Nu-ți lăsa copilul fără orientare duhovnicească

Nu am primit o astfel de întrebare. Este o durere pe care o am eu în inimă pentru o situație gravă pe care o văd în jur și vreau să prezint situația, dar să dau și niște soluții. Azi este la modă ca părinții să-și lase copiii de capul lor și, sub pretext că le dau libertate deplină,  își abandonează responsabilitățile de părinți și-și sacrifică copiii. Nu le spun cum să se poarte. Nu-i învață ce este bine și ce este rău. Nu-i opresc atunci când fac răul. Un mare număr de tați și mame sunt așa de ocupați cu serviciul și cariera, încât nu mai găsesc niciodată timp să-și învețe copiii. La o adunare de părinți la școală am fost martor cum o mamă cu un tupeu fără precedent învinuia profesorii pentru faptul că băiatul ei fuge de la lecții și stă prin baruri și la aparate de jucat. Ca și cum profesorii ar fi trebuit să-l caute pe băiat prin baruri și alte locuri rele unde îi place lui să meargă. Moda aceasta de a-i lăsa pe copii de capul lor a trecut și la unii părinți creștini care se potrivesc chipului veacului acestuia și nu-și înnoiesc zilnic mintea prin cercetarea Cuvântului lui Dumnezeu ca să poată deosebi bine voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută și desăvărșită și să le poată da o educație bună copiilor. Unii părinți creștini lasă copiii chiar în timpul serviciului divin să-și facă de cap cât pot și nu iau nicio atitudine. Nu-și fac timp acasă să-i învețe din Scripturi și, sub pretext că respectă libertatea copiilor, îi abandonează și-i lasă să cadă victime ale curselor păcătoase pe care le-a întins Satana peste tot unde vor merge. Dumnezeu a pus o mare responsabilitate pe umerii părinților și vom da socoteală pentru sufletele copiilor noștri dacă nu luăm bine seama la Cuvântul lui Dumnezeu care spune:

Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului. (Efeseni 6:4)

Dacă vrem să-i vedem pe copiii noștri mântuiți și trăindu-și viața frumos pentru Dumnezeu, atunci trebuie să facem cel puțin aceste patru lucruri esențiale pentru ei:

1. Arată-i destinația finală

Dumnezeu a poruncit poporului Israel astfel cu privire la educația copiilor:

Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntare între ochi. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale. (Deuteronom 6:4-9)

Copiii noștri sunt expuși la multe învățături rele și nimicitoare și din fragedă copilărie trebuie să-i aducem la cunoștința lui Dumnezeu, să le vorbim de El, niciodată să nu ne pară că le-am vorbit prea mult despre Dumnezeu. Niciodată. Aici ne învață Cuvântul că orice timp care îl petrecem cu ei trebuie să fie umplut cu persoana lui Dumnezeu. Așa vor învăța să le fie totdeauna îndreptată privirea spre Dumnezeu și vor căuta totdeauna fața și prezența Lui. Dumnezeu ne-a creat și adevărata împlinire ne-o putem găsi și noi și copiii noștri doar în Dumnezeu. De aceea, să-i îndreptăm continuu la El, să le vorbim de El și să-L prezentăm așa cum Se descoperă El în Biblie.

2. Dă-i instrumentele pentru orientare

Nu este suficient să știi destinația finală. Este important să ai și instrumentele necesare ca să ajungi acolo. Altfel te vei rătăci și poți pieri înainte ca să ajungi la destinație. Așa se poate întâmpla și cu copiii noștri. Trebuie să le dăm destinația finală care este Dumnezeu și apoi să le dăm și toate instrumentele necesare ca să poată ajunge la destinație. Dumnezeu ne-a dat aceste instrumente în Biblie, căci aici se găsește scrisă toată cunoștința și informația necesară unui om ca să-L cunoască pe Dumnezeu și să ajungă în Împărăția Lui, după ce își va trăi viața frumos pe acest pământ. Dar nu este suficient doar să dispui de instrumente, mai trebuie să ai și deprinderile necesare pentru a le utiliza corect. Învață-i pe copiii tăi cum să studieze Biblia ca să poată găsi în ea răspunsurile la întrebările vieții și soluțiile la cele mai grele probleme pe care le poate avea și de care nu este scutit niciun om. Apostolul Pavel, când era gata să plece din această lume, i-a scris lui Timotei astfel:

Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat; din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:14-17)

Învață-ți copilul cum să studieze Biblia, căci aceasta este cea mai importantă deprindere de viață de care va avea nevoie. De ce investești așa de mult ca să-l înveți muzică, sport, artă sau să-l dai la școala cea mai privilegiată, dar nu ți-ai făcut niciodată timp să-l înveți cum să studieze Biblia? De ce ești gata să-i cumperi cel mai performant telefon, computer etc și te zgârcești să-l trimiți la tabără creștină unde va putea să învețe a studia Biblia și va căpăta cele mai importante deprinderi de viață? Sau poate tu singur încă nu știi cum se studiază Biblia și nu ai cum să-ți înveți copilul? Atunci grăbește-te să înveți aceste deprinderi importante și să-i înveți și pe copiii tăi.

