Originea lui Alah

0
2301

În cartea sa, „Care este Numele Lui?”, Aheed Deedat(un „mare teolog” musulman) , a încercat să convingă cititorii săi că numele Alah se referă la acelaş Dumnezeu căruia i se închină atât creştinii cît şi musulmanii. Ba mai mult, prin această carte a hulit împotriva Numelui Lui Dumnezeu, încercînd să arate că „Biblia nu este adevarată”. A fost foarte preocupat sa explice o mulţime de nume din mai multe limbi, „arătînd” că îşi au rădăcina în cuvîntul Alah. Însă despre provenienţa numelui Alah, nici nu a atins subiectul.
În acest articol, vreau sa vedem care este originea lui Alah şi defapt ce se ascunde în spatele acestui nume. Să fie oare numai o simplă traducere a Numelui Lui Dumnezeu în limba arabă, sau este ceva mai mult decît atît?

Cum a aparut numele Alah?

Înaintre ca să vorbim despre apariţia numelui Alah, este bine să ştim că învăţătura islamistă spune că numele lui Dumnezeu este Alah şi acest nume nu se traduce. Acest nume trebuie sa fie rostit aşa cum sună în limba arabă, indiferent de limba vorbitorului. Oare ce este cu acest nume? Cum a apărut el? Alah derivează din AL+ ILAH =ALAH.  ILAH  în limba arabă înseamnă „Dumnezeu”. AL este articolul definit „l”. Deci Alah s-ar traduce ca şi : „Dumnezeul„. Muhamed nu a fost cel ce a introdus lumii arabe şi întregii lumi,  numele de Alah. Acest nume era foarte bine cunoscut de locuitorii Arabiei pe timpul lui.

„Alah a fost idolul şef, sau dumnezeul şef  între cei 360 de dumnzei cărora li se închinau în Arabia pe vremea cînd Muhamed s-a evidenţiat ca şi prooroc. Interesant că nu mulţi musulmani vor să accepte faptul că pagînii din arabia i se închinaseră lui Alah înainte ca Muhamed să apară. Cîţiva din ei chiar se mînie, cînd sunt confruntaţi cu acest adevăr. Dar istoria nu este de partea lor. Literatura pre-islamică a demonstrat acest fapt”.(Who Is This Allah?, G. J. O. Moshay, 1994, p 138).

“Înainte de Islam, religia lumii Aarabe se închina la o mulţime de duhuri, numite jinni. Alah era unul din mulţii dumnezeii, cărora li se slujea in Meca. Dar după aceea Muhamed a început să înveţe oamenii că Alah, este Singurul Dumnezeu. Dumnezeul căruia I se inchină atît Iudeii cît şi Creştinii”. (A Short History of Philosophy, Robert C. Solomon, p. 130)

Potrivit celor doua citate de mai sus,  Alah nu este numai numele lui Dumnezeu în limba arabă ci este un nume care i se atribuia unui idol şef între cei 360 de dumnezei care se bucurau de reverenţă din partea locuitorilor Arabie în acel timp.

 Alah – dumnezeul lună

Dacă mergi printr-o ţară musulmană, foarte uşor poţi observa că pe vîrful oricărei moschei(casa de rugaciune a musulmanilor) atîrnă o lună în creştere şi o stea în mijloc. Islamul a preluat din lumea păgînă o mulţime de datini, şi aşa cum vedem şi  luna  în creştere este tot un semn luat de acolo. Defapt, Alah, în lumea pre-islamică nu a fost altul decît  dumnezeul-lună. Şi acest semn îi reprezintă pe musulmani pînă în ziua de azi. Dumnezeul-lună (Alah) era căsătorit  cu zeiţa-soare. Iar stelele erau fiicele lui. Ca şi istoria, arheologia deasemenea demonstrează că Alah era un idol pagîn. Arheologii au descoperit în Orientul Mijlociu o mulţime de temple pagîne care erau închinate dumnezeului-lună, iar semnul lui fiind o lună în creştere. În Persia ca şi în Egipt dumnezeul lună era desenat pe pereţi sau capuri de statui. El era judecătorul omului şi al altor dumnezei. Dumnezeu a avertizat de nenumărate ori pe copii săi cu privire la închinarea la lună, soare sau stele.Vechiul Testament ne avertizează spunînd:

„Vegheazã asupra sufletului tãu, ca nu cumva, ridicîndu-ţi ochii spre cer, şi văzînd soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii tîrît să te închini înaintea lor şi să le slujeşti: căci acestea sînt lucruri pe cari Domnul, Dumnezeul tău, le -a fãcut şi le -a împărţit ca să slujească tuturor popoarelor, subt cerul întreg. (Deut 4:19) „2 Se va găsi poate în mijlocul tău, într-una din cetăţile pe cari  ţi le dă Domnul, Dumnezeul tău, un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi care să calce legămîntul Lui;  3 care să meargă dupã alţi dumnezei ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, după soare, lună sau toată oştirea cerurilor, aşa cum eu n-am poruncit. 5… să ucizi cu pietre sau să pedepseşti cu moartea pe bărbatul acela sau pe femeia aceea. „(Deut 17:2-3,5b)(citiţi şi alte texte Biblice 2Împ 21:3-5, 23:5, Ier 8:2, 19:13, Ţef 1:5)

Aşa cum vedem in Sfînta Scriptură nici pentru poporul lui Dumnezeu ,Israel, nu era o noutate  închinarea la dumnezeul-lună care ar fi fost căsătorit cu zeiţa-soare şi stelele fiind fiicele lui. Defapt de foarte multe ori cînd Israel cădea în idolatrie, dumnezeul-lună era unul din complice. Această religie sau practică  era bine cunoscută în acele timpuri, şi de aceea Dumnezeu ne avertizează cu privire la ele. În antichitate ele puteau fi văzute foarte des pe mînerurile de la uşă, talismane, pe obiecte făcute din lut, pereţi, uşorii  uşii, etc.  Oamenii ajungeau pînă acolo că coceau pîinea în formă de lună în creştere ca şi un act de închinare la dumnezeul lună, sau lui  Alah. Popoarele antice, obişnuiau să numească pe dumnezeul lună sub diferite nume. Pentru regiunea nordica din Mesopotamia, numita Sumeria, cele mai populare nume ale dumnezeului lună erau: Nanna, Suen şi Asimbabbar. Asirienii, Babilonienii şi Acadienii, au luat numele „Suen” şi l-au transformat în „Sin”, ca fiind numele lor preferat pentru dumnezeul lună. În conformitate cu mai multe inscripţii antice, s-a demostrat că în timp ce numele dumnezeului lună  putea fi Suen, Sin, Nanna, etc. totuşi titlul său oficial era „al-ilah” adică Alah. Istoria demonstrează că templulu dumnezeului lună,  era activ şi în timpul vieţii lui Muhamed. Aceasta fiind religia dominantă  a Arabiei pe atunci. Muhamed nu a încercat să abată pe oamenii săi din acele timpuri de la închinarea lui Alah, ci  învăţătura lui a trecut cu un pas mai departe. De la Alah-dumnezeul lună, cel mai mare dintre toti dumnezeii(cei 360 idoli la care se închinau arabii), la Alah unicul dumnezeu. Interesant că şi expresia pe care o folosesc musulmanii ca şi „Alah u Acbar” înseamnă „Alah este cel mai mare”. Expresia în limba arabă nu spune că Alah este mare, ci îl identifica pe Alah dintr-o grupa oarecare ca  fiind cel mai mare. Despre ce grupă poate fi vorba? Despre grupa celor 360 de dumnezei cărora li se închinau arabii din acele timpuri, Alah fiind dumnezeul şef între aceşti dumnezei.

Islamul şi dumnezeul său Alah nu vin din Biblie ci din păgînismul Sabeenilor(sau Madeieni). Ei nu se închinau Dumnezeului Bibliei ci la dumnezeul lună şi la fiicele sale al-Uzza, al-Lat şi Manat. (afrimaţie făcută de Al-Kindi. Apologet creştin)

Văzînd toate acestea, oare ne mai putem mira de ce semnul ce reprezintă pe musulmani este luna în creştere? De ce luna în creştere atîrna pe fiecare moscheie? De ce luna în creştere se găseşte pe drapelurile a multor ţări islamice? Mai poate fi întrebarea de ce musulmanii postesc în luna din an, care  începe şi se termină cu o lună în creştere pe cer? Răspunul este simplu. Pentrucă islmul se trage dintr-o lume păgînă de unde şi-a luat şi semnul, şi dumnezeul. 

În acest articol am vorbit foarte mult despre originea lui Alah. Aceasta ne-a arătat deja  cîteva diferenţe care există între Dumnezeul căruia i se închină creştinii şi dumnezeul căruia i se închină musulmanii. Totuşi în articolul următor vom privi  din perspectiva Bibliei şi a Coranului,  ca să vedem care este diferenţa.
Dumnezeu sa va binecuvinteze din plin!