor cea adevărată, ci cea mincinoasa… Deci si pruncii, care de la sine n-au putut săvârşi nici unul din păcate, cu adevărat se botează spre iertarea păcatelor ca sa se curăţească intru dânşii prin renaștere, ceea ce si-au atras din nașterea cea dintâi”.

Nu punem acum în discuţie multele erori doctrinare şi de o parte şi de alta a celor implicaţi în conflict, erori care nu au nimic a face cu învăţătura biblică despre botez.

Un sinod local adunat in 416 la Mileve a condamnat pe cei care negau efectele harice ale botezului asupra pruncilor.

Într-un articol publicat pe site-ul www.crestinortodox.ro scrie:

Existau in primele-veacuri destui crestini care se intrebau, bunaoara, ce folos aduce pruncilor Sfanta Taina a Botezului daca primind-o adesea mor, inainte chiar de a fi fost in stare s-o priceapa, si mai multi inca aceia care preferau, din motive duhovnicesti , sa intarzie botezarea celor mici.

Botezul pruncilor a stârnit opoziţie şi nu a fost acceptat de creştinii adevăraţi pentru că este contrar învăţăturii sănătoase a Domnului Isus Hristos care a instituit botezul prin credinţă când a trimis ucenicii zicând:

“Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.” (Marcu 16:15-16)

Ai crezut tu când ai fost botezat? Dacă nu, crezi că este valid botezul tău? Dar dacă ai crezut în Domnul Isus te-ai grăbit să te botezi? Nu cumva amâni botezul? De ce?