3. Arată-i metoda lui unică

Dumnezeu ne-a creat și ne-a înzestrat pe fiecare din noi cu un set unical de capacități ca să-L putem slăvi și sluji pe El. Înțeleptul Solomon a spus astfel:

Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. (Proverbe 22:6)

Textul acesta se referă și la ocupația sau profesia prin care se va putea realiza copilul tău în viață. Este datoria ta de tată sau mamă să-ți observi copilul și să-l ajuți să-și identifice capacitățile și talentele lui prin care va putea să se realizeze cel mai bine și mai mult pentru Dumnezeu. De ce crezi că ești părinte bun dacă acum, când copilul tău absolvește liceul nu știe unde să meargă și ce facultate să aleagă tu îl lași de capul lui și îi spui că este liber să aleagă ce vrea și nu te implici în niciun fel?  Aceasta numești tu libertate? Nu, dragă, aceasta este abandonare… Nu, să nu mă înțelegi cumva greșit. Nici pe departe nu sunt de partea celor care își impun copiii să învețe ce vor părinții. Am văzut copii nenorociți, pentru că părinții care sunt medici au făcut tot posibilul ca și ei să învețe medicină, pe când ei erau pasionați de artă sau tehnică, sau alte lucruri. Nu la impunere și forțare m-am referit când am spus că nu-ți ajuți copilul, ci la faptul că nu-i dai niciun fel de sfaturi și fiul sau fiica ta acum sunt total dezorientați, căci nu știu ce direcție să apuce în viață. Nu aștepta până atunci și ajută-ți copilul să ia o direcție bună prin care va putea să-și trăiască viața frumos pentru Dumnezeu, să contribuie la zidirea Bisericii și înaintarea Evangheliei și să le aducă bucurie oamenilor, slujindu-le cu dragoste. Discută cu copilul tău acum. Discutați cu soția sau cu soțul. Vedeți și identificați care sunt calitățile și aptitudinile unice ale copilului prin care se poate realiza. Nu lăsați să treacă vremea.

4. Arată-i modelul pe care să-l urmeze

Ca și părinți suntem datori nu doar să-i învățăm pe copiii noștri, ci să le arătăm un model de aplicare a învățăturii oferite. Dacă îi învățăm din Cuvântul lui Dumnezeu, atunci trebuie le arătăm în viețile noastre cum se trăiește și se aplică acest Cuvânt. Timotei a fost un foarte binecuvântat lucrător în Evanghelie și și-a trăit viața pentru Dumnezeu. Aceasta se datorează mamei și bunicii lui care l-au învățat din pruncie Biblia și i-au arătat în viețile și purtarea lor cum se aplică învățătura Bibliei. Altfel niciodată nu ar fi scris apostolul Pavel aceasta:

Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta, Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine. (2 Timotei 1:5)

Dacă îți pasă cu adevărat de copil, atunci trăiește-ți viața frumos și lasă o pildă vrednică de urmat. Dă-i copilului prilejul să vadă cum studiezi zilnic Sfintele Scripturi, cum te scoli dimineața și petreci ore în rugăciune, cum postești, cum te implici cu toate darurile tale în lucrarea Evangheliei, cum le slujești tuturor sfinților din biserică ca să le împlinești nevoile, cum ești plin de pasiune și cu dragoste investești bani, efort și timp în lucrurile duhovnicești. Dă-i prilejul să vadă aceasta, să aprecieze și să vrea să urmeze exemplul tău. Copiii de azi duc lipsă până la disperare de astfel de exemple.

Și încă ceva… Nu face din copilul tău idol. Nu te închina copilului prin tot ce faci. Închină-te lui Dumnezeu. Dacă te scuzi că nu poți să faci cutare sau cutare lucru pentru Dumnezeu din pricina copilului, vezi dacă nu cumva ai început a face din el idol. Faptul că faci din copil idol și obiect de închinare îți face rău și ție și lui. Dumnezeu a poruncit să nu avem alți Dumnezeu și să nu ne facem idoli.

Mă rog să te ajute Dumnezeu și să mă ajute și pe mine să ne îndeplinim rolul de părinți așa ca să-i fim plăcuți lui Dumnezeu în toate privințele și să-i conducem pe copiii noștri în Împărăția Lui